S-au iubit prea devreme. Este vorba de doi minori din Rovinari. El are 16 ani, ea 14. Și el şi ea au vrut, însă el acum este cercetat penal.
S-a aflat de dragostea lor după ce fata a fugit de acasă cu iubitul ei. Până în urmă cu ceva vreme, copila, care provine dintr-o familie săracă, s-a aflat sub în grija Protecţiei Copilului Gorj. Ulterior a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, iar autorităţile au lăsat-o în grija familiei. Fata l-a cunoscut pe băiatul de 16 ani, au întreţinut relaţii sexuale, iar luni s-au hotărât să fugă de acasă.
Mama fetei a alertat poliţia.
“La data de 28 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari s-au sesizat cu privire săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, constând în aceea că în cursul anului 2014, un minor, de 16 ani, din localitate, a întreţinut relaţii sexuale consimţite de ambele părţi cu o minoră, de 14 ani, din aceeaşi localitate.
Minora a fost prezentată la S.M.L. Gorj în vederea examinării medico-legale, ocazie cu care s-a concluzionat faptul că aceasta prezintă o deflorare veche, completă, a cărei dată nu se poate preciza”, au precizat reprezentanţii IPJ Gorj
Iubitului fetei i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor.