În Drobeta Turnu Severin brazii sunt ceva mai ieftini şi se vând doar în centrele comerciale, iar preţurile variază între 50 şi 100 de lei. Astfel, un brad în ghiveci, cu înălţimea de 1,2-1,4 metri costă 100 de lei, iar cei fără ghiveci au preţuri cuprinse între 50 şi 100 de lei. Anul acesta, deşi au venit mai mulţi comercianţi din judeţul Harghita, care au adus brazi şi molizi, ei nu îi pot vinde întrucât riscă să fie amendaţi de poliţişti. Spre exemplu, o familie venită din Harghita cu 100 de brazi şi 300 de molizi stă de câteva zile cu maşina încărcată cu marfă şi nu a reuşit să vândă nimic, deşi are autorizaţie eliberată de Primărie, aviz de exploatare şi act de punere în valoare. Femeia a declarat că, dacă scoate la vânzare marfa, riscă să fie amendată de poliţişti, întrucât, potrivit legii, brazii intră în categoria materialelor forestiere care se comercializează doar în locuri autorizate. ,,Noi am venit din Harghita cu marfa, la fel ca în anii trecuţi, pentru că nu este prima dată când venim la Drobeta Turnu Severin. Avem aviz de exploatare, act de punere în valoare, dar Poliţia Economică spune că este o lege care spune că nu se pot comercializa brazi decât în locaţii autorizate în regim silvic, că brazii sunt materiale forestiere. Nu avem autorizaţie de acest gen, pentru câteva zile. Noi nu am plătit decât spaţiul la Primărie", a explicat femeia. În aceeaşi situaţie sunt mai multe persoane care nu îşi pot scoate brazii la vânzare, în Drobeta Turnu Severin.
Săptămâna trecută, poliţiştii au confiscat 410 molizi şi brazi de la doi comercianţi din Harghita, care expuseseră marfa într-o zonă centrală din Drobeta Turnu Severin, unde s-au vândut brazi în anii trecuţi. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Mehedinţi, comisarul Nicolae Lohon, cei doi bărbaţi au fost amendaţi în baza Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. În pieţele şi magazinele din ţară, brazii se vând la preţuri între 20 şi 3.000 de lei, însă, pe lângă aceste oferte, pe site-uri au apărut anunţuri prin care diverse persoane îşi scot la vânzare chiar bradul crescut în curte. Mulţi oameni însă aleg să cumpere, cu 2-3 lei, doar o crenguţă, "de miros".







