miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Severinul rămâne fară căldură la sfârşitul lunii?

Trist dar adevărat! Municipiul Drobeta Turnu Severin ar putea rămâne fără agent termic în prag de Revelion din cauza unui litigiu între Complexul Energetic Oltenia şi RAAN. Potrivit unei adrese emise de către administratorul judiciar RAAN, din data de 27 decembrie, oraşul Drobeta Turnu Severin rămâne din nou fără apă caldă şi căldură, asta deoarece datoria Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare este de aproximativ 120 milioane lei către furnizorul de cărbune al Sucursalei ROMAG Termo (Complexul Energetic Oltenia).

,,În aceste condiţii, Complexul Energetic Oltenia a demarat acţiuni de executare silită pentru recuperarea datoriei curente asupra regiei. RAAN a efectuat pe cale juridică demersurile necesare în vederea contestării şi suspendării măsurilor de executare silită. Însă, până la soluţionarea acestor demersuri, RAAN – Sucursala Romag Termo – se află în acest moment în imposibilitatea achiziţionării combustibilului solid cărbune şi materiilor prime necesare continuării funcţionării, inclusiv achitării drepturilor salariale” se arată într-o adresă semnată de către Administratorul Judiciar RAAN.

Aşadar, la data de 10 decembrie stocul de cărbune existent în Sucursala Romag Termo era de aproximativ 36.000 tone. La un consum zilnic estimat de circa 3.200 tone, sucursala mai poate funcţiona aproximativ 25 de zile, respectiv până în 4 ianuarie 2016. În această situaţie, oprirea centralei în regim de avarie, precum şi a instalaţiilor din incinta termocentralei se va face începând cu data de 27 decembrie a.c. Administraţia locală, primăria Severin, trebuie să găsească în aceste zile o soluţie urgentă pentru a asigura alimentarea cu energie termică a municipiului Drobeta Turnu Severin în sezonul de iarnă. Primarul Constantin Gherghe e pus la grea încercare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

 

 

Politica