sâmbătă, octombrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

În fieful campionilor

Pe elevii lui Dănuţ Pascu îi aşteaptă o întâlnire extrem de dificilă în această seară. Echipa de volei masculin a SCM U Craiova are parte de o deplasare în fieful formaţiei campioane, Tomis Constanţa. Craiovenii vor evolua azi, începând cu ora 19.45, la malul Mării, într-o partidă care va conta pentru etapa a IV-a a acestui sezon din Divizia A1. Meciul va fi transmis în direct pe postul Digisport 3. După primele trei etape scurse din această stagiune, elevii lui Pascu n-au pierdut niciun meci, dar victoriile pe care le-au obţinut, cu Dinamo, Piatra Neamţ şi Galaţi, au fost toate în cinci seturi, ceea ce le-a adus numai două puncte pentru fiecare succes. Craiova stă relativ bine în clasament pentru moment, pe locul cinci, cu şase puncte în cont, cu două poziţii sub adversara din această seară şi fosta campioană de anul trecut, Tomis Constanţa, care se clasează înainte jocului pe locul trei, cu şapte puncte. Constănţenii au înregistrat de asemenea trei victorii în primele trei runde ale sezonului, dar numai una singură a adus maximum de puncte. În etapa inaugurală, Tomis a câştigat cu 3-2 pe terenul Unirii Dej. A urmat o victorie similară pe teren propriu împotriva Zalăului, o echipă de asemenea redutabilă a campionatului, după care a venit, în ultimul meci disputat, primul succes în mai puţin de cinci seturi, în deplasare la Tricolorul Ploieşti (3-1). Săptămâna trecută formaţia de la litoral a început şi aventura europeană în Liga Campionilor, unde a fost învinsă în prima partidă a Grupei G. Constanţa a pierdut în deplasare în faţa formaţiei belgiene Volley Asse Lennik, scor 3-2, obţinând totuşi un prim punct grupă. Vorbind despre meciuri europene, reamintim că şi craiovenii au debutat în actualul sezon de CEV Cup, unde au bătut cu 3-0 în deplasare, în manşa tur a şaisprezecimilor, gruparea cehă Fatra Zlin, urmând ca returul să se dispute pe 18 noiembrie, în Polivalenta din Bănie. Jucătorii Craiovei nu şi-au creat aşteptări foarte mari din partida de la Constanţa, dar speră totuşi să se întoarcă măcar cu un punct. “Sper să fie tot un meci de 5 seturi, să scoatem şi de acolo cel puţin un punct. Ne-am pregătit bine toată săptămâna şi suntem încrezători că putem veni cu puncte de la Constanţa. Cu Galaţi a fost un meci greu, ne aşteptam la asta. În schimb, cu Dinamo şi Piatra Neamţ puteam scoate trei puncte, dar e început de campionat şi suferim la omogenitate”, a declarat unul dintre jucătorii lui SCM U Craiova, Mihai Mărieş

Voleibalistele primesc vizita lui Dinamo

Și echipa de volei feminin a SCM U Craiova va activa în campionat în acest weekend. Elevele lui Alex Cosma vor întâlni în Sala Polivalentă din Craiova formaţia Dinamo Bucureşti, într-un meci din etapa a VII-a a Diviziei A1. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00. Craiovencele pornesc cu a doua şansă în faţa dinamovistelor, care stau mult mai bine în clasament şi au alte pretenţii în campionat. Formaţia din capitală a pierdut un singur joc în acest sezon şi stă pe locul patru în clasament, având 15 puncte, în timp ce gruparea din Bănie ocupă locul şapte cu 6 puncte, obţinute din două victorii, una dintre ele total neaşteptată. Cum au dovedit că pot face surprize atunci când nimeni nu se gândeşte la asta, jucătoarele lui Cosma au capacitatea de a se impune şi în partida de sâmbătă, dar le va fi destul de greu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Baschetbaliştii luptă pentru a rămâne pe primul loc

Sâmbătă, de la ora 19.00, formaţia de baschet masculin a SCM U Craiova va evolua la Sibiu, împotriva lui CSU Atlassib, echipa clasată pe locul secund. După victoria cu Oradea din etapa trecută, craiovenii au urcat pe prima poziţie a ierarhiei, iar acum au nevoie de un nou success pentru a-şi păstra postura de lideri ai campionatului. CSU Atlassib Sibiu vine şi ea după o victorie în meciul precedent, obţinută în deplasare la Phoenix Galaţi, scor 78-64.

 

Politica