Și în acest an, Gala Sportului Mehedinţean a fost dominată de juniorii de la CSS Orşova, însă, per ansamblu, rezultatele obţinute de aceştia au fost cele mai slabe din ultimul deceniu
Găzduită, pentru al treilea an consecutiv, de Sala de Spectacole a Școlii Generale nr.7 din Drobeta Turnu Severin, Gala Sportului Mehedinţean şi-a premiat laureaţii din 2015. Pe primul loc s-au clasat nu mai puţin de 4 sportivi, trei fete de la canotaj şi un băiat de la kaiac-canoe, însă doar acesta a fost prezent la evenimentul de la malul Dunării, restul fiind în cantonament la Snagov. Astfel, medaliate cu argint, atât la Campionatul European de juniori pentru canotaj, cât şi la Campionatul Mondial, în proba de dublu vâsle, suceveanca Elena Logofătu şi vasluianca Nicoleta Paşcanu, de la CSS Orşova, au făcut parte din grupul celor mai buni sportivi ai Mehedinţiului. Din toamnă, fetele descoperite de Mariana Maliş au încheiat junioratul şi s-au transferat la CS Dinamo Bucureşti, unde vor continua cariera la seniori. Aceleaşi medalii le-a cucerit şi constănţeanul George Vasile (CSS Orşova), dar la kaiac-canoe. Medaliată cu aur la Campionatul Mondial de juniori, în dubla de 4 x vâsle, suceveanca Ancuţa Bodnar a completat clasamentul celor mai buni sportivi, dar ea mai e şi anul viitor junioară şi are şanse mari să se regăsească în topul Galei Sportului Mehedinţean 2016.
“A fost un an 2015 destul de greu. Fiind ultimul de juniorat, a trebuit să ne remarcăm din punct de vedere al performanţei. Eu am reuşit să obţin argintul la Mondialul din Portugalia, într-o probă olimpică, de canoe dublu, pe distanţa de 1.000 metri. Am început sportul de performanţă în urmă cu 7 ani, când domnul antrenor Beniamin Zabet a venit într-o selecţie în oraşul meu natal Hârşova. Aşa am ajuns la Orşova. Am fost încântat de la început de acest sport şi mi-am dorit să ajung cel mai bun. Voi concura la Tineret în 2016 şi voi reprezenta Steaua Bucureşti, iar în 2020 sper să ajung la Jocurile Olimpice”, a spus canoistul Vasile.
Înotătoarea Gâdea, în spatele canotoarelor
În 2015, pe locul al V-lea s-a clasat înotătoarea originară din Bucureşti, Claudia Gâdea, de la CSM Drobeta, sportivă medaliată, la nici 15 ani, cu aur la Festivalul Olimpic al Tineretului European, de la Tbilisi. Ultima dată când un sportiv de la o altă ramură pătrunsese în topul celor mai buni zece sportivi ai Mehedinţiului s-a întâmplat în 2013, fiind vorba tot de un înotător, originar din Brăila, Alin Artimon (CSM Drobeta), care între timp s-a transferat la CSM Bacău. În 2011, şi înotătorul bucureştean Marius Radu fusese premiat de DJST Mehedinţi. Ulterior, şi acesta a plecat la CSM Bacău. În 2015, pe locurile 6-10 s-au clasat Mihai Chiruţă (bronz la CE de juniori pentru canotaj), Andrei Chichiriţă (bronz la CE de juniori pentru canotaj), Mihăiţă Țigănescu (bronz la CE de juniori pentru canotaj), Adrian Muntean (bronz la CE de canotaj pentru juniori) şi Amalia Bereş (bronz la CE de canotaj pentru juniori). Dintre cei 10 laureaţi, singurul originar din Mehedinţi e doar cârmaciul Munteanu, sportiv născut chiar în Orşova. Și el a terminat junioratul şi s-a transferat tot la CS Dinamo Bucureşti.
“Anul acesta, secţia de kaiac-canoe a avut un singur junior în topul celor mai buni 10 sportivi ai Mehedinţiului. Cred că sunt cele mai slabe rezultate din ultimele două decenii. Apogeul performanţei l-am atins în 2011, când am fost desemnat cel mai bun club de juniori din lume la kaiac-canoe. Din păcate, ceea ce s-a întâmplat în anii următori a fost în dezavantajul clubului. Ne-au plecat majoritatea sportivilor, fiindcă nu au mai avut asigurată hrana zilnică. Între timp, am reuşit să ne desprindem de Liceul “Traian Lalescu” din Orşova şi am devenit club independent, iar lucrurile au intrat pe făgaşul normal. Am început să facem din nou selecţii riguroase, dar rezultate se vor vedea de-abia peste 2-3 ani”, a spus antrenorul Alexandru Ghiţoaica, de la secţia de kaiac-canoe.
Și antrenorul coordonator de la secţia de canotaj a CSS Orşova a vorbit despre declinul sporturilor nautice de la malul Dunării.
“Un an mai slab decât cei anteriori, din cauza unei inerţii nefaste. Am obişnuit judeţul cu multipli campioni mondiali şi numeroşi campioni europeni. Anul acesta, am luat doar o medalie de aur la canotaj. Restul au fost de argint. Ele oricum sunt rezultate foarte bune, dar nu aşa cum ne doream. Am coborât ştacheta, din cauza faptului că resursele ne-au fost, forţat, diminuate, de anumite persoane. Noi facem selecţie din toată ţara, iar majoritatea sportivilor pe care îi aducem aici provin din familii care nu au o situaţie financiară care să le permită să susţină un sport de performanţă, iar dacă noi nu le-am mai asigurat masa, ei au plecat. Pe lânga acest minim, performanţa implică susţinătoare de efort, medicamentaţie specifică, echipament sportiv sau bărci, iar noi nu le-am mai avut în ultimii ani. Am rămas cu sportivii cei vechi, fiindcă nu am mai putut aduce alţii. Acum lucrurile s-au reglementat şi sper să redevenim în topul mondial, fiindcă în cel naţional oricum am rămas cel mai bun club”, a precizat Cristian Maliş, fost antrenor al lotului naţional feminin.
Doar 1.500 lei impozabili au primit sportivii de pe primul loc
Deşi n-au intrat în top 10, DJST Mehedinţi i-a mai premiat pe Alexandra Stan (CSM Drobeta – locul al V-lea la CM de sambo pentru seniori şi campioană naţională la judo), Mihaela Bărbulescu (CSM Drobeta – medalie de aur la Campionatul Balcanic de lupte pentru juniori şi campioană naţională) şi Ane Marie Brebinaru (CSS Strehaia – medalie de argint la Campionatul Balcanic de judo, pentru cadeţi şi vicecampioană naţională). Campioană mondială de lupte pe plajă, la juniori, severineanca Larisa Niţu (CSM Drobeta) n-a intrat în topul întocmit de DJST Mehedinţi, al cărui director este Gabriel Răceanu. La gală au mai fost prezenţi inspectorul şcolar Emilian Calotă şi consilieruil local Marius Screciu.
“Sincer, aşteptam să vină mai mulţi factori locali la acest eveniment, să vadă ce rezultate s-au obţinut şi să-i sprijine mai mult pe aceşti campioni. Premiile financiare oferite de noi nu pot fi niciodată pe măsura rezultatelor. Am oferit bani, atât cât ne permite legea. Ca de obicei, cei mai buni sportivi provin de la secţia de canotaj şi kaiac-canoe de la CSS Orşova”, a spus Răceanu.
Cei 4 sportivi clasaţi pe primul loc au fost recompensaţi cu câte 1500 lei, impozabili!
“Dacă n-ar fi CSS Orşova, Mehedinţiul n-ar exista pe harta sportului de performanţă”, a concluzionat Calotă.
Fost director al DJTS Mehedinţi, Marius Screciu a fost prezent şi în acest an la eveniment.
“Am venit, în primul rând, în calitate de om de sport. Am fost director la DJTS Mehedinţi şi la CSM Drobeta, club pe care eu l-am înfiinţat în 2004. Mă bucur că sportivii de la clubul severinean au în continuare rezultate”, a declarat Screciu.