Pompierii vâlceni trag un semnal de alarmă privind incendiile la vegetație, care, nu de puține ori se extind pe hectare întregi, iar focul mistuie tot ce prinde în cale. Numai în week-endul care a trecut, au avut loc în 72 de ore, 27 de incendii de vegetație uscată (în medie 9/zi) în localitățile Grădinari, Copăceni, Ionești (2), Drăgășani (2), Oteșani (3), Măldărești, Zătreni (2), Dăești, Grădiștea, Sinești, Mitrofani, Șirineasa, Bălcești, Băbeni, Orlești, Fârtățești (2), Grădiștea, Cernișoara, Berbești, Măciuca și Prundeni. Au ars aproximativ 485 de ha de vegetație uscată și litieră (pădure de foioase), 3 case, 9 anexe gospodărești și 1000 de mp de viță de vie, iar o persoană a fost transportată la spital în urma intoxicării cu fum.
„Suntem nevoiți să tragem un nou semnal de alarmă în ceea ce privește pericolul reprezentat de incendiile de vegetație uscată atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru bunurile și chiar viețile oamenilor. În plus, din cauza acestor intervenții, echipajele de pompieri sunt dislocate în zone greu accesibile, riscând să ajungă cu dificultate înapoi în orașe, în cazul producerii unei situații de amploare.
Dacă oamenii ar înțelege să nu dea foc vegetației, nu s-ar ajunge la pierderea de vieți sau la distrugerea de bunuri!
În cazul incendiilor de vegetație uscată, flăcările se întind cu repeziciune pe o suprafață foarte mare, iar pompierii depun un efort considerabil pentru a opri propagarea arderii. În condiții de vânt puternic, astfel de situații pot deveni delicate mai ales dacă în zona câmpurilor arzânde, se află locuințe”, comunică pompierii vâlceni, prin Maior Albinaru Sorin, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.
Ce recomandă 𝑷𝑶𝑴𝑷𝑰𝑬𝑹𝑰𝑰:
„Având în vedere numărul tot mai mare al incendiilor de vegetație uscată, solicităm autorităților locale și cetățenilor să manifeste maximă responsabilitate în acțiunile pe care le întreprind pentru prevenirea unor astfel de evenimente, să ia măsurile necesare pentru împiedicarea izbucnirii acestora, să realizeze acele fâșii arate în apropierea drumurilor de acces, astfel încât țigările nestinse aruncate la întâmplare să nu mai fie surse de aprindere și să nu aprindă cu intenție vegetația uscată, deoarece acest lucru este INTERZIS.
Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Precizăm faptul că, după fiecare incendiu de vegetaţie uscată sau miriște de pe terenurile arabile, ISU înaintează Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) coordonatele geospaţiale ale locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecinţă.
În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play”, comunică pompierii vâlceni.
Andi Niculescu