Selecţionată în echipa Europei pentru cea de-a 27-a ediţie a Great Edinburgh Cross Country Meeting, olteanca, de 28 de ani, a încheiat proba de 6 km în 28:31 minute, la 7 de secunde sub sportiva clasată pe ultima treaptă a podiumului de premiere. Rezultatul Ancuţei Bobocel a ajutat Europa să se poziţioneze pe locul al III-lea în clasamentul general, după echipele Marii Britanii şi SUA. Competiţia din Scoţia datează din 1988, iar anul trecut selecţionata bătrânului continent s-a clasat tot pe poziţia a II-a, după insularii din Marea Britanie, dar înaintea Statelor Unite ale Americii. “Competiţia de la Edinburgh, la care Ancuţa s-a calificat după locul al V-lea obţinut luna trecută la Europenele de cros, a devenit una de tradiţie. Luna aceasta, Bobocel va mai participa la încă două concursuri de cros, în Spania. Primul va avea loc la Sevilla, pe 17 ianuarie”, a declarat antrenorul Marin Istrate.
Nu renunţă la JO
Revenită în circuitul sportiv în vara anului trecut, la scurt timp după ce a născut o fetiţă, fosta componentă a CSM Drobeta şi CS Dinamo Bucureşti nu renunţă la visul de a participa la cea de-a treia olimpiadă consecutivă. Pentru a-şi îndeplini baremul, severineanca are nevoie de o medalie la Europenele de la Amsterdam, unde va participa în proba sa favorită, de 3000 m obstacole. “Vizăm un loc în primele trei la Europene. Cred că ne putem atinge obiectivul, după ce atletele din Rusia au fost excluse din cauza dopajului. Ne dorim să ne calificăm la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro şi să trecem, ulterior, de serii, pentru a alerga în finală”, a completat antrenorul atletei pe care o antrenează de aprope 15 ani.