Duminică, la apus, segărcenii şi-au aprins rând pe rând focurile la poartă.
La aproape 30 km de Craiova, într-un oraş cunoscut pentru licoarea lui Bachus, unii oameni încă mai păstrează tradiţia.
Focurile de lăsatul postului pentru Paşti sunt “o sărbătoare moştenită de când lumea” spune Barbu Alexandra. Aceasta mai povesteşte că venirea primăverii şi începerea unui nou ciclu de vegetaţie este o etapă importantă în desfăşurarea activităţilor agricole. Iar la Segarcea această etapă este marcată prin focurile care se fac de lăsatul postului.
Tradiţia spune că, în duminica de lăsatul secului, finii merg la naşi cu plocon. Ajunşi acolo, înainte de a se aşeza la masă, finii sărută mâna naşilor ca semn de respect, dar şi pentru a primi o nouă binecuvântare din partea lor. Cântă şi se veselesc până seara târziu. Tradiţia nu se încheie aşa.
După ce finii se întorc de la naşi, ajunşi la casele lor, împreună cu familia ies la poartă şi fac un foc mare.
Strigă, cântă, joacă, închină un pahar de vin, iar gospodinele pregătesc masa şi petrec împreună până dimineaţa.
Doamna Sanda, aşa cum o cunosc toţi pe Barbu Alexandra în Segarcea, povesteşte cu plăcere că liniştea urbei este deranjată de strigătele şi chiotele flăcăilor şi fetelor, de pocniturile din bici ale băieţilor care arată că sunt bucuroşi şi pregătiţi de începerea muncilor agricole. Focul în acest întreg ritual este considerat ca având rol purificator, prin aprinderea lui socotindu-se că se arde tot răul anului care a trecut.
În anii de mai de demult, femeile bătrâne puneau pânză veche peste jarul rămas de la foc şi afumau íntreaga gospodărie. Se spune că fumul acesta alungă şerpii, rozătoarele şi gândacii din curte şi gospodărie.
Tradiţia este cunoscută şi de cei mai tineri chiar dacă, azi, nu se mai respectă în întregime.
Cosmin Bălan, un tănăr segărcean ştie tradiţia şi îi pare rău câ nu se mai respectă.
Eu ştiu că focurile au legătură cu lăsatul secului. Se fac pentru a arde răul şi toate păcatele de peste an. Este un fel de curâţire ce vine odată cu primăvara. Erau şi ceva cântări când eram eu mic, dar nu le mai ştiu. Azi, nu mai e aşa. Ăştia de o seamă cu mine bea, se îmbată şi atât. Când eram mici făceam biciuri din cânepă. Era altfel.
Spune Cosmin
Despre lăsatul secului îşi aminteşte şi tanti Elena, “pe vremea mea ne duceam la naşi, la moşi şi după acasă la părinţi să le pupăm mâna. După asta ne strângeam toţi la foc şi tradiţia era că dacă ai o pasăre în curte să o tai şi să o mănánci cu toţii la foc. Stăteam acolo până dimineaţa. Băieţii dănaci aveau biciuri şi dădeau cu ele de pământ şi în vânt pe lângâ foc.”
Chiar dacă tradiţia nu se mai păstrează în totalitate, focurile se mai aprind şi acum ici colo pe străzile segărcene, ca un motiv în plus pentru localnici să se adune să petreacâ.
