Înscrierea abuzivă în competiţie a CSU (PSD Craiova) constituie un amalgam de fărădelegi şi infracţiuni făcute de funcţionari din cadrul Federaţiei Române de Fotbal instigaţi, cel mai probabil, de foştii capi ai FRF-ului Sandu Mircea şi Adalbert Kassai în complicitate cu actualul primar al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.
Reamintim faptul că primarul Municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a renunţat la 2 (două) milioane de euro, bani ce i se cuvin Municipiului Craiova pentru ca FRF să înscrie clona abuzivă în competiţia fotbalistică.
În urmă cu ceva timp vă relatam faptul că în a nerespecta legea şi regulamentul pentru cei de la FRF reprezintă o stare firească, un mod de lucru „obişnuit”.
V-am spus atunci că s-a ajuns până la a fi legimaţi jucătorii la acest club fantomă înainte ca această societate comercială să devină structură sportivă!!!!… înainte să obţină CIS-ul.
Astfel că în mod fraudulos, fără să existe o hotărâre de afiliere provizorie, fără să existe un cadrul legal, Federaţia lui Mircea Sandu a înscris în competiţia sportivă o grupare care în mod ruşinos beneficiind, din păcate, de complicitatea unor legende ale fotbalului craiovean a copiat culorile, imnul şi şi-a asumat, în mod samavolnic, istoria unui mare club.
Mai mult Complexul Sportiv «Ion Oblemenco» care din 1967 serveşte cauza clubului de fotbal Universitatea Craiova, a fost ocupat mişeleşte, prin forţă şi pus la dispoziţia acestei echipe avortone.
Chiar dacă Universitatea Craiova, FC Olt, ASA Târgu Mureş, CSM Reşiţa au contestat dreptul de joc a majorităţii jucătorilor acestei echipe, funcţionarii de la FRF în complicitate generală cu Sandu Mircea au refuzat practic să soluţioneze aceste contestaţii.
Totuşi şi la FRF mai există oameni de bună credinţă, care respiră uşuraţi că regimul Mircea Sandu a căzut.
Unul dintre aceşti funcţionari a deconspirat o operaţiune mârşavă pusă la cale de Adalbert Kassai – fost secretar general al Federaţiei, Gabriel Manu – preşedintele CNSL-ului (comisa natională pentru statutul jucătorului) şi ceilalţi membri ai comisiei federaţiei în complicitate cu un anume Felix Grigore, un angajat al CSU Craiova.
Pentru a încerca să îngroape legitimările frauduloase făcute în iulie 2013, în luna ianuarie 2014, toţi jucătorii CSU CRAIOVA AU FOST DECLARATI LIBERI DE CONTRACT ÎN BLOC ŞI LEGIMITAŢI, DIN NOU, A DOUA ZI. Toată operaţiunea s-a făcut în secret, şi atenţie!!! Toţi jucătorii au fost declaraţi liberi de contract printr-o singură sentinţă a acestei comisii de judecată. Practică de altfel neuzuală în sarcina acestei comisii.
Acestă operaţiune s-a făcut probabil printr-o singură sentinţă cu scopul de a nu risca, ca această operaţiune să se demaşte şi să rămână una stric secretă, deşi aceste şedinte, cel puţin formal, au caracter public.
Cei drept, prin această operaţiune cei implicaţi nu au făcut altceva decât să îşi agraveze situaţia penală, deoarece niciun judecător, procuror de pe planetă nu poate percepe acestă manevră decât ca pe o fărădelege făcută din dorinţa de a ascunde aceste ilegalităţi săvârşite în iulie 2013. Probabil că la momentul punerii la cale a acestei escrocherii nu s-a luat în calcul şi posibilitatea că gruparea lui Sandu Mircea să piardă alegerile, iar acestă operaţiune să „transpire”.
Prin urmare, CSU Craiova şi mai mulţi funcţionari ai Federaţiei Române de Fotbal se fac vinovaţi de încheirea unui şir de acte ilegale şi abuzive care vin în contradicţie totală cu legea, Statutul Federaţiei, regulamentele Federaţiei mult invocate atunci cand au interese şi din informaţiile noastre Fotbal Club Universitatea Craiova va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la aceste noi aspecte ce sunt în strânsă legătură cu faptele de corupţie ce au stat la baza înscrierii abuzive în competiţie a CSU Craiova şi care fac obiectul mai multor dosare penale aflate pe rolul Parchetului.
Vom reveni!
Editie.ro va prezenta în cel mai scurt timp posibil documentele acestei mega escrocherii.







