duminică, octombrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Patru nume «grele», vehiculate să vină în Bănie

După o perioadă în care Sport Club Municipal a punctat doar la capitolul “plecări” se pare că a venit vremea ca structura sportivă patronată de Primăria Craiova să aducă veşti bune pentru iubitorii sportului de sală local. Cu toate că nu s-a semnat nimic concret, pentru că sunt discuţii cu jucătorii care nu par convinşi de faptul că noul contract cadru propus de club este unul benefic pentru cariera lor, sunt discuţii avansate cu o serie de jucători interesanţi şi interesaţi de a veni la Craiova.

Astfel, ultimele noutăţi referitoare la volei, şi cele mai interesante poate, sunt că SCM “U” poartă negocieri asidue cu jucători care pot ţine sub steagul performanţei în Polivalenta craioveană. Mai ales la volei masculin pentru că la feminin lucrurile stau puţin altfel. În fine, se vorbeşte despre faptul că patru din jucătorii pe care Dan Pascu i-a avut sub comandă la echipa naţională, Borota, Bartha, Tebieş şi Aciobăniţei s-ar îndrepta spre Craiova, lucru care nu poate decât să bucure. Nu ar fi suficiente transferurile lor dar s-ar contura un lot care ar spune multe în viitorul campionat. Dan Borota a mai fost la Craiova, ştie ce înseamnă publicul din Bănie, şi s-a arătat interesat de o colaborare mai demult. Asta dacă sunt îndeplinite şi nişte condiţii financiare nu exagerate ci mai degrabă decente pentru un astfel de jucător. Ceilalţi trei ar fi o noutate dar după ce au arătat în meciurile internaţionale disputate în cocheta Sală Polivalentă craioveană ar fi soluţii bune pentru SCM. Rămâne de văzut dacă se vor concretiza discuţiile şi ce transferuri se vor realiza.

După cum am mai amintit, este târziu, marea majoritate a echipelor au mişcat deja pe piaţa transferurilor aşa că ar trebui mai multă flexibilitate şi mai ales bani. Este clar că pentru performanţă sunt necesari bani, nu şedinţe şi cuvinte încurajatoare. Apropo, astăzi mai este programată încă o şedinţă! Referitor la fete nu sunt anunţate transferuri de marcă negociindu-se cu jucătoare care să poată îndeplini un obiectiv pe măsura investiţiilor: evitarea retrogradării.    

Policlinica Buna Vestire Craiova

Se conturează lotul şi la handbal

În ceea ce priveşte lotul echipei de handbal feminin lucrurile par a se mai îndrepta. Spunem asta pentru că se aude că au fost rezolvate unele din probleme. Nu toate dar măcar se mişcă ceva. Cel mai interesant lucru pare a fi prelungirea contractului cu Anca Amariei. Necunoscători ai fenomenului nu mai doreau ca jucătoarea în cauză să continue la Craiova lucru din care doar echipa ar fi avut de pierdut, nu jucătoarea. Amariei nu are un salariu mare şi a fost poate cea mai eficientă handbalistă din lotul craiovean pe faza de apărare. Este la fel de adevărat că nu a excelat în atac dar nici nu a fost sub media echipei.

Pregătită bine, Amariei va fi un element de siguranţă pentru SCM.  În altă ordine de idei, jucătoarele de la Baia-Mare despre care s-a discutat în urmă cu ceva timp că vor semna cu SCM vor ajunge astăzi în Bănie. Surse demne de încredere dau ca sigură înţelegerea cu Aneta Pârvuţ, Ana Maria Tănasie şi Cynthia Tomescu, pentru un sezon, aceste urmând să ajungă la Craiova sub formă de împrumut. Pârvuţ (25 de ani) şi Tănasie (19 ani) joacă pe extreme, în timp ce Tomescu (23) evoluează pe postul de pivot.  
Discuţiile purtate cu jucătoarele, în ultimele zile, vor mai aduce modificări şi la capitolul plecări o parte din fetele care au evoluat anul trecut nefiind de acord cu noile reglementări financiare. Interesant de aflat cine ar oferii, la nivel salarial, mai mult în ţară pentru jucătoarele în cauză. Un subiect asupra căruia o să revenim.

Politica