Trump anunță taxe vamale de 25% pentru importurile de mașini

Delia Pătru
8 Min Read
Foto: Facebook/Donald J. Trump

Anunțul lui Donald Trump că guvernul SUA va impune noi tarife de 25% asupra „tuturor mașinilor și componentelor auto care nu sunt fabricate în Statele Unite” a provocat un cutremur pe piețele internaționale și a șocat producătorii auto din SUA dar și pe competitorii lor globali, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Americanii ar putea plăti între 5.000 și 10.000 de dolari în plus pentru vehiculele în cauză, care reprezintă jumătate din totalul vânzărilor din țară, scrie Le Monde.

Noile tarife vor intra în vigoare începând din 2 aprilie, a menționat liderul de la Casa Albă.

„Vom face să plătească țările care fac afaceri în țara noastră și ne iau bogăția. Ceea ce vom face este să impunem taxe vamale de 25% pentru toate mașinile care nu sunt fabricate în Statele Unite. Dacă sunt fabricate în Statele Unite, nu va exista absolut niciun tarif vamal”, a declarat Trump.

„Aceasta se adaugă taxelor vamale existente pentru aceste mărfuri”, a precizat un consilier prezidențial. Aceste noi taxe vamale asupra mașinilor vor fi „permanente”, a mai spus președintele american, dar a asigurat că viitoarele sale tarife vamale așa-zis „reciproce” vor fi „foarte blânde”.

Industria auto, ”șocată

Producătorii auto din SUA şi rivalii lor globali „au fost şocaţi” de anunţul de miercuri al preşedintelui Donald Trump, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Dacă aceste taxe vor fi menţinute o perioadă îndelungată de timp, ar putea adăuga mii de dolari la costul mediu al achiziţionării unui vehicul în SUA şi va afecta producţia auto în America de Nord, pe fondul interconectării operaţiunilor de producţie dezvoltate în ultimele trei decenii de producătorii auto în Canada, Mexic şi Statele Unite.

Aproape jumătate dintre toate maşinile vândute anul trecut în SUA au fost importate, arată o analiză a firmei de cercetare de piaţă GlobalData.

După anunţarea taxelor vamale suplimentare, acţiunile General Motors şi Ford au scăzut cu 8% şi, respectiv, cu 4,5%, iar acţiunile tranzacţionate în SUA ale Stellantis, firma mamă a Chrysler, înregistrau un declin de aproximativ 4,5%. În Asia, titlurile Toyota Motor, Honda Motor şi Hyundai Motor înregistrau scăderi între 3% şi 4%.

Acțiunile Tesla, care produce local toate mașinile vândute în SUA dar importă unele componentele auto, au înregistrat un declin de 1,3%.

Într-o postare pe Twitter, șeful producătorului american de vehicule electrice, Elon Musk, a spus că taxe vamale suplimentare vor afecta și Tesla.

„Va fi afectat prețul componentelor auto din mașinile Tesla care sunt importate din alte țări. Impactul asupra costurilor nu este de neglijat”, a spus Musk, un membru și susținător înfocat al administrației Trump.

Companiile auto s-au prăbușit la burse

Acţiunile europene au închis în scădere miercuri, sectorul auto fiind puternic afectat după ce a apărut perspectiva unor noi tarife vamale din partea SUA,transmite CNBC, preluat de News.ro. Indicele pan-european Stoxx 600 a scăzut cu 0,7%, în timp ce sectorul auto a pierdut 2,6%, extinzând pierderile.

Totuşi, bursele britanice au contrazis tendinţa regională: FTSE 100 a urcat cu 0,3%, iar FTSE 250 a crescut cu 0,28%. Între timp, costurile de împrumut ale Marii Britanii au scăzut, în contextul unui val de date economice şi anunţuri fiscale primite pozitiv de pieţe.

Randamentele obligaţiunilor guvernamentale britanice pe 2 şi 10 ani au scăzut cu aproximativ 3 puncte de bază până la ora 16:45 (Londra).

Ziua a început cu publicarea inflaţiei din Regatul Unit, care a arătat o încetinire neaşteptată a creşterii preţurilor, până la 2,8% în februarie.

Datele au alimentat speranţele privind o traiectorie mai clară de reducere a dobânzilor din partea Băncii Angliei, ceea ce a dus la deprecierea lirei în raport cu dolarul american şi euro.

Reacția UE

Uniunea Europeană regretă „profund” decizia Statelor Unite de a impune tarife de 25% asupra importurilor sale de automobile, a declarat miercuri seară preşedintele Comisiei Europene, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

„Regret profund decizia SUA”, a afirmat Von der Leyen, adăugând că UE va „continua să caute soluţii negociate” cu Statele Unite. Ursula von der Leyen a declarat că UE va „evalua acest anunţ”, în acelaşi timp cu celelalte măsuri preconizate de Washington în zilele următoare.

„Aşa cum am spus deja, tarifele sunt taxe, rele pentru întreprinderi şi mai rele pentru consumatori, atât în Statele Unite, cât şi în Uniunea Europeană”, a adăugat ea.

Joi, Comisia Europeană a anunţat că va amâna cu două săptămâni, până la jumătatea lunii aprilie, intrarea în vigoare a contramăsurilor sale care vizează produsele americane ca răspuns la tarifele vamale de 25% impuse de Donald Trump pentru oţel şi aluminiu, pentru a acorda mai mult timp pentru găsirea unei soluţii negociate.

Comisarul european pentru comerţ, Maros Sefcovic, s-a deplasat marţi la Washington pentru a continua dialogul, dar fără rezultate tangibile, în ciuda „discuţiilor substanţiale”. „Munca grea continuă”, a declarat el marţi seara pe X.

Tarifele lui Trump pe oțel și aluminiu

La începutul lui martie, au intrat în vigoare taxele suplimentare ale președintelui Trump pentru toate importurile de oțel și aluminiu din SUA.

Țările cele mai afectate de tarife sunt Canada, cel mai mare furnizor străin de oțel și aluminiu pentru SUA, Brazilia, Mexic și Coreea de Sud, care au beneficiat toate de un anumit nivel de scutiri sau cote.

Pentru România, analiștii economici iau în calcul și scenarii negative. De exemplu, potrivit economistului Adrian Negrescu, impunerea tarifelor pe oțel și aluminiu se traduce în scumpirea mărfurilor românești și, mai grav, în restrângerea producției, cu efecte precum reduceri de costuri, pierderi de locuri de muncă sau relocări în zone în care nu se aplică aceste taxe, scrie digi24.ro

Taxe vamale de 200% „vinurile, șampaniile și produsele alcoolice din Franța și alte state membre”

Liderul de la Casa Albă a declarat, la începutul lui martie, că va impune o taxă vamală de 200% pentru toate vinurile, șampania și alte produse alcoolice care provin din țările UE, scrie hotnews.ro

Asta, după ce Comisia Europeană a anunțat că UE va impune, începând de luna viitoare, taxe compensatorii pentru bunuri americane în valoare de 26 de miliarde de euro, un răspuns la taxele impuse de SUA pentru oțel și aluminiu.

Exporturile de vin ale UE către Statele Unite au totalizat 4,9 miliarde de euro anul trecut, potrivit agenției de statistică a UE, Eurostat – 29% din exporturile totale de vin ale UE.

Din exporturile UE către Statele Unite, Franța a reprezentat aproape jumătate, iar Italia aproape 40%.

Distribuie acest articol