Biblioteca “Aman” se implică în activităţile organizate de “Festivalul Primăverii”

Redactia

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează în perioada  4-5 aprilie 2015, cu prilejul „Festivalului Primăverii”, ediţia a II-a, activitate desfăşurată în incinta Centrului Multifuncţional Romaneşti, o serie de evenimente culturale în cadrul cărora jocul, muzica, lectura şi cultura se vor îmbina armonios pentru a bucura sufletele celor dornici de frumos.
Toţi craiovenii prezenţi în cele două zile de activităţi îşi vor putea face permis electronic de bibliotecă pentru a deveni utilizatori activi şi a putea beneficia de toate serviciile Bibliotecii „Aman”.

În 2014 încercăm, într-un efort instituţional comun, să le oferim craiovenilor şansa unui refugiu cultural de calitate. Am reuşit ca în cadrul primei ediţii a Festivalului Primăverii să elaborăm un program inedit, presărat cu surprize şi multe activităţi desfăşurate în premieră. Biblioteca, unul dintre organizatorii evenimentului, s-a implicat activ în desfăşurarea programului, pregătind o serie de acţiuni. Între acestea, ne place s-o spunem, expunerea ultimelor apariţii editoriale, atelierele de workshop – o activitate extrem de apreciată de cei mici – şi recitalurile de chitară s-au bucurat de participarea şi interesul  celor care au trecut pragul Centrului Multifuncţional Craiova, gazda noastră. Nu întâmplător, acum, în 2015, organizăm ce-a de-a doua ediţie a festivalului. Suntem perfect conştienţi de eficienţa şi vizibilitatea pe care doar promovarea culturală le poate aduce comunităţii noastre. Şi pentru că nu este vorba doar despre promovarea oraşului nostru în perspectiva câştigării titlului de Capitală Culturală Europeană 2021, un statut pe care ni-l dorim cu toţii, trebuie spus că obiectivul central al acestui eveniment este reprezentat de nevoia de a sensibiliza cetăţenii cu privire la actul cultural. Produsul finit, fie că vorbim despre o lansare de carte, o dezbatere sau un recital, ascunde, oarecum în mod nedrept, eforturile organizatorice, pasiunea şi energia pe care creatorii de cultură le investesc în activitatea lor. Tocmai de aceasta vrem o cultură transparentă, o cultură umană, prin participarea tuturor instituţiilor de profil vrem să confirmăm intenţia noastră, a tuturor, aceea de a stabili o legătură perenă şi vie între cultură şi comunitate.Pentru această a doua ediţie, Biblioteca propune o grilă de programe culturale pe care, ne-o demonstrează succesul de care se bucură, craiovenii le vor aprecia. Organizăm lecturi şi jocuri în limba engleză, ateliere de face-painting şi vizionari de filme educative. Trupa de Teatru Cutezătorii, un proiect de succes al bibliotecii, va derula activitatea în ?ara lui Piticot,lectură din basme populare româneşti. Apropierea sărbătorii Sfintelor Paşti va fi marcată prin organizarea unui atelier hand-made în care, asistaţi de bibliotecare, copiii vor confecţiona decoraţiuni tematice. Tot la standul nostru, al bibliotecii, craiovenii se vor putea informa despre ultimele cărţi apărute, vor audia recitaluri de chitară şi voce şi, să nu uităm, vor avea ocazia să-şi facă permise electronice de bibliotecă. Sperăm că totul va ieşi bine şi le lansăm craiovenilor invitaţia de a veni în număr cât mai mare.
A declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol