miercuri, octombrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

Ambasadorul Poloniei, în vizită, la Craiova

Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, Marcin Wilczek, a fost prezent, vineri, la Craiova. Acesta a avut o întâlnire cu autorităţile judeţene, a participat la deschiderea expoziţiei de fotografie „Parcuri Naţionale din Polonia”, eveniment găzduit de Universitatea din Craiova şi a mers la Cimitirul Catolic din Craiova, unde, la mormintele polonezilor au fost depuse coroane de flori. 

„Am fost onoraţi să-l avem oaspete, la Palatul Administrativ, pe Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, domnul Marcin Wilczek, Excelenţa Sa fiind la prima deplasare în ţară după numirea în funcţie. Mă bucur că a ales Craiova pentru a sărbători împreună Ziua Independenţei Poloniei, acest lucru spunând foarte mult. Este o continuare a bunelor relaţii pe care le-am dezvoltat de-a lungul timpului cu Ambasada Poloniei, evenimentele pe care le-am organizat împreună la Craiova culminând cu vizita la cel mai înalt nivel pe care am primit-o anul trecut la Muzeul de Artă, gazda unei ceremonii onorate de prezenţa Mareşalului Senatului Republicii Polone, domnul Bogdan Borusewicz.
Craiova înseamnă foarte mult pentru Polonia, întrucât – într-un moment dificil pentru România, ţara noastră fiind aliată la acea vreme cu Germania – oraşul nostru a putut să primească refugiaţi polonezi care îşi părăsiseră ţara în urma izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, aceştia găsindu-şi aici o a doua casă.
L-am asigurat pe domnul ambasador Marcin Wilczek de întreaga noastră deschidere pentru colaborare, înaintându-i invitaţia de a reveni în judeţul Dolj, unde va fi întotdeauna între prieteni”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. 

Prefectul Judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a declarat, la rândul său:
“Vă urez un călduros bun venit în Cetatea Băniei! Doresc să vă spun că anul trecut am primit o delegaţie condusă de preşedintele Senatului Republicii Polone, Bogdan Borusewicz, vizită care a avut loc cu ocazia comemorării a 75 de ani de la izbucnirea Celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci când întreaga Craiova a dat dovadă că este o gazdă primitoare pentru comunitatea poloneză. Istoria ne aduce să fim şi astăzi împreună în Uniunea Europeană şi parteneri NATO, iar acesta este un lucru foarte important. De asemenea, faptul că în cadrul Universităţii din Craiova avem Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză este optim pentru dezvoltarea relaţiilor culturale între cele două state”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Au trecut două luni de când sunt ambasador în România şi am ţinut să vin la Craiova, deoarece ştie toată lumea despre ajutorul pe care locuitorii oraşului dumneavoastră l-au acordat compatrioţilor mei în timpul refugiului din 1939. Trebuie să învăţăm cu toţii din cultura altei ţări, iar la Craiova există o astfel de posibilitate. Nu mai este o mare diferenţă în România şi Polonia, iar investiţiile economice şi culturale între cele două state sunt din ce în ce mai numeroase,” a afirmat Ambasadorul Poloniei. 
Vizita ambasadorului a fost prilejuită de marcarea Zilei Independeţei Poloniei. 

 

Politica