Crăciunul, Sărbătoarea Naşterii Domnului este poate cea mai aşteptată din an. Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos este prin excelenţă evenimentul din istoria mântuirii care aduce cea mai mare bucurie in sufletele şi în casele credincioşilor. Dacă la Paşti bucuria vine după o săptămână de tristeţe, din cauza patimilor îndurate de Domnul nostru Iisus Hristos, Crăciunul nu este umbrit de nicio urmă de tristeţe şi este trăit din plin ca sărbătoare a bucuriei de copii şi de părinţi deopotrivă, spun clericii ortodocși.
Crăciunul a fost sărbătorit pe data de 6 ianuarie
Crăciunul a început să fie serbat de către creştini pe 25 decembrie, după cel puţin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest şi începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Iniţial, sărbătoarea naşterii lui Hristos era ţinută pe 6 ianuarie, istoricii ştiind azi că ea se celebra deja în 336 d. Chr., la Roma (în Est, „Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci naşterea, botezul şi primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii (sectă creştină considerată eretică de către creştinismul canonic) serbau aceeaşi „Epifanie” în Egipt, încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, „Iisus s-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu la botez”. Sextus Julius Africanus, un creştin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 d. Chr. această dată pentru naşterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalţi creştini, care preferau 6 ianuarie.
Mântuitorul se naşte din Preasfânta Fecioara Maria pentru a mântui neamul omenesc, conform Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii în cetatea Betleemului, într-o iesle simplă, în peştera săracă. Atât Iosif, cât şi Maria au venit de la Nazaret în Betleem cu ocazia recensământului ordonat de proconsul Quirinius, de pe vremea împăratului Octavian Augustus. Totusi, negăsind găzduire în cetate, se adăpostesc într-o peştera păstorească, unde Maria îl naşte pe Pruncul Sfânt.
Deşi, conform tradiţiei, se spune că trei magi au venit să se închine Pruncului Sfânt în ziua Naşterii Sale (sau, conform Tradiţiei Bisericii Romano-Catolice, 12 zile mai târziu), Sfânta Scriptură pomeneşte mai mulţi înţelepţi fără să precizeze numărul acestora şi momentul în care aceştia au venit. Magii îi aduc Pruncului daruri: aur, smirnă şi tămâie, daruri si simboluri care aveau o semnificaţie aparte: aur deoarece Hristos era împărat, tămâie, precum unui Dumnezeu şi smirnă precum aceluia ce va patimi şi va muri pentru păcatele noastre.
Credinţă şi legende populare
În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naşte. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soţia acestuia în grajd, unde dă naştere lui Iisus. De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a naşterii lui Hristos s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul.
Obiceiul colindelor de Crăciun
Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiţie este "mersul cu icoana", un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii – câte trei, ca cei trei magi – merg din casă în casă cântând colindul "Steaua sus răsare…", purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul "Bună dimineaţa la Moş Ajun!", casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: "Iată vin colindătorii" de Tiberiu Brediceanu, "O, ce veste minunată" de D.G. Kiriac, "Domnuleţ şi Domn în cer" de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în "Amintiri din copilărie" aventurile mersului cu colindele.
Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun, în Oltenia
Există tradiţii şi obiceiuri inedite, care se mai păstrează îndeosebi în mediul rural şi care constituie o unicitate în ţara noastră, arată creştinortodox.ro.
Scormonitul în foc: este un obicei practicat în majoritatea satelor olteneşti, în Ajunul Crăciunului. Toţi membrii familiei se adună în jurul focului şi, pe rând, dau cu o joardă în foc, zicând:
"Bună dimineaţa lui Ajun
Că-i mai bună a lui Crăciun
Într-un ceas bun
Oile lânoase
Vacile lăptoase
Cai încurători
Oameni sănătoşi
Să se facă bucăţele, porumbul, grâul".
Adunatul gunoaielor: este un ritual ce se practică chiar în ziua de Crăciun. Cei ai casei merg prin curte şi adună toate gunoaiele, în credinţa că gospodăria va avea pui mulţi, iar femeile se aşează pe vine, aşa cum vor sta cloţele pe ouă, în anul următor.
Colindatul: în toata zona Olteniei există numeroase colinde specifice, dar cele mai cunoscute şi răspândite sunt Steaua şi Plugul cel Mare. Steaua:este o datină străveche care încă se mai practică din Ajunul Crăciunului şi până la ivirea zorilor. Ceata este formată din patru copii, fiecare dintre ei având un rol prestabilit în cadrul grupului: unul ţine steaua, celălalt este responsabil cu adunarea banilor, a nucilor şi a covrigilor, iar ceilalţi doi ţin săcuiul şi un ciomag, pentru a se apăra de câini.
Plugul cel Mare: este cel mai răspândit obicei ce se practică în noaptea de Anul Nou, dar nu doar în zona Olteniei. Plugul se organiza de către flăcăii din sat, şi era condus de un băiat mai viteaz numit "staroste", ce avea sarcina de a ţine plugul de coarne şi a rosti urarea. Ceata era compusă de obicei din 12 flăcăi, iar spre deosebire de Pluguşor, mergea numai la familiile înstărite din sat.
Moşii de Crăciun sau pomana de mână: este un obicei vechi de sute de ani, ce se practică atât în ziua de Ajun, cât şi de Crăciun. Dimineaţa, femeile pleacă la cimitir, unde tămâiază mormintele, după care se întorc acasă, scot colacii care stau la copt şi îi pun pe masă. Pe fiecare colac pun câte un ou şi câte o lumânare, după care se trimit prin vecini.
Piţăraii: obicei de pe vremea dacilor. Este un obicei ce se practică încă de momârlanii din Valea Jiului şi semnifică sacrificiul adus divinităţii drept mulţumire pentru rodnicia holdelor şi a pomilor. Piţăraii sunt numai bărbaţi, copii sau adolescenţi, organizaţi în cete. Îmbrăcaţi în haine populare, se adună în noaptea dinaintea Ajunului, împodobesc steaguri cu clopoţei, năframe multicolore, ciucuri şi coroniţe de flori, după care le agaţă pe prăjini de câţiva metri lungime. Odată terminat acest ritual, alaiul porneşte la colindat pe la casele din sat.
Localitatea Jieţ este una în care colindul piţărailor se păstrează nealterat de sute de ani, la fel ca şi strigăturile ce însoţesc “învârtita jienească”:
“Cât îi Soarele de sus
Piţărai ca-n Jieţ nu-s
Cu feciori înalţi-frumoşi
Şi la minte sănătoşi
Cât îi Soarele de mare
La Jieţ întâi răsare”.
Masa de Crăciun
Crăciunul este o sărbătoare care se petrece de regulă în familie, iar masa în acea zi sfântă trebuie să fie îmbelşugată, cu bucate tradiţionale.
Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, lângă care se află vin fiert cu gutui şi ţuică fiartă cu piper.
