Dispute pe achiziţia sediului PSD

Redactia

Clădirea aflată pe strada Mihail Kogălniceanu, nr.12, va deveni sediul PSD. Pesediștii vor cumpăra imobilul, la preţul de 993.510 lei fără TVA echivalent a 225.000 euro, în rate. Decizia a fost luată prin hotărâre de Consiliu Local.

Consilierii locali s-au întrunit în şedinţa ordinară de joi pentru a modifica hotărârea nr.106/2015 referitoare la vânzarea, către Partidul Social Democrat-Organizaţia Judeţeană Dolj, a spaţiului cu pricina. 
Prin acesta se stabileşte că PSD ar urma să se împroprietărească plătind un avans de minim 10% din preţul de vânzare, urmând ca diferenţa să o achite prin „rate lunare eşalonate pe un termen de 34 de luni, din care în primele 24 luni aceasta este în sumă de 4.4425 lei/lună (1.000 euro) şi ultimele 10 luni de 78.188 lei/lună (17.600 euro)”.

Consilierii locali au avut numeroase dispute pe seama acestui subiect. De ce PSD nu apelează la un credit bancar ca să poată achita imobilul dar şi suma mică cu care va fi cumpărat au fost nemulţumirile expuse de consilieri.

„În conţinutul acestei hotărâri ni se propune să fim de acord cu vânzarea în rate a acestui sediu către PSD, iar ceea ce m-a nemulţumit pe mine este modul în care au fost eşalonate aceste rate, pe de o parte, iar pe de altă parte dobânda pe care Primăria urmează să o încaseze la această vânzare. Nu ştiu de ce Primăria Craiova trebuie să se transforme în instituţie bancară şi să vândă ceva în rate cu o dobândă convenabilă şi respectiva formaţiune dacă într-adevăr nu are bani să facă achiziţia poate angaja un credit bancar, să vedem ce bancă îi dă un credit în care să plătească timp de nu ştiu câte luni, câte o mie de euro, iar într-adevăr ultimele rate să atingă nişte valori exagerat de mari, totul întinzându-se pe perioada celor trei ani, la expirarea căreia, respectiva formaţiune politică poate chiar vinde imobilul la valoarea de piaţă. Primăria nu are rolul de instituţie de credit pentru o formaţiune politică. Mă voi opune la acest punct”, a intervenit consilierul Dan Cherciu.

De asemenea, în Hotărâre se menţionează că “în contractul de vânzare cu plata preţului în rate, la cuantumul fiecărei rate se aplică rata dobânzii ROBOR, la care se adaugă şi marja procentuală de 1 %, aplicată la soldul creditor.” 
Pe 16 noiembrie, PSD Dolj a comunicat primăriei că este de acord cu plata preţului de 225.000 euro (fărăTVA) echivalentul a 993.510 lei (fărăTVA). În Hotărârea ce a fost supusă joi votului consilierilor se mai arată că cele două părţi au avut o negociere pe 12 noiembrie în urma căreia s-a stabilit ca spaţiul să fie cumpărat în rate cu un avans de 25.000 euro, plătibil în cel mult 60 de zile de la data semnării contractului, diferenţa urmând a fi achitată, în 34 de rate lunare. 

Pavel Badea a spus că primarul Craiovei nu a fost mandatat să negocieze marja procentuală, ci doar să semneze contractul de vânzare-cumpărare.

„Primarul municipiului Craiova nu a fost mandatat din partea CL să negocieze pe 12 noiembrie marja procentuală aplicată la soldul creditor pentru vânzarea în rate, a avut doar un mandat să semneze contractul de vânzare cumpărare la suma pe care noi am agreat-o. Trebuia mai întâi să ne ceară acordul pentru ceea ce a făcut şi nu eram de acord şi după aceea să facă ce s-a îndeplinit acum”, a declarat Pavel Badea.

Consilierul Radu Marin a precizat că legea este respectată în totalitate şi că sediul în care va funcţiona PSD poate fi cumpărat în rate neegale.

“Legea nu interzice să fie ratele diferenţiate ca valoare şi în al doilea rând această clădire este o clădire monument şi necesită în primul rând sume foarte mari pentru obţinerea avizelor şi în al doilea rând pentru lucrări de restaurare, consolidare care trebuie efectuate numai de firme specializate. În primii doi ani, probabil aceste cheltuieli vor fi la nişte valori mari, cei care o cumpără probabil nu se gândesc în momentul de faţă decât teoretic. Cine nu este de acord poate să voteze împotrivă. Suntem siguri că legea este respectată în totalitate şi este în beneficiul oraşului pentru că o clădire care arată cum arată acum, va arăta cu totul altfel”, a spus Radu Marin.

Bianca Predescu a menţionat la rândul ei că totul este în regulă şi prin achiziţionarea sediului, clădirea îşi va recăpăta valoarea sa de circulaţie atunci când se vor face reabilitări: Este o poveste veche, începe din momentul în care fostul PDSR, începând cu aripa creată din FSN, a avut sediul în această clădire. Au fost demersuri greoaie pentru lămurirea regimului juridic al imobilului în anii `90 pentru că apăreau diverse persoane fizice care urmăreau să obţină acest imobil. S-a trecut cu greu peste voinţa acelora. După cum ştim, imobilul a purtat responsabilitatea Ministerului Culturii care la un moment dat se angajase să investească în reabilitarea imobilului, dar aceste lucruri nu s-au realizat. În consecinţă, cred că de abia acum ajungem în momentul în care un bun de patrimoniu ca valoare şi importanţă istorică ajunge să fie în proprietatea unei persoane juridice care manifestă în mod ferm intenţia de a-i reda prin reabilitare valoarea sa de circulaţie. Totdeauna întreţinerea s-a realizat din veniturile celor care urmează să cumpere, PSD. Vânzarea în rate e permisă, expunerea din raport este în detaliu şi legală”.

Marian Vasile a fost împotriva proiectului de hotărâre, menţionând că preţul de achiziţie este mic: „Şi eu voi vota împotrivă, consider că preţul de achiziţie este foarte mic, în al doilea rând, aşa cum au spus colegii mei, trebuie ca PSD să meargă la o instituţie bancară, să facă rost de un credit bancar şi să cumpere şi aşa la un preţ foarte mic, acest sediu. Nu cred că este grija vânzătorului vreodată, că vai, cumpărătorul va avea de investit în bun. Vom vota împotrivă pentru că preţul este mic şi PSD trebuie să meargă la bancă şi să facă rost de bani, să vină cu ei”.

Olguţa Vasilescu i-a replicat consilierului Pavel Badea că nu are experienţă în a gestiona vânzarea terenurilor municipalităţii, ci lasă decizia la latiditudinea consilierilor locali.

„Aţi remarcat bine domnule Pavel Badea, nu am făcut parte din comisia de negociere, eu nu am experienţa dumneavoastră în a vinde terenurile municipalităţii la un preţ care unii spun că este mai mare sau mai mic şi atunci am lăsat în înţelepciunea sa Consiliul Local să decidă dacă este benefic pentru municipalitate sau dacă nu. Acum nu se discută preţul, el a fost aprobat. Acum se discută dacă se poate vinde sau nu în rate, legea spune că se poate, dumneavostră, în înţelepciunea dumneavoastră, veţi decide”, a spus primarul.

 

Doamna primar, dacă nu are case în Craiova, nu este acuzată”

Drept la replică a cerut şi consilierul Badea: “Este normal, noi avem şi terenuri, case şi afaceri în Craiova, doamna primar dacă nu are nici case, nici terenuri este normal să nu fie acuzată în niciun fel. Noi trăim în Craiova, doamna primar, şi avem totul aici şi este normal să avem mici dispute cu cei care ne încalcă dreptul la proprietate. În acest caz pe care l-aţi enunţat se referă la o încălcare a unui drept de proprietare, iar instanţa a decis definitiv şi irevocabil ceva. Dumneavoastră aţi fost obligată să puneţi în practică acea decizie definitivă şi irevocabilă”.

Olguţa Vasilescu i-a răspuns: ”Exact asta spuneam şi eu domnule Badea, sunt o mare ghinionistă, dumneavoastră sunteţi un norocos”.

Marin Nicoli, consilier local, a precizat că prin achiziţionarea acestui sediu, s-a îndeplinit o datorie istorică faţă de membrii PSD fiindcă în aceeaşi clădire din str. Mihail Kogălniceanu s-a înfiinţat partidul:

„Pentru prima dată după revoluţie, membrii unei organizaţii de partid înţeleg să-şi cumpere o casă. Da, PSD care era FSN, s-a divizat în PDSR, s-a înfiinţat în acea clădire. Este o datorie istorică şi faţă de membrii de atunci şi cei de acum, care vor veni la ei acasă pentru a face o politică social-democrată în folosul tuturor. Invit toate partidele să-şi cumpere sediile în care stau pentru a nu sta pe o chirie modică la municipiu. Îi întroducem în visteria municipiului prin cotizaţiile pe care le vom strânge, lună de lună banii. Exploatăm această clădire după renovare pentru că lângă ea, cealaltă s-a prăbuşit. Dumneavoastră aţi aprobat preţul şi cred că vânzarea în rate e oportună, necesară şi în folosul membrilor de partid şi a celor din Craiova care pot veni la orice dezbatere pe orice subiect”.

"Eu spun că este bine că un partid îşi ia acest sediu, sunt şi alţii care şi-au cumpărat, îi amintesc domnului Nicoli. Problema este, într-adevăr, modul în care gestionăm banii primăriei și, atunci, și eu sunt de acord că este bine să se apeleze la un credit bancar. Eu mă voi abţine la acest punct", a spus și consilierul local Ionel Pană.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 4 voturi împotrivă – Dan Cherciu, Pavel Badea, Marian Vasile, Emilian Ştefârţă şi două abţineri – Ionel Pană şi Teodor Sas.

 

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol