5 ani şi 8 luni de închisoare pentru poliţistul craiovean prins cu 500 de euro şpagă

Redactia

Judecătorii Tribunalului Dolj l-au condamnat, ieri, pe agentul Nicolae Bărbuceanu, din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova – Secţia 6 Poliţie Craiova, la 5 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, favorizarea făptuitorului şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice. Poliţistul a fost prins cu 500 de euro mită, chiar în biroul său, pe 9 decembrie 2014, iar anchetatorii au stabilit că îşi „sifona” colegii, mai exact îi anunţa pe suspecţii de infracţiuni despre faptul că sunt luaţi în vizor sau îi învăţa ce să declare pentru a scăpa de dosare. Sentinţa de ieri a instanţei nu este definitivă, însă inculpatul a fost menţinut în arest.

Reamintim că ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, l-au prins în flagrant, pe 9 decembrie 2014, în timp ce primea mită cei 500 de euro, de la un investigator sub acoperire. Începerea urmăririi penale a fost dispusă pe 18 iunie 2014, cu privire la infracţiunea de favorizare a făptuitorului. S-a reţinut că Bărbuceanu a intervenit într-un dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, recomandându-i făptuitorului să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului şi contrare probelor existente la dosar. Ulterior s-a constatat că agentul  a intervenit în mai multe dosare penale, instrumentate atât de către colegii săi, cât şi în dosare instrumentate de alte unităţi, din afara judeţului Dolj, realizând activităţi de favorizare a făptuitorilor în schimbul unor foloase materiale. Poliţistul a fost reţinut pe 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

A fost organizată constatarea în flagrant a infracţiunii, ocazie cu care agentul de poliţie a fost surprins în timp ce primea de la investigatorul sub acoperire suma de 500 euro, pentru a împiedica depistarea unei persoane urmărită general pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor şi condamnată la pedeapsa cu închisoare. În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de poliţist pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice. Cauza a fost instrumentată împreună cu ofiţerii din cadrul S.J.A. Dolj şi cu suportul tehnic oferit de S.R.I. Dolj.
A declarat la momentul respectiv procuror Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj

Poliţistul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, anul acesta, în luna februarie, pentru cele trei infracţiuni reţinute în sarcina sa. În plus, în acelaşi dosar, a fost deferit justiţiei un alt bărbat, Constantin Adelin Moţescu, pe care poliţistul îl învăţase ce să declare după ce fusese prins la volan fără permis. Ieri, Tribunalul Dolj a pronunţat sentinţa în cauză. Nicolae Bărbuceanu a fost condamnat la o pedeapsă totală de 5 ani şi 8 luni închisoare, iar celălalt inculpat la 1 an şi 10 luni de închisoare cu suspendare.

Condamnă pe inculpatul Moţescu Constantin la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de 4 luni, urmând ca în final inculpatul Moţescu Constantin să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare. Aplică prevederile art.91 Cp şi art.92 alin.1 Cp. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani. (…) Aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an şi 8 luni, urmând ca în final inculpatul Bărbuceanu Nicolae să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, g Cp, pedeapsă complementară ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii. Deduce din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii, arestului la domiciliu şi arestării preventive de la data 09.12.2014 la zi şi menţine starea de arest a inculpatului. În baza art.274 alin.1 Cpp Obligă pe fiecare dintre inculpaţii Moţescu Constantin Adelin şi Bărbuceanu Nicolae la câte 2.500 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică din 08.04.2015.
Se arată în sentinţa Tribunalului Dolj
 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol