Familiile care au rămas fără adăpost, după ce locuinţele lor au fost revendicate, au primit, ieri, cheile de la noile apartamente.
Persoanele care au primit locuinţe într-un bloc de garsoniere din apropierea Căminului pentru Persoane Vârstnice s-au arătat foarte bucuroase că Paştele îl vor petrece într-un alt cadru.
Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a subliniat faptul că nu este vorba despre locuinţe sociale, ci pentru oameni care nu îşi permit o locuinţă în Cartierul Chinezesc.
Sunt 19 locuinţe, dar nu sociale, pentru că pentru cele sociale sunt foarte multe. Sunt 19 familii care au fost în locuinţe revendicate, care şi-au pierdut orice tip de sprijin. Sunt persoane care nu îşi permit să îşi cumpere locuinţe în Cartierul Chinezesc, pentru că nu au banii respectivi.
A declarat Olguţa Vasilescu
Aceasta a recunoscut că sunt foarte multe cereri şi pentru Cartierul Chinezesc.
Avem peste o mie de solicitări pentru Cartierul Chinezesc, ceea ce este o veste foarte bună, având în vedere faptul că nimeni nu a crezut că se face acest cartier. Am vorbit cu firma din China să nu se perceapă niciun fel de avans până în momentul în care nu se construieşte un etaj măcar, să vadă oamenii cu ce materiale se lucrează. Vor fi toate facilităţile posibile, magazine, spaţii comerciale, va fi o grădiniţă, vor exista parcări. Toate utilităţile vor fi pe cheltuiala regiilor respective. Adică, Distrigazul va trage ţeava de gaze, Compania de Apă va instala apa etc. Va fi şi o piscină realizată de firma din China, iar fiecare apartament va avea o cartelă de acces la această piscină.
A punctat primarul Craiovei
Momentan nu se ştie dacă lucrările se vor realiza cu firme din Craiova
Mâna de lucru să sperăm că va fi locală, însă firma din China a spus că nu foarte multe firme craiovene şi-au oferit aportul pentru a construi aceste locuinţe. Din câte am înţeles doar două firme au fost interesate. Este adevărat că şi costul construcţiilor este foarte mic. Se va realiza şi cu alte firme din jurul Craiovei, dar pe noi ne interesează să se construiască împreună cu firme din România.
A mai precizat edilul din Bănie
Începând de astăzi se vor distribui pachetele cu alimente oferite din fondurile bugetului local, către categoriile de persoane aflate în situaţii de risc social din municipiul Craiova. Pachetele vor conţine următoarea cantitate de alimente: 2 litri ulei, 2 kg zahăr, 2 kg de făină, 1 kg orez, 1 kg mălai.
Produsele se vor distribui către beneficiarii din cele cinci categorii cele mai defavorizate respectiv: persoane cu handicap, adulţi şi copii neinstituţionalizate; şomeri care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau care se află în căutarea unui loc de muncă, potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare; pensionarii cu pensii, sau după caz, cu pensii, indemnizaţii şi alte venituri cumulate până la 500 lei/ lună; persoane beneficiare de venit minim garantat; persoane fără venituri care au vârsta peste 60 de ani.
Începând cu 10 aprilie oferim ajutoarele sociale pentru Paşte, peste 17.000 de familii vor primi zahăr, ulei, făină, mălai, totul pentru a avea un Paşte cât mai frumos. Beneficiarii acestor produse sunt cu salarii mici şi ar depăşi cu bine aceste sărbători.
A spus Olguţa Vasilescu
Distribuirea produselor alimentare se face în funcţie de listele transmise de către, Casa Judeţeană de Pensii Dolj, D.G.A.S.P.C. Dolj, A.J.O.F.M. Dolj, listele întocmite în baza cererilor depuse de persoanele fără venituri cu vârsta peste 60 de ani şi lista persoanelor beneficiare de venit minim garantat aflate în evidenţa autorităţii locale. Distribuirea alimentelor se face în spaţiul cu destinaţia de Sală de sport situat în incinta Şcolii nr.32 -Alexandru Macedonski din Craiova, str. Aleea Castanilor nr. 4.







