sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Din bancă, direct la catedră. Bogdan Stancu, învățătorul în vârstă de 18 ani, care a uimit Doljul

Bogdan Stancu este unul dintre absolvenții promoției 2024 a Colegiului Pedagogic din Craiova. El a reușit să obțină un post la catedră, imediat după ce a susținut examenul de Bacalaureat. Are doar 18 ani și deja profesează la Școala Gimnaziala „Eliza Opran” din Ișalnița, după ce a susținut examenul de titularizare, la scurt timp după finalizarea studiilor liceale.

A fost o decizie dificilă, până în ultimul moment, dar am înclinat către zona de învățător, considerând că sunt mult mai multe activități pe care le puteam face la clasă, copilașii fiind mai mari. Mi s-a părut foarte interesant să predau eu limba română, matematica, să avem tot felul de lecții interactive. Am preluat clasa a 4-a, în toamnă. Colectivul cadrelor didactice de aici m-a primit foarte bine. Părinții copiilor m-au susținut încă de la prima interacțiune, chiar dacă au văzut că sunt foarte tânăr. Au zis că au încredere în mine. Copiii sunt foarte ascultători. Nu am întâmpinat nicio dificultate. Toată lumea m-a primit cu brațele deschise”, ne-a dezvăluit tânărul învățător.

Practica a fost extrem de importantă, în timpul liceului, așa cum povestește chiar Bogdan Stancu. Nu a avut o materie preferată, ba chiar a încercat să le stăpânească pe toate, cât mai bine. Totuși, învățătorul în vârstă de 18 ani a explicat faptul că profesorii au reușit să îl facă să înțeleagă fiecare lecție, indiferent cât a fost ea de dificilă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Liceul Pedagogic din Craiova ne-a oferit foarte multe ore de practică. În clasa a 9-a, dar și în clasa a 10-a, am avut ore de practică observativă. Adică doar mergeam și observam cum predau învățătoarele. Mai apoi, în clasele a 11-a și a 12-a chiar să fim noi în fața claselor. Eu și acum sunt la un after-school, pentru a interacționa și mai mult cu cei mici și să îmi dezvolt și mai bine abilitățile de comunicare cu aceștia”, explică Bogdan Stancu.

Orice vis devine realitate, dacă atunci când deschizi ochii te apuci de muncă

Orice tânăr poate ajunge acolo unde își dorește, dacă muncește suficient de mult, este serios și are un vis pe care îl urmează fără ezitare. Bogdan a fost susținut de familie, dar decizia de a ajunge învățător i-a aparținut, încă din momentul în care a pășit, ca boboc, în Colegiul Pedagogic, din Craiova.

Cred că atâta timp cât îți place, în orice meserie, dacă o faci de drag, poți să depășești orice tip de provocare. De mic știam că vreau să merg în direcția aceasta. Când am intrat la Liceul Pedagogic, știam deja că pot să dau examenul de titularizare, imediat după terminarea liceului. Mi-a plăcut această idee. Familia m-a susținut mereu. E o oportunitate mare. A fost o provocare și trebuie să muncești, ca în orice domeniu, pentru a ajunge unde îți dorești. Dacă știi că îți place o meserie, trebuie să te apleci cât mai mult către domeniul respectiv. Trebuie să ai încredere și să îți urmezi visul până la capăt”, ne-a mai spus învățătorul.

Carmen Velișcu, directoarea Școlii Gimnaziale „Eliza Opran”, a fost încântată de faptul că un tânăr atât de ambițios a ajuns printre elevii unității de învățământ din Işalniţa. Învățătorul a fost primit cu brațele deschise de întregul colectiv al cadrelor didactice, dar a reușit să le câștige și copiilor, foarte repede, simpatia.

Tocmai pentru faptul că este la început de carieră, eu, ca și absolventă de școală normală, nu puteam decât să îl primesc cu brațele deschise, cu multe încurajări. Automat, acesta a fost și îndemnul către cadrele didactice din unitatea noastră de învățământ. Norocul lui este că, fiind și tânăr și carismatic, a reușit să se facă foarte repede plăcut de către elevi, deși a preluat direct clasa a 4-a, care mai schimbase alți 5 învățători. Bogdan a fost foarte repede acceptat de către părinți și iubit de către copii. De 12 ani, de când manageriez această școală, nu am mai avut pe cineva atât de tânăr, la catedră, cu atât mai mult să fie bărbat, pentru că este o profesie alesă mai mult de către domnișoare”, a explicat directoarea Școlii Gimnaziale „Eliza Opran”, din Işalniţa, pentru Jurnalul Olteniei.  

Politica