În şedinţa de consiliu local, aleşii din CL Severin au adus, din nou, în discuţie, pe ordinea de zi a dezbaterii, problema urgentă a termoficării municipiului Drobeta- Turnu Severin. Toate acestea în contextul închiderii RAAN, societatea care printre altele asigura furnizarea agentul termic al oraşului. Primarul Constantin Gherghe a găsit soluţia pentru agentul termic al Severinului .
Primarul Severinului Constantin Gherghe a explicat că noul serviciu de termoficare din cadrul Primăriei municipiului va cuprinde construirea unui modul care să funcţioneze pe gaze naturale. Mai pe înţelesul tuturor , se va păstra intactă întreaga reţea de furnizare a agentului termic a Severinului doar că apa care curge prin aceste reţele va fi încălzită într-un modul special nu cu cărbune ci cu gaze naturale. Aceasta a fost soluţia cea mai rapidă şi mai bună, după ce au fost consultaţi specialişti în domeniu şi societăţi de profil. Hotărârea de Consiliu Local a fost votată de toţi consilierii locali cu excepţia liberalilor care s-au abţinut.
Ţin să mulţumesc consilierilor PSD în frunte cu domnul consilier Marius Screciu şi consilierilor independenţi care au votat pentru ca Severinul să aibă căldură în prespectivă. Nu înţeleg atitudinea consilierilor locali liberali în frunte cu domnul consilier Mircea Grosu şi îi întreb de ce nu realizează că cetăţenii i-au trimis în Consiliul Local să le apere interesele. Dar măr rog …Dumnealor au alte interese. Severinul va avea un serviciu de termoficare şi nu vom avea probleme cu căldura în perspectivă. Este cea mai bună soluţie. M-am consultat cu specialiştii în domeniu şi în situaţia dată nu exista alta.
A declarat primarul Constantin Gherghe
Am hotărât în mod responsabil, indiferent de culoarea politică, să căutăm cele mai bune soluţii privind încălzirea oraşului. Este foarte important să venim în sprijinul cetăţenilor cu un preţ rezonabil la gigacalorie şi să găsim cea mai bună alternativă de termoficare a municipiului. Aici nu e vorba de orgolii politice ci de interesul municipiului. De aceea noi am votat pentru înfiinţarea serviciului.
A explicat consilierul PSD Marius Screciu
Specialiştii aduşi la şedinţa de CL
Consilierii locali au aprobat în cadrul şedinţei pe luna aceasta proiectul de hotărâre privind „aprobarea documentaţiei tehnico-economice faza studiu de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici privind serviciul public de alimentare cu energie termică”. Este vorba de un studiu comandat de Primăria Turnu Severin privind identificarea unei soluţii de încălzire a oraşului, având în vedere că actualul furnizor, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, a anunţat public că va sista furnizarea agentului termic în luna iulie a.c.
Prezent la şedinţă, dr. ing. Marian Dobrin de la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice, cel care a realizat acest studiu, a explicat consilierilor locali că în momentul de faţă singura soluţie viabilă rămâne cea pe gaze naturale, fiind o soluţie adoptată de multe administraţii din ţară şi, totodată, recomandată de Uniunea Europeană. Răspunzând întrebărilor venite din partea consilierilor locali, Marian Dobrin a explicat faptul că varianta încălzirii pe cărbune de către actuala termocentrală a exclus-o din start având în vedere că acest obiectiv are nevoie de investiţii de mediu uriaşe, pentru care nu există finanţare şi care oricum necesită foarte mult timp.
La momentul acesta, varianta pe gaze este cea care oferă confortul necesar.
A precizat reprezentatul ISPE la Turnu Severin
O parte din consilieri nu s-au lăsat convinşi de explicaţiile acestuia şi au preferat să se abţină de la vot.
Pe mine m-a convins acest studiu, suntem în luptă cu timpul şi dacă nu luăm o decizie riscăm să rămânem fără căldură la iarnă.
A spus primarul Constantin Gherghe
În aceeaşi şedinţă s-a votat şi pentru înfiinţarea Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică, serviciu care într-o primă fază va avea ca sarcină preluarea reţelei termice de la RAAN.







