Facturi „pe minus” la energie electrică. Haos din cauza unei taxe de 2 bani

Delia Pătru
3 Min Read
Foto: pixabay.com

Mulți români au primit în ultimele zile facturi la energie electrică pe minus și nu își explică de ce. Vor primi și alți consumatori în perioada care urmează, fie că sunt abonați la Hidroelectrica, PPC, Electrica, Premier sau E.On.

Explicația este simplă și este legată de o modificare legislativă recentă.

Furnizorii de energie au fost nevoiți să refacă toate facturile emise în ultimele luni din 2024, în care au inclus o nouă taxă, care apoi a fost amânată de legiuitori. Încurcătura este de doi bani, la propriu. Pentru că aceasta este valoarea taxei, într-o factură pentru un apartament obișnuit, scrie stirileprotv.ro

Ce este contribuția CfD care va fi scăzută din facturile la energie ale românilor

În facturile la energie electrică a fost introdusă anul trecut o nouă taxă, numită contribuția CfD (Contracte pentru Diferență). Deși inițial a fost anunțată de oficiali de la 1 octombrie, ea a fost amânată apoi în Parlament pentru anul acesta. Furnizorii au apucat totuși sa o includă în facturi.

Această taxă, contribuția CfD, care are o valoare de 0,12 lei/MWh (0,000128 de lei/kWh) este a opta componentă din factura de energie electrică și era menită să susțină costurile organizatorice ale unei scheme de încurajare a noilor capacități de producție.

Cu alte cuvinte, pentru o factură la un apartament cu două camere, cu un consum de 100 de kWh, de exemplu, taxa ar fi de unu-doi bani.

Deși vorbim de o sumă nesemnificativă, furnizorii care au inclus această taxă în facturile din ultimele trei luni din an, acum le-au anulat și au emis altele pe minus sau zero. Dar pentru consumatori nu este niciun impact și nici nu trebuie să plătească ceva în plus. Însă pentru facturile la zi, este posibil să mai aibă de așteptat.

Facturile, trimise cu întârzieri

„Este posibil să vină facturi cu întârziere, dar nu vorbim vorbim de mai mult de o lună două. E posibil ca până la datele emiterii celor din ianuarie, respectiv în februarie, să se rezolve problema”, a spus Laurențiu Urulescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România.

Prin contribuția pentru contractele pentru diferență, consumatorii casnici finateaza o schemă menită să încurajeze producția din surse nepoluante, susținută din fonduri europene.

Consumatorii prin această taxă plătesc cheltuielile operaționale ale schemei de sprijin, pentru că toate operațiunile se desfășoară pe o platformă care înregistrează niște cheltuieli, care nu sunt finanțate din fondul pentru modernizare”, a declarat George Niculescu, președintele ANRE.

Contribuția ar urma să fie introdusă din nou în facturi din aprilie, odată cu expirarea plafoanelor pentru consumatori. Este posibil să fie insa din nou amânată.

Policlinica Buna Vestire Craiova
Distribuie acest articol