Kremlinul a transmis că are condiții pentru armistițiul din Marea Neagră

Delia Pătru
5 Min Read
Foto: pixabay.com

Kremlinul a susținut că va respecta armistițiul din Marea Neagră anunțat marți de Casa Albă abia după ridicarea unor sancțiuni care vizează exporturile sale de alimente și îngrășăminte, scrie libertatea.ro

Acest lucru înseamnă că Rusia spune efectiv că trebuie ridicate sancțiunile impuse băncilor sale, producătorilor și exportatorilor de alimente, precum și asigurătorilor implicați în exporturile de alimente, înainte ca o încetare a focului în Marea Neagră să intre în vigoare.

Cele 5 condiții, impuse de Putin

Prezentând posibilul armistițiu ca rezultat al „unui acord” între liderul rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump, Kremlinul cere cinci lucruri pentru ca inițiativa să fie dusă până la capăt.

Kremlinul solicită în primul rând ridicarea sancțiunilor impuse împotriva Rosselkhozbank și altor organizații financiare implicate în comerțul rusesc cu produse alimentare (inclusiv produse din pește) și îngrășăminte, conectarea acestora la sistemul internațional de plăți SWIFT și deschiderea conturilor aferente necesare.

În al doilea rând, Kremlinul vrea ridicarea restricțiilor asupra finanțării comerțului.

De asemenea, regimul de la Moscova solicită ridicarea sancțiunilor luate împotriva companiilor rusești producătoare și exportatoare de produse alimentare (inclusiv produse din pește) și îngrășăminte, precum și ridicarea restricțiilor asupra companiilor care asigură încărcăturile rusești de alimente (inclusiv produse din pește) și îngrășăminte.

În al patrulea rând, Kremlinul insistă pentru anularea restricțiilor privind deservirea navelor rusești în porturi și ridicarea sancțiunilor pentru navele sub pavilion rusesc implicate în comerțul cu produse alimentare (inclusiv produse din pește) și îngrășăminte.

În cele din urmă, Kremlinul cere ridicarea restricțiilor privind furnizarea de mașini agricole către Rusia, precum și a altor bunuri implicate în producția de alimente (inclusiv produse din pește) și îngrășăminte.

Ucraina și Rusia au acceptat armistițiul în Marea Neagră

Potrivit Casei Albe, Statele Unite au convenit separat cu Rusia și Ucraina să asigure o navigație sigură, să elimine utilizarea forței și să prevină utilizarea navelor comerciale pentru uz militar în Marea Neagră.

În plus, administrația condusă de Donald Trump se angajează să ajute Rusia să-și restabilească exporturile de produse agricole și îngrășăminte, precum și accesul în porturi și la sistemele de plăți pentru exporturile de produse agricole și îngrășăminte.

Aceste anunțuri vin după ce o delegație americană a discutat la Riad cu o delegație ucraineană – duminică și marți – și cu o delegație rusă – luni.

Zelenski: Acordul este un pas în direcția cea bună

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că acordul pentru încetarea atacurilor în Marea Neagră este un pas în direcția cea bună.

„Este prea devreme pentru a spune că va funcționa, dar acestea au fost întâlnirile potrivite, deciziile potrivite, pașii potriviți”, a declarat el reporterilor la Kiev.

„Nimeni nu poate acuza Ucraina că nu se îndreaptă spre o pace durabilă după aceasta”.

Însă, a avertizat că va considera intrarea oricărei nave militare ruse în apele sale teritoriale drept o încălcare a acestei încetări parţiale a focului, relatează EFE, preluată de Agerpres.

„Important! Partea ucraineană subliniază că deplasarea de către Rusia a navelor sale de război în afara părţii de est a Mării Negre va constitui o încălcare a spiritului acestui acord”, a transmis ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, pe contul său de pe reţeaua de socializare X, relatând despre compromisurile la care s-a ajuns până acum.

Umerov, care a condus delegaţia Kievului la negocierile de la Riad, a adăugat că deplasarea navelor ruse în afara zonei din estul Mării Negre va fi interpretată de Kiev drept „o încălcare a angajamentului de a garanta siguranţa navigaţiei în Marea Neagră şi o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Ucrainei”.

„În acest caz, Ucraina va fi îndreptăţită pe deplin să-şi exercite dreptul la autoapărare”, a declarat Umerov cu privire la acest punct al acordului.



Distribuie acest articol