Într-o lume în care maşinile înlocuiesc tot mai mult omul, meseriaşii care fac muncă manuală sunt tot mai greu de găsit. Respectate şi bine plătite cândva, meseriile de pantofar şi cizmar au ajuns acum o preocupare ce abia asigură traiul zilnic. Şi asta doar pentru cei foarte buni. Nea Lucică, aşa cum îi spun prietenii, repară încălţăminte de când se ştie.
Cizmăria, că despre asta vorbim, a ajuns o meserie rară, chiar pe cale de dispariţie.
Pentru Lucian Popescu însă este mai mult decât atât, este o artă în care a pus suflet, migală şi devotament. Şi poţi să-ţi dai seama ce fel de om este după cei care îl caută: oameni care preţuiesc pantofii. Când intri în atelierul lui, nea Lucică te întâmpină cu un zâmbet larg. Pune dragoste nu doar când stă de vorbă cu oamenii, ci mai ales în ceea ce face. Din când în când oftează şi spune că meseria lui nu mai are căutare, iar cizmarii sunt din ce în ce mai rari.
Şi-ar dori să aibă un ucenic, dar spaţiul nu-i permite. Spune că meseria a învăţat-o de la şcoala profesională, la îndemnul părinţilor. Cu timpul, a început să îndrăgească din ce în ce mai mult această meserie, transformându-se în pasiune. 32 de ani, de când a început să practice cizmăria, par să fi trecut pe nesimţite.
Din 1982 am învăţat această meserie, fiind absolvent al şcolii profesionale. Din păcate, acum nu se mai fac astfel de şcoli. Moştenire nu este, au mai cochetat şi din străbunii mei cu această îndeletnicire, dar foarte puţin. Tatăl meu a fost cizmar prin armată, la fel şi bunicul meu. Nu se poate spune că este chiar din familie. Nu i-am văzut pe niciunul ocupându-se doar de cizmărie. Sunt 32 de ani de când am început să practic meseria asta. Iniţial, am urmat şcoala profesională la îndemnul părinţilor mei. Copiii unor prieteni de-ai tatălui meu lucrau aşa ceva şi aşa am ajuns să o practic şi eu. Pot spune că sunt mulţumit că am învăţat o meserie nobilă, să pot să-mi câştig existenţa.
Ne-a mărturisit Lucian Popescu
«Mi-am văzut clienţii cum au crescut»
Nea Lucică spune că meseria de cizmar nu te lasă să mori, dar nici nu poţi să trăieşti extraordinar. Nu câştigă o avere din reparaţii, dar se poate bucura de o viaţă decentă şi de clienţi fideli, care-l apreciază de mai bine de 20 de ani.
Clienţii lui nea Lucică au pregătiri diferite, dar toţi au aceeaşi încredere în munca lui. Chiar dacă nu face avere din cizmărie, nea Vasile spune că pantofii care ies din mâinile lui sunt uşori şi comozi şi asta pentru că pune suflet în tot ceea ce face.
Am clienţi pe care îi cunosc de 20 de ani, de când mi-am deschis atelierul. Mi-am văzut clienţii cum au crescut. Este o problemă cu procurarea materialelor. Ori nu sunt de o calitate extraordinară, pentru că în România nu se mai produce nimic, se aduc din China, din ţări care nu sunt prea mult preocupate de calitatea produselor pe care le scot la vânzare. Este destul de greu, am ceva firme din Bucureşti de la care încerc să găsesc materiale mai bune, să pot să scot o reparaţie de calitate. Mă refer la soluţiile pentru lipit, la flecuri, cauciucuri. Nu stau să calculez la cât m-ar ajunge cheltuielile pentru materiale, depinde de lună. De exemplu, luna august este cea mai proastă din an, la fel şi ianuarie. Nu pot să spun cât cheltui şi cât câştig. Dacă m-aş uita mereu la aceste aspecte, aş ajunge la concluzia că nu se merită şi mai bine m-aş apuca de altceva.
A povestit nea Lucică
«Nu te lasă nici să mori, dar nici extraordinar nu poţi să trăieşti»
Tehnologia avansează pe zi ce trece, iar tot mai mulţi oameni sunt de părere că nu mai reprezintă un câştig investiţia în repararea lucrurilor deteriorate. În ziua de azi este mult mai practic să înlocuieşti vechiul obiect cu unul nou. La fel şi în cazul încălţămintei. Mulţi preferă înlocuirea unei perechi de pantofi deteriorate cu alta nouă, chiar dacă sunt nevoiţi să scoată mai mult din buzunare decât ar face-o dacă ar merge la un cizmar.
Eu comand, eu execut, dar suntem în chirie aici. Cred că această meserie este la fel ca şi acum 50 sau 100 de ani. Nu te lasă nici să mori, dar nici extraordinar nu poţi să spui că trăieşti. În ziua de azi este atât de greu să ai un salariu şi un venit sigur lună de lună. Nu cred că oamenii nu mai vor să practice meseria, dar eu consider că nu este nevoie de ea mai mult. Atâtea ateliere sunt suficiente. Dacă mâine ar fi nevoie de mai multe, sunt convins că s-ar deschide altele. Vremurile din ziua de azi au dus către eliminarea mai multor ateliere. Există atâtea magazine de încălţăminte, oamenii nu prea mai aleg să repare, pentru că este mai practic să cumperi altele. Mulţi cizmari şomează.
A mai spus cizmarul craiovean
Soţia, mâna dreaptă a lui nea Lucică
De cele mai multe ori, nea Lucică petrece mai mult timp în atelierul din centrul oraşului, decât acasă. Din păcate, nimeni din familie nu-i va moşteni meseria. Cele două fiice au ales să studieze Medicina şi Dreptul.
Noroc cu soţia, care a studiat, la rândul ei, şcoala profesională. Mica afacere a familiei prosperă, iar acest lucru se datorează mai ales pasiunii. Visul lui nea Lucică este să ajute un copil din centrul de plasament, să facă meserie în acest domeniu. Spaţiul mult prea mic nu-i permite, însă, acest lucru.
De foarte multe ori stau aici şi zece ore. Şi acasă sunt cu gândul aici, la ce trebuie să mai repar, să mai fac un tipar. Fiica mea cea mare termină medicina, iar cea mici studiază dreptul. Dacă aş avea un spaţiu, aş lua în plasament un copil şi l-aş învăţa meserie. Sunt sigur că l-aş ajuta să pornească bine în viaţă. Nu-mi permite spaţiul.
Lucian Popescu
Poate crea orice model de pantofi
Bărbatul este printre puţinii ,,supravieţuitori” ai meseriei. Pe lângă asta, cizmarul se poate lăuda cu ceva ce nu pot realiza prea mulţi colegi de breaslă. Nea Lucică poate crea încălţăminte la comandă, orice model.
Mai fac şi la comandă încălţăminte, puţine, pentru că nu am posibilitatea de a face foarte diversificat. Nu am nici timp, nici posibilităţile de aprovizionare. Eu am un atelier micuţ, în care aproape că nu încap nici eu.
A mai spus nea Lucică
