Dorel Stoica, la Murani

Redactia

Dorit şi de antrenorul Valeriu Tiţa, la Al Orubah Sakakah, severineanul Dorel Stoica a ajuns la FC Murani, ocupanta locului al X-lea din Liga a IV-a Timiş. „Am ales să joc la Murani datorită oamenilor deosebiţi care sunt aici. Cred că voi rămâne şi din vară, fiindcă m-am adaptat foarte bine şi am fost primit excelent. Nu ştiu când mă voi retrage, dar aş vrea să joc la un nivel mai înalt. Am avut posibilitatea să plec în Arabia Saudită, însă am întâmpinat unele probleme”, a declarat Dorel Stoica, pentru sport9.ro

Încântat de fotbalul bănăţean

Etapa trecută, echipa sa a câştigat, cu scorul de 4-2, partida disputată în deplasare cu Unirea Sânnicolau Mare, iar jucătorul de 37 de ani a rămas plăcut surprins de calitatea fotbalului judeţean din Timiş.

Nivelul fotbalului de aici este foarte bun şi e îmbucurător faptul că primăriile susţin financiar echipele. Mi-a plăcut foarte mult cum a jucat Ripensia în prima repriză a derby-ului cu ASU Poli Timişoara şi spun că scorul de 6-2 a fost nemeritat.
A precizat fostul  internaţional

Acesta a făcut junioratul la FC Drobeta, iar la seniori  a jucat, în ordine, pentru CS Severnav Dr. Tr. Severin (Liga a III-a), Dierna Orşova (Liga a III-a), FC Caracal (Liga a II-a), FC Craiova (Liga a II-a), Universitatea Craiova (Liga a II-a şi Liga I), Al Ittifaq Damman (Arabia Saudită, Liga I), Steaua Bucureşti (Liga I), Universitatea Craiova (Liga I), Dinamo Bucureşti (Liga I), Al Shorta Damasc (Siria, Liga I), CS Turnu Severin (Liga I) şi Universitatea Craiova (Liga a II-a).

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol