vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Şi-au băgat picioarele în asfalt

Pe pista de biciclişti de pe Calea Bucureşti, asfaltată recent, încep să apară gropi. Un cititor ne-a sesizat cu privire la calitatea materialelor folosite la asfaltare. Asfaltul se desprinde pur şi simplu de pe trotuar. Am solicitat lămuriri de la reprezentanții Primăriei, iar Radu Preda, city managerul Craiovei a declarat că toate greşelile de construcţie vor fi transmise mai departe pentru a fi remediate. În plus, când vor fi finalizate lucrările care se efectuează pe Calea Bucureşti, se va face o verificare riguroasă, susține city managerul.

„Voi solicita un punct de vedere constructorului, dar deocamdată Calea Bucureşti este încă în lucru şi acolo unde apar deficienţe şi le sesizăm şi ni le spuneţi şi dumnevoastră, constructorii vor fi obligaţi să le remedieze înainte de recepţia finală a lucrărilor. Unde nu suntem mulţumiţi de calitatea lucrărilor probabil se va turna asfalt din nou. Peste tot unde apar probleme şi ne sunt semnalate probleme şi sunt veridice cu siguranţă din punct de vedere al autorităţii trebuie refăcute lucrările de aşa manieră încât totul să fie foarte bine. Calea Bucureşti este în momentul de faţă în lucru, proiectul o să se finalizeze undeva cam într-o lună de zile de aici încolo. Înainte să se facă recepţia finală şi atunci dacă mai sunt probleme, vom lua măsura să informăm constructorul, pentru că noi Primăria suntem doar beneficiarul lucrării. Cu siguranţă problema ajunge în atenţia colegilor noştri care se ocupă de proiectul respectiv, de aici încolo este vorba de firma de dirigenţie, relaţia noastră a Primăriei în mod direct cu ei nu există decât prin intermediul unor firme care se ocupă de lucrare”, a declarat Radu Preda.

 

Articolul precedent
Articolul următor

Politica