marți, octombrie 8, 2024

Ultima ora

Sport

Centrul «Brâncuşi» şi cel de agrement şi sport au primit finanţare

Este vorba de Centrul Internaţional Constantin Brâncuşi şi Centrul de agrement şi sport. Ieri, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a predat cele două contracte de finanţare preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj.

Iată că venim cu două proiecte noi cu care suntem siguri că înnobilăm Craiova şi judeţul Dolj şi regiunea Oltenia. Vor fi elemente de noutate turistică, ele în sine, ca şi construcţii pe care le vom face, dincolo de lucrurile pe care le vom găsi în interiorul acestor obiective turistice. Accentuez turistice pentru că, într-adevăr, Axa pe care se realizează aceste obiective este turistică şi încă o dată scoatem în evidenţă faptul că şi la câmpie se poate face turism. Fondurile europene au fost salvarea acestei regiuni, o regiune care a putut să pună în operă câteva proiecte cu mare viteză, înaintea altora din România. Şi aceasta pentru că altă sursă de finanţare nu aveam sau era precară şi de aceea lucrurile cele mai bune au fost făcute pe fonduri europene.  Doamna director Marilena Bogheanu este unul dintre oamenii care au crezut foarte puternic în aceste obiective şi s-a zbătut pentru ele şi s-a bucurat din toată inima în momentul în care a aflat că se pot face. De aceea îi mulţumesc şi o felicit.
A afirmat Ion Prioteasa, preşedinte C.J. Dolj

Oltenia se dezvoltă din punct de vedere al turismului, a afirmat şi directorul ADR SV Oltenia, Marilena Bogheanu:
Suntem într-o perioadă fierbinte aşa cum spuneau şi cei de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Noi vom contracta în continuare proiecte pe Programul Operaţional Regional. Iată că am încheiat perioada aceasta de semnare a unor contracte importante pe schemele de ajutor de stat pe liniile 4.1, 4.3 şi 5.2. Pe ultimul domeniu am semnat cele două mari proiecte pentru care astăzi organizăm o festivitate de predare a celor două contracte de finanţare. Am încheiat în urmă cu 10 ani Asociaţia de Turism Oltenia cu care am încercat să participăm la diverse evenimente şi să accesăm aplicaţii. Am organizat întâlniri cu localităţile din Nordul regiunii din zona de munte şi cu judeţele de la Dunăre, atât pentru proiecte de turism cât şi pentru dezvoltare economică şi de infrastructură. S-au semnat 73 de contracte de finanţare pe toate cele trei domenii (pe turism) în valoare de peste 103 milioane de euro şi mă refer doar la sumele nerambursabile. Nu mai adăugăm şi contribuţia beneficiarilor cu care am ajunge undeva spre 200 de milioane de euro. Cred că aceste fonduri au venit să dea un imbold regiunii. În urmă cu câţiva ani nu vorbea nimeni în Oltenia despre dezvoltarea turismului. Iată că venim să demonstrăm cu aceste aplicaţii foarte interesante că se vor crea şi locuri de muncă se va crea vizibilitate şi dezvoltare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Proiectul centrului “Brâncuşi” a fost în pericol să nu obţină finanţare, dar s-a trecut de acest impas.

Aceasta nu este o poftă, este dorinţa mai multor oameni care tot timpul şi-au dorit să aibă un loc dedicat lui Constantin Brâncuşi, un loc în care să se reculeagă, aşa cum s-ar reculege într-un loc sfânt. În fond, ce înseamnă Constantin Brâncuşi? Cel mai cunoscut român în lume şi omul care a trecut prin aceste locuri şi a spus “la Craiova m-am născut a doua oară”.  Dar trebuie să scot în evidenţă un om absolut special, un om care a venit alături de noi, un om care a îmbrăţişat acest proiect, un om care s-a zbătut pentru acest proiect, aşa cum s-ar fi zbătut unul dintre ai noştri. Acest om este vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării. A fost captivat de acest proiect. A constatat că, dintre toate proiectele din ţara asta, cea mai mare spectaculozitate o avea acest proiect al nostru. Trebuie să îi mulţumim.
A declarat Ion Prioteasa, preşedinte C.J. Dolj

Mai trebuie spus că, începând de acum, Consiliul Judeţean Dolj are la dispoziţie un an şi jumătate pentru organizarea licitaţiilor de atribuire a lucrărilor şi ridicarea efectivă a construcţiilor. Dacă până la sfârşitul lui 2015 cele două obiective nu vor fi finalizate, CJ Dolj va trebui să le plătească din propriul buget.
Chiar şi aşa, cofinanţarea este de peste 50%.
Ion Prioteasa spune că asumarea acestor riscuri va da rezultate pe viitor. Sunt proiecte prin care bugetul judeţului va creşte în următorii ani.

Centrul Internaţional Brâncuşi va fi construit în curtea Muzeului de Artă din Craiova. Va avea la suprafaţă un pavilion de sticlă, în interiorul căruia va exista un ovoid. La interior va dispune de săli de expoziţii, de spectacole, de atelier, iar în subteran va fi realizat un pavilion turistic.
Centrul sportiv şi de agrement va fi amenajat în spatele blocurilor aviatorilor. Acesta va dispune de terenuri de fotbal cu tribune şi nocturne, terenuri de tenis, handball, baschet, volei, un perete pentru alpinism, dar şi două săli de bowling.


––

DETALII TEHNICE

1. Centru Internaţional Constantin Brâncuşi – Centru Turistic Interactiv – Beneficiar Consiliul Judeţean Dolj
 Prin implementarea acestui contract se propune crearea unui pavilion subteran multifuncţional, cu spaţii interactive pentru agrement destinate turiştilor. Pavilionul ce urmează a fi construit  din sticlă va ocupa zona de sud a terenului din curtea  Muzeului de Artă din Craiova – Palatul Jean Mihail.  Proiectul  are un buget total de 32.151.648,76 lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 14.833.779,13 lei.

2. Centru turstic pentru agrement şi sport- Beneficiar Consiliul Judeţean Dolj
Proiectul constă în crearea unui centru turistic pentru agrement şi sport în localitatea Cârcea care va cuprinde un teren de fotbal cu gazon natural, un teren multifuncţional fotbal/handbal/ volei,  2 terenuri de baschet/tenis, o  pistă de alergat, 2 piste de bowling, perete pentru alpinism.  Proiectul  are un buget total de 16.111.996,74 lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 7.742.129,99 lei.

Politica