Preşedintele CJ Mehedinţi şi al PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu, a ,,dat din casă” tot ce s-a vorbit la întâlnirea Comitetului Executiv Naţional a PSD. Social Deomocraţii doresc să fie mult mai deschişi faţă de societatea civilă, să fie mult mai transparenţi şi mai responsabili, să fie altfel. Cu alte cuvinte vor să ne uimească!…
Preşedintele PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu, a anunţat că la ultima întâlnire a celui mai mare for de conducere al partidului s-a stabilit o strategie electorală nouă, cu deschidere mare faţă de societatea civilă, cu mai multă responsabilitate şi cu transparenţă totală.
„În urma discuţiilor purtate la Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat de până în acest moment vă pot spune că urmărim să avem o abordare nouă în ceea ce priveşte exerciţiul electoral. Pregătim o deschidere mai mare a partidului către societatea civilă, studenţi, şi ne gândim la varianta invitării candidaţilor neafiliaţi, cetăţenilor din comunităţi să participe la alegerile locale pe listele noastre şi, de asemenea, vizăm participarea cât mai largă din rândul tinerilor, pentru a susţine şi dezvolta în acest mod noua generaţie a clasei politice româneşti. Practic implementăm principiile convenite împreună la Congres, iar anul 2016 va fi anul politicii altfel şi al tinerii generaţii. Avem planuri mari şi ca de obicei, aşa cum v-am obişnuit, vom merge pe aceeaşi linie strategică, aceea a orientării către cetăţeni. Am discutat la Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat şi despre legislaţia şi noile reguli de finanţare a partidelor politice şi a campaniilor electorale. Avem reguli noi şi fiecare organizaţie, bineînţeles şi PSD Mehedinţi, ne angajăm să discutăm în detaliu pentru a ne desfăşura acţiunile electorale conform cu normele în vigoare. Să nu uităm că depistarea neregulilor în campania electorală poate duce la anularea mandatului câştigat.
Aşadar, vom avea reuniuni cu candidaţii noştri desemnaţi şi vom dezbate temeinic şi această temă. Ne angajăm să ducem această bătălie electorală cât mai responsabil cu putinţă! Coordonarea campaniei electorale pentru alegerile locale a Partidului Social Democrat i-a fost încredinţată colegului nostru, Marian Neacşu, secretarul general al partidului. Avem încredere că vom reuşi să conturăm o strategie electorală foarte bună, iar până la finalul acestei luni, când vom definitiva şi strategia şi liniile privind alianţele electorale cât şi listele cu candidaţii PSD pentru alegerile locale, se va anunţa şi echipa completă de campanie cât şi acţiunile generale. De fiecare dată, Partidul Social Democrat a fost sudat în momentele în care am plecat la drum şi ştim să facem echipă. Iată că, şi de această dată, demostrăm că PSD are cea mai mare capacitate de organizare şi suntem un partid puternic!”, a pecizat Aladin Georgescu, preşedinte PSD Mehedinti şi preşedinte al CJ Mehedinţi.