vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Pârvulescu: „Ne mai trebuie opt puncte, dar urmează un program foarte dificil”

Pandurii a avansat până pe locul nouă după victoria de la Galaţi şi stă ceva mai liniştită. Presiunea n-a fost însă luată complet de pe umerii gorjenilor, deoarece până să fie siguri de evitarea retrogradării mai este drum de parcurs. Din calculele pe care oficialii clubului împreună cu staff-ul tehnic le-au făcut, pe baza statisticilor din ultimii ani, cu un total de 40 de puncte formaţia din Târgu Jiu ar scăpa de emoţii. În prezent, gorjenii au în cont 32 de puncte, deci ar mai fi de strâns încă opt puncte pentru ca apele să se calmeze.

Preşedintele grupării, Eugen Pârvulescu, este de aceeaşi părere şi în ciuda programului dificil pe care îl are echipa în perioada următoare, speră ca Pandurii să atingă acest prag într-un timp cât mai scurt.

Ne bucurăm pentru victoria de la Galaţi, e o perioadă bună pentru noi. Din trei jocuri am luat şapte puncte, şapte puncte uriaşe. Rezultatele astea ne dau speranţe pentru viitor. Din păcate, urmează un program extrem de dificil. Ne dorim să intrăm în prima parte a clasamentului pentru că acolo este locul nostru. Sigur că ne-am făcut şi calcule, undeva la 40 de puncte ar fi suficiente pentru a rămâne în prima ligă. Până acolo mai avem 8 puncte. Chiar dacă, cum spuneam, ne aşteaptă meciuri grele, sper să obţinem punctele necesare într-un timp cât mai scurt, ca să scăpăm de acestă presiune care apasă pe umerii noştri.
A declarat Eugen Pârvulescu

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pandurii va întâlni în următoarea etapă “U” Cluj, lunea viitoare, pe teren propriu, după care va urma o deplasare la ASA Târgu Mureş, revelaţia acestui sezon, o nouă dispută, pe teren propriu, cu Dinamo Bucureşti şi o deplasare la Concordia Chiajna.

Politica