Colaborarea între Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” şi Biblioteca Regională “Hristo Botev” din Vratsa a fost una fructuoasă prin care s-au pus bazele unui Centrul Transfrontalier de Informaţii şi Comunicaţii Dolj-Vratsa. Luni, a avut loc la Prefectura din Vratsa conferinţa de final a proiectului „Centrul Transfrontalier de Informaţii şi Comunicaţii Dolj-Vratsa” implementat de Consiliul Judeţean Dolj, în calitate de Partener Lider, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman – Craiova, partener 2, Biblioteca Regională Hristo Botev – Vratsa, partener 3 şi Administraţia Districtului Vratsa, partener 4, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013, Axa prioritară 1: Accesibilitate – Îmbunătăţirea mobilităţii şi a accesului la infrastructura de transport, informaţii şi comunicaţii în regiunea transfrontalieră, Domeniul de intervenţie 2 – Dezvoltarea reţelelor şi a serviciilor de informaţii şi comunicaţii în zona transfrontalieră.
Contractul de finanţare nerambursabilă şi contractul de cofinanţare au fost semnate în data de 27 martie 2013 şi a avut o durată de implementare de 30 de luni.
“În Prefectura de la Vratsa are loc conferinţa finală a proiectului nostru comun „Centrul Transfrontalier de Informaţii şi Comunicaţii Dolj-Vratsa”. Acest proiect este între judeţele Dolj şi Vratsa pentru schimb de informaţii, aşa încât popoarele noastre să fie mai apropiate. Colaborarea noastră ne dă un exemplu pentru proiectele pe care le avem împreună şi s-a desfăşurat între Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman Craiova şi Biblioteca Regională Hristo Botev-Vratsa. De asemenea, Prefectura din Vratsa colaborează de 12 ani cu Consiliul Judeţean Dolj. În 2007 am făcut un contract de colaborare transfrontalieră cu judeţele noastre. Ambele administraţii au experienţă în accesarea şi realizarea proiectelor. Şi proiectul acesta demonstrează asta. Prin proiectul Centrul Transfrontalier de Informaţii şi Comunicaţii Dolj-Vratsa se dezvoltă o reţea în colaborare culturală, socială, turistică şi învăţământ prin crearea unui website pentru ambele ţări”, a declarat Malina Ivanova Nikolova, guvernatorul districtului Vratsa.
Proiectul a vizat lucrări de reabilitare a spaţiilor Centrului Transfrontalier de Informaţii şi Comunicaţii din Dolj, dotarea cu echipamente IT şi multimedia, dar şi cu mobilier a acestora, construirea reţelei transfrontaliere virtuale de informare şi comunicaţii prin realizarea unui website comun şi a unei reţele consorţiale a instituţiilor informaţionale culturale care să aibă şi rol de prezervare a documentelor cu caracter istoric, componenta cea mai importantă a proiectului fiind cea culturală.
Obiectivul proiectului a fost să contribuie la dezvoltarea durabilă a regiunii transfrontaliere Dolj-Vratsa ca o consecinţă a dezvoltării TIC (Tehnologia Informaţiei şi a Comunicării) – pe baza informaţiilor şi reţelelor de comunicaţii şi serviciilor din zona transfrontalieră Dolj-Vratsa.
Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, a declarat că deja are propuneri din partea Universităţii din Craiova să existe în continuare colaborări cu districtul Vratsa.
„Punem punct unui proiect care pentru noi a însemnat şi va însemna foarte mult de acum înainte. Vă felicit că în oraşul dumnevoastră, Vratsa, investiţi în cultură şi reuşiţi să identificaţi cultura ca motor de dezvoltare a zonei. În Craiova şi judeţul Dolj, autorităţile locale şi judeţene au înţeles acest lucru şi atât Consiliul Judeţean Dolj şi Primăria Craiova au investit zeci de milioane de euro doar în instituţii culturale. Sper că şi dumnevoastră să realizaţi că şi prin cultură putem atinge incluziunea socială şi locurile de muncă. Se încheie o etapă, un proiect, dar doar pentru a deschide o altă uşă pentru colaborări viitoare. Cu siguranţă putem începe un alt proiect nou, acum că Silviya Vrachovsa (n.r.-director Biblioteca Regională Hristo Botev-Vratsa)
s-a liniştit, şi sunt sigur că se gândeşte să începem alt proiect, pentru că prietenii şi partenerii noştri de la Universitatea din Craiova şi-ar dori să iniţiăm un proiect transfrontalier cu biblioteca dumnevoastră de aici. Sper să ne vedem din ce în ce mai des, când la Vratsa când la Craiova”, a declarat Lucian Dindirică.
Silviya Vrachovsa, director Biblioteca Regională Hristo Botev-Vratsa a spus că vrea să pună bazele unor noi colaborări. De altfel la final s-a semnat şi un memorandum de colaborare care prevedea exact acest lucru prin care să se mai realizeze proiecte între cele două regiuni.
„Am primit provocarea dumnevoastră, domnule Dindirică şi sunt convinsă că vreau să continuăm şi pe mai departe colaborările. Pentru biblioteca regională este cel mai mare proiect pe care l-am realizat”.
Cărţi de patrimoniu şi înscrisuri rare în format electronic
Acest proiect a avut ca scop dezvoltarea unui sistem de informaţii şi comunicaţii între membri comunităţilor transfrontaliere din zonele de graniţă ale României şi Bulgariei.
Prin proiectul Centrul Transfrontalier de Informaţii şi Comunicaţii Dolj-Vratsa s-a propus crearea unei reţele de comunicare la toate nivelurile pentru judeţele participante (Dolj, România şi Vratsa, Bulgaria) prin crearea unei reţele consorţiale a instituţiilor informaţionale culturale care să aibă şi rol de prezervare a documentelor cu caracter istoric. Astfel un rol important îl va avea digitizarea de documente istorice originale deţinute în colecţiile organizaţiilor membre ale consorţiului. Procesul de digitizare al cărţilor rare (inclusiv al celor de patrimoniu) şi al periodicelor are la bază indicaţiile Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor de Bibliotecari (IFLA). Aceste îndrumări privind asigurarea unei practici corecte şi eficiente în cadrul procesului de dezvoltare şi gestiune este avut în vedere în cadrul întregului proces privind digitizarea din Proiectul de faţă.
Sistemul bibliotecii digitale este un ansamblu complex, un canal pentru publicarea informaţiei (ce poate fi comparat cu o editură, tipografie, reţea de distribuţie) şi prezentare către clienţi.







