UPDATE: Instanța a decis să îi suspende executarea pedepesei
Șeful Clinicii de Hematologie de la Spitalul Municipal Filantropia din Craiova, medicul Gabriel Dragoş Găman, condamnat, în luna mai, de magistraţii Tribunalului Dolj la 2 ani şi patru luni de închisoare, pentru trafic de influență a scăpat de arest. Magistrații Curții de Apel Craiova i-au admis apelul declarat la decizia Tribunalului.
„Admite apelul. Desfiinţează în parte sentinţa. în baza art.91 C.P. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 4 ani. În baza art.93 alin. l C.P. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.3 C.P. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile la Direcţia de Sănătate Publică Dolj sau Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman,,. Atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.96 C.P. Menţine măsura asiguratorie a sechestrului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin prezentei decizii. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care suma de 260 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu, se va vira din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dolj. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în încheierea de ședință a Curții de Apel Craiova.
Șeful Clinicii de Hematologie de la Spitalul Municipal Filantropia din Craiova, medicul Gabriel Dragoş Găman, ar urma să afle joi sentinţa definitivă în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.
Doctorul Găman a fost condamnat, în luna mai, de magistraţii Tribunalului Dolj la 2 ani şi patru luni de închisoare. Șeful de la Hematologie a atacat decizia instanţei, Curtea de Apel Craiova urmând să decidă dacă acesta va fi arestat sau nu. Între timp, doctorul a fost menţinut sub control judiciar.
La ultimul termen de judecată, luni, Curtea de Apel Craiova a decis să amâne până joi pronunţarea în acest dosar: „Deliberarea şi pronunţarea se vor face la 26.11.2015”.
Medicul Dragoş Gabriel Găman a fost denunţat pe 10 iunie 2014 de o femeie (S.G.) care a mers la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj şi le-a povestit ofiţerilor de aici că, pe 28 aprilie, medicul Gabriel Dragoş Găman, şeful Clinicii de Hematologie de la Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova, îi ceruse, iar ea îi înmânase, 500 de euro pentru a interveni la un medic de la Comisia de Expertiză Medicală din cadrul unităţii medicale, în vederea soluţionării favorabile a dosarului de pensionare medicală a mamei sale.
La începutul lunii iunie, când s-a dus să vorbească cu el, medicul i-a cerut alţi 500 de euro, rezultând astfel un total de 1.000 de euro, bani care s-au şi găsit ulterior la locuinţa inculpatului.
Joi, 19 iunie 2014, conform înţelegerii prealabile, denunţătoarea s-a prezentat la cabinetul medicului Găman, i-a înmânat acestuia suma de 500 de euro, bancnotele fiind în prealabil marcate criminalistic, şi imediat ce medicul a primit banii şi-a făcut apariţia echipa operativă. Medicul a fost ridicat şi dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost audiat, apoi a fost reţinut pe 24 de ore. Ziua următoare, Tribunalul Dolj a dispus faţă de el măsura arestului la domiciliu.
Pe 15 iulie 2014 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Gabriel Dragoş Găman a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, iar pe 7 mai a.c. instanţa a pronunţat sentinţa.
“În baza art.291 alin.1 C.pen cu aplic. art.6 din legea nr.78/2000 cu aplic. art.35 alin.1 C.pen şi art.36 alin.1 C.pen. Condamnă pe inculpatul Găman Gabriel-Dragoş la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art.290 alin.1 C.pen. cu aplic. art.6 din legea nr.78/2000 Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art.38 alin.1 şi art.39 alin. 1 lit.b C.pen Aplică inculpatului Găman Gabriel- Dragoş pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare. Menţine măsura controlului judiciar luată cu privire la inculpat. În baza art. 291 alin.2 C.pen confiscă de la inculpat suma de 500 euro. Obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat (faza de urmărire penală şi judecată). Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.05.2015”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj.
Acesta a făcut apel, iar joi se va decide soarta sa.







