luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Travis Bureau a revenit cu o victorie la Craiova

Deși nu era sigur de introducerea jucătorului american înainte de partida de sâmbătă, din Polivalenta din Craiova, cu BC Timișoara, staff-ul tehnic al formației de baschet craiovene a mizat în cele din urmă și pe serviciile lui Travis Bureau, la doar câteva zile distanță de la revenirea acestuia în Bănie. Ceea ce a fost de bun augur pentru gruparea de baschet masculin a SCM U Craiova, care a reușit să se impună în fața Timișoarei cu 96-75 (32-19, 22-12, 24-23, 18-21). La acest succes, a contribuit activ și jucătorul repatriat de curând, care a marcat șapte puncte și a avut 13 recuperări în cele 23 de minute în care a evoluat, pe lângă asta aducând din nou o notă de spectaculozitate jocului echipei craiovene, prin slam-dunk-urile reușite. SCM s-a impus cum era de așteptat fără prea mari probleme în fața uneia dintre formațiile mai slabe ale campionatului. Încă din primul sfert, craiovenii au dobândit un avantaj considerabil pe tabelă, care a fost mărit apoi în sfertul doi. A doua jumătate a meciului a fost însă mai ștearsă pentru elevii lui Oliver Popovic, care pe fondul relaxării au slăbit ritmul și s-au impus cu greu în sfertul trei, ca mai apoi să piardă la o diferență mică ultimul sfert, fără însă să se mai poată schimba ceva din soarta partidei. SCM U Craiova a obținut astfel toate punctele în etapa a doua a returului, așteptând acum să întâlnească marți în deplasare Energia Târgu Jiu și pe 29 decembrie să evolueze la Steaua CSM București. În partida cu BC Timișoara, craiovenii au evoluat prin: Burlacu (17p), Bozovic (15), Johnson (13), Djurasovic (13), Pilcevic (12), Micic (9), Bureau (7), Negoiţescu (2), B. Popescu (2), Ciotlăuş (2), Damian (2), Stanescu.

 

 

Voleibaliștii, pe primul loc la finalul turului

 

Echipa de volei masculin a SCM U Craiova a intrat în vacanță ca lider al campionatului național. Elevii lui Dănuț Pascu a avut o evoluție formidabilă în acest tur de sezon, cu 11 victorii din 11 etape. Faptul că echipa craioveană nu a putut fi învinsă deloc în prima parte a campionatului arată că este pregătită pentru a face un sezon de zile mari. În ultimul joc din acest an, formația din Bănie s-a impus sâmbătă cu 3-0 (25-23, 25-20, 25-17) în deplasare la CSM București. Grație acestei victorii Craiova a rămas pe primul loc în ierarhie cu 29 de puncte, patru mai mult decât următoarea clasată, Volei Municipal Zalău. Campionatul se va relua începând cu 23 ianuarie 2016.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

 

Politica