Munteanu: Obiectivul este calificarea în play-off

Redactia
3 Min Read

Lucian Munteanu, cel care conduce managerial clubul CSM Rm. Vâlcea, a radiografiat evoluţia echipei lui Pelici, una care a dat peste cap toate pronosticurile în acest an.

“Prima parte a acestei ediţii de campionat ne-a adus satisfacţia locurilor 1-2, suntem la egalitate de puncte cu Baia Mare, dar mai puţin important este locul, ci evoluţia foarte bună a echipei în primele 18 etape”, a afirmat Munteanu.

Oficialul vâlcean a spus că în acest moment se pune la cale strategia pentru a doua parte a sezonului: “Obiectivul principal al echipei este acela de calificare în play-off, de a scăpa de eventuale emoţii, mai ales că cinci echipe retrogradează şi a şasea dă baraj. Suntem pe locul 2 dar avem doar patru puncte faţă de locul 7 şi toţi ştim că două eşecuri ne pot arunca în afara zonei de play-off. Trebuie să rămânem atenţi. În această pauză ţinem în permanenţă legătura cu staff-ul tehnic, facem analize. Noi, conducerea, avem şi negocieri cu anumiţi fotbalişti. Ţin să menţionez că nu o să fie modificări mari ale lotului chiar dacă sunt posibile şi anumite plecări şi anumite veniri.”

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Municipalul” îşi schimbă denumirea

Conducerea clubului CSM Rm. Vâlcea a început demersurile pentru schimbarea numelui stadionului “Municipal” din Zăvoi în “Iancu Carabagec” şi a terenului sintetic în “Terenul Traian Popa”. Vâlcenii sunt ajutaţi în aceste demersuri de un fost fotbalist al Chimiei Râmnicu Vâlcea, Mihai Perşu, actualmente consilier municipal, cel care a redactat un proiect de hotărare care va ajunge pe masa Consiliului Local.

”Noi am demarat o acţiune, vrem ca după reunire să inaugurăm noua denumire a terenului sintetic, am făcut paşi importanţi cu ajutorul domnului consilier local Mihai Perşu. Vrem ca terenul sintetic să fie denumit Traian Popa, care reprezintă un nume important în fotbalul juvenil vâlcean, iar stadionul Municipal să devină Iancu Carabageac, jucătorul reprezentativ al fostei Chimii care peste tot unde mergem, lumea ne întreabă despre el. Ulterior ne dorim mult şi schimbarea denumirii clubului în Chimia, dar am luat-o pas cu pas şi vom vedea când vom reuşi acest lucru”, a declarat managerul general Lucian Munteanu.

 

Share This Article