joi, octombrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Deputatul Ion Cupă: ,,ALDE a intrat într-o opoziţie activă”

ALDE este, oficial, de la mijlocul săptămânii trecute, un partid politic, după ce Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat definitiv în acest sens. Tot de săptămâna trecută formaţiunea politică a intrat în opoziţie, întrucât parlamentarii ALDE au fost singurii care nu au votat Guvernul Cioloş, pe care îl consideră unul antidemocratic. Preşedintele Organizaţiei ALDE Dolj, deputatul Ion Cupă, susţine că principalul motiv pentru care nu a votat Executivul condus de Dacian Cioloş este legat de modul în care a fost impus, care nu reflectă în nici un fel voinţa electoratului din anul 2012.

 

Rep: Săptămâna trecută a fost una importantă pentru ALDE. Ce ar trebui să ştie cititorii despre noua formaţiune?

Ion Cupă: S-a terminat cu speculaţiile, că este sau nu este ALDE. Avem partid, Curtea de Apel Bucureşti a dat o hotărâre definitivă în cursul zilei de miercuri, acum urmând să fie înscris în Registrul Partidelor. PC-ul şi PLR-ul nu mai există cu această ocazie, iar obiectivul politic este ca ALDE să devina a treia forţă politică din ţară, în special la alegerile locale. Ne asumăm în faţa românilor un proiect concret de ţară, ca România să devină a şaptea putere economică din Europa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Rep: De ce nu au votat parlamentarii ALDE Guvernul Cioloş?

Ion Cupă: Noi nu contestăm capacităţile primului ministru şi nici pe cele ale majorităţii miniştrilor, care individual, poate au pregătire pentru funcţiile preluate dar ne opunem modului prin care acest guvern a fost impus şi anume, prin renunţarea la democraţie. Constituţional era ca după demisia lui Victor Ponta, să se formeze o nouă majoritate parlamentară, să propună un alt prim-ministru care să îşi formeze cabinetul. În fapt, acesta este şi rolul alegerilor parlamentare o dată la patru ani, pentru ca electoratul să îşi exprime voinţa, iar aleşii au reprezentativitate pe timpul întregului mandat. Dacă s-a vrut un alt Guvern, acest lucru ar fi trebuit să se facă într-un mod democratic. Pentru această democraţie, oamenii au strigat în 1989 că vor pluralism politic.

Rep: Ce face ALDE de acum înainte?

Ion Cupă: ALDE a decis în forurile de conducere să intre în opoziţie. S-a votat intrarea în opoziţie, iar primul pas în acest sens, a fost ca toţi secretarii de stat susţinuţi de ALDE în fostul Guvern să îşi dea demisia imediat ce s-a instalat noul Executiv. La nivel central, Biroul Politic a convocat departamentele de specialitate ale partidului care au stabilit sarcini şi responsabili care vor monitoriza fiecare minister în parte. Noi ne propunem să facem o opoziţie constructivă, pentru a vedea dacă actualul Guvern derapează de la reprezentarea intereselor cetăţenilor. Guvernul Ponta a avut măsuri fiscale importante pentru români. Noi am susţinut reducerea cotei de impozitare pentru dividende începând cu 1 ianuarie 2016, dar şi majorarea plafonului pentru microîntreprinderi sau reducerea cotei TVA pentru apă la 9%. Sunt măsuri care încurajează investiţiile şi înlesnesc piaţa muncii. Speram ca aceste măsuri să fie preluate de actualul Guvern.

Rep: Cum folosiţi această perioadă până la alegerile parlamentare din punct de vedere politic?

Ion Cupă: În perioada aceasta, ALDE are şansa să se poziţioneze foarte clar pe scena politică ca să devină a treia forţă politică în România. Aşteptăm în rândurile noastre specialişti şi oameni care vor să reprezinte liberalismul în România. După alegerile parlamentare, voinţa poporului se va impune prin vot şi automat, partidele politice trebuie să-şi preia rolul constituţional de a reprezenta voinţa electoratului în mod democratic.

 

Politica