Fundaţia Ecologică Română (A.E.R) împreună cu Primăria Bucovăţ, Primăria Bechet, Arhiepiscopia Craiovei şi Primăria Hayredin din Bulgaria au pus bazele unui proiect care să dezvolte turismul integrat la nivelul celor două ţări. Această iniţiativă a pornit de la ideea de a face o conexiune între România şi Bulgaria prin crearea în judeţele Dolj şi Mehedinţi, respectiv Vratsa şi Vidin a unor interese comune din punct de vedere cultural, educaţional, religios, rural, ecologic.
Ne dorim o dezvoltare economică durabilă a regiunii de graniţă şi a părţilor din România şi Bulgaria implicate, în România vorbim de judeţul Dolj şi Mehedinţi, iar la nivelul Bulgariei de districtele Vratsa şi Vidin, sunt echivalentele judeţelor ca formă de organizare administrativă, ne propunem să realizăm o apropiere între locuitorii din cele patru unităţi administrative ale celor două ţări partenere, o cooperare care să aibă ca finalitate promovarea resurselor naturale, culturale şi a moştenirii istorice. Atât judeţele Dolj şi Mehedinţi din partea românească cât şi celelalte două districte din Bulgaria sunt teritorii cu o mare moştenire istorică, unde cultura, locul sunt bine dezvoltate, teritorii cu o bogăţie naturală extraordinară.
Marcel Răduţ Selişte, asistent manager proiect
Ceea ce se doreşte prin realizarea acestui proiect nu este doar un schimb de sejur între cele două ţări, ci şi un turism integrat care să includă o identificare mai detaliată a locurilor.
Un alt obiectiv este să dezvoltăm cooperarea transfrontalieră în turismul integrat, turismul integrat nu promovează doar simpla recrere ci şi cunoaşterea locului, a tradiţiilor, cultura, bogăţiile naturale.
Marcel Răduţ Selişte
Astfel, nu vor mai exista bariere de graniţă între România şi Bulgaria. În activităţile proiectului se vor angrena şi se vor construi mai multe puncte de atracţie turistică şi o promovare căt mai amplă a turismului dintre cele două graniţe.
Principalele activităţi sunt un studiu de fezabilitate pentru un centru de formare în turism ecologic transfrontalier, constituirea şi funcţionarea acestei reţele de turism integrat transfrontalier, organizarea unei campanii de promovare prin organizarea unor seminarii în România şi Bulgaria, a unor excursii tematice, activitate la care vor participa şi operatori, agenţi de turism, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române şi Bisericii Ortodoxe Bulgare. Amenajarea unui parc ecologic în zona comunei Bucovăţ, există o zonă protejată care trebuie pusă în valoare, avem resursele necesare. Să organizăm două puncte de informare despre turismul transfrontalier, unul în Bulgaria şi România, să tipărim un album cu monumentele istorice din cele patru entităţi administrative România şi Bulgaria; Vidin,Vratsa, Dolj, Mehedinţi, momumente cu valoare istorică, religioasă.
Marcel Răduţ Selişte
Pe de altă parte se va realiza un studiu de oportunitate la nivelul comunei Bucovăţ, să se vadă capacitatea de a fi localitate turistică, o strategie de dezvoltare a turismului transfrontalier integrat, se va crea o medalie jubiliară şi o copie după comoara de la Rogozen care vor fi realizate de copii.
De asemenea, se va constitui un plan local de dezvoltare al comunităţii Hayredin pentru a promova resursele naturale, istorice, turistice, ”să oferim celor patru enităţi administrative o strategie de dezvoltare sustenabilă a turismului transfrontalier integrat”, a povestit Marcel Răduţ Selişte.
Vor fi vizaţi 15 reprezentanţi ai Inspectoratelor şcolare din cele patru entităţi din România şi Bulgaria, 30 reprezentanţi ai tour operatorilor, Ong-urilor de profil, patru prefecţi şi guvernatori, cei doi prefecţi din România şi doi guvernatori din Bulgaria,1500 de iubitori de artă bisericească din România şi Bulgaria, 500 de administratori de monumente istorice, de mănăstiri, biserici, obiective care vor fi prezentate în cadrul albumului.
De asemenea organizatorii speră să atragă 4000 de vizitatori în mănăstirile din Dolj, Mehedinţi,Vidin şi Vratsa şi în alte locuri cu semnificaţie istorică şi spirituală.