Muzeul Cărții și Exilului Românesc îl omagiază, miercuri, pe Mircea Eliade, unul dintre titanii exilului românesc, personalitate marcantă a culturii mondiale, născut la data 13 martie 1907, la București.
”Mircea Eliade este unul dintre titanii Exilului Românesc, a cărui opera este cunoscută pretutindeni. Contribuțiile sale literare și filosofice au doborât toate barierele geografice, transformându-l pe Mircea Eliade într-un remarcabil ambasador al României în lume. La Muzeul Cărții și Exilului Românesc deținem o adevărată comoară documentară, multe dintre manuscrisele originale ale lui Mircea Eliade, cărți în ediții rare,cu autografe, fotografii inedite cu Mircea Eliade și alte figuri reprezentative ale lumii literare şi cultural-artistice, corespondență. Vreau să menționez aici filele din jurnalul manuscris care i-au lipsit lui Mircea Handoca în alcătuirea Jurnalului, un dosar care cuprinde însemnările în limba română pentru intervalul 1959-1962. Ne mândrim, în mod special, cu peste 50 de scrisori inedite adresate de Mircea Eliade lui Horia Vintilă, care au intrat în patrimonial muzeului rpin bunăvoința doamnei Cristina Horia, fiica lui Vintilă Horia, căreia îi mulțumim și pe acestă cale. Credem cu tărie că promovarea fondului „Mircea Eliade” este o datorie națională, pe care ne străiduim să o onorăm cum se cuvine, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
Potrivit acestuia, în patrimoniul Muzeului Cărții și Exilului Românesc din Craiova se află numeroase cărți în ediții rare, cu autograf și dedicație pentru diferite personalități, precum și fotografii, manuscrise, documente și corespondență.
”Acestea au fost, în general, achiziționate prin licitații publice din fonduri private şi reintroduse, astfel, în circuitul public muzeal și în cel al cercetării academice de către instituţia noastră”, a mai spus Lucian Dindirică.
În muzeu pot fi consultate şi manuscrise din perioada românească, interbelică, importante pentru evoluţia intelectuală a istoricului religiilor, precum: „Note pentru problema răului” (manuscris, 23 de file) şi manuscris al „Conferinţei despre Hasdeu”.
În Colecţia „Mircea Eliade” se mai regăsesc scrisori personale, cărţi cu autograf, manuscrise şi ediţii rare, documente, precum: Carte poștală olografă către familie 1927 (text olograf); Scrisoare olografă către mama sa, 1930 (text olograf); manuscris de 23 de fișe de lectură olografe: Scurtă autobiografie 1967 (realizată de Eliade, în manuscris, 3 pagini); Manuscris conferință despre Rabindranath Tagore (2 pagini); volumul Pe strada Mântuleasa, dedicație către Cioran etc.; Mircea Eliade, buletin de înscriere la Biroul Populației, 1932; Mircea Eliade, documente financiare referitoare la cheltuieli de repatriere din India, 1931; Mircea Eliade, propunere de contract din partea editurii Cartea Româneasca, 1933.
Savant, istoric al religiilor, filosof, eseist, romancier, autor de proză scurtă și de jurnale de călătorie, memorialist, jurnalist și profesor, a urmat cursurile Liceului „Spiru Haret” unde, pasionat de fizică, chimie și științele naturii, a studiat intens, după un program riguros de lucru, dormind doar 4 ore pe noapte.
A debutat 1921 cu primul articol, intitulat „ Dușmanul viermilor de mătase”, urmat în același an de povestirea fantastică, de mici dimensiuni, dar sugestivă pentru evoluţia literaturii sale, „Cum am găsit piatra filosofală”. În 1926 îi apar fragmente din „Romanul adolescentului miop” în „Cuvântul”, romanul fiind publicat integral abia după moartea sa.
În 1927, în cursul unei călătorii în Italia, l-a cunoscut pe Giovanni Papini, iar un an mai târziu a obținut o bursă în India, la Calcutta, unde a studiat sanscrita şi filosofia hindusă și unde a început şi redactarea tezei de doctorat despre Istoria comparată a tehnicilor Yoga, pe care a susținut-o în anul 1933 la Universitatea din Bucureşti.
În anii care au urmat, a fost deosebit de prolific în plan beletristic şi eseistic, impunându-se ca unul dintre principalii prozatori din literatura română. Pe lângă cele două romane menţionate anterior, scoase chiar la începutul deceniului, Eliade a mai publicat: „Întoarcerea din rai” (1934), „Lumina ce se stinge” (1934), „India” (1934), „Şantier” (1935), „Huliganii” (I-II, 1935), „Domnişoara Christina” (1936), „Şarpele” (1937), „Nuntă în cer” (1938), precum şi „Secretul doctorului Honigberger” (1940). Susţine şi o intensă activitate publicistică şi eseistică, din care au rezultat volumele „Soliloquii” (1932), „Oceanografie” (1934), „Alchimia asiatică” (1934), „Cosmologie şi alchimie babiloniană” (1936), „Fragmentarium” (1939).
În anul 1937 a fost îndepărtat pentru o vreme de la catedră, reintegrat în 1938, an în care, în luna iulie, a fost reţinut de Poliţia capitalei şi interogat în legătură cu participarea la mişcarea legionară. În luna august a aceluiaşi an a fost internat în lagărul de la Miercurea-Ciuc, unde se afla şi profesorul care a avut probabil cea mai puternică influenţă asupra formării sale, Nae Ionescu. În 1939 editează revista Zalmoxis. În 1940 este numit, cu ajutorul lui Alexandru Rosetti, ataşat cultural al regimului generalului Ion Antonescu la Legaţia Română de la Londra. Între 1941 şi 1944 îndeplineşte funcţia de consilier cultural la Lisabona, în Portugalia, unde îi cunoaşte pe Ortega y Gasset şi Eugenio dʼOrs. Ţine şi în această perioadă un important jurnal, editat în România în 2006, în două volume, alături de alte scrieri portugheze. Eliade se distinge şi ca un foarte important memorialist şi diarist.
A făcut ultima sa călătorie în România în anul 1942. În septembrie 1944 a fost rechemat oficial la Bucureşti, dar a refuzat să dea curs solicitării, iar la 1 noiembrie 1944 a fost demis din funcţia de la Lisabona şi si-a început, propriu-zis, exilul. În anul 1956 a plecat în Statele Unite şi s-a stabilit la Chicago, Illinois, şi în 1957 a acceptat postul de profesor titular şi de coordonator al Catedrei de istoria religiilor de la Universitatea din Chicago, catedră care din 1985 îi va purta numele. În 1970 a obținut cetăţenia americană, iar din martie 1983 s-a pensionat cu funcţia de profesor Emerit al Universităţii din Chicago. Printre cele mai importante proiecte la care participă în această perioadă este editarea volumului „Enciclopedia religiilor” (Macmillan Publishing Company, New York, 16 volume), din calitatea de redactor-şef.
Mircea Eliade şi-a scris opera literară, chiar şi după stabilirea în străinătate, numai în româneşte, argumentând într-un interviu: „scriu în limba română, limba în care visez”. A publicat „Pe strada Mântuleasa” (1968), „La ţigănci şi alte povestiri” (1969), „În curte la Dionis” (1977).
În 1970 a apărut cel mai amplu roman, „Noaptea de Sânziene”, în două volume, roman cu un important filon autobiografic, în care surprinde şi sublimează experienţele din anii ʼ40, marcaţi de Al Doilea Război Mondial şi de începuturile exilului său. Mircea Eliade a continuat să viziteze Franţa şi să menţină legăturile cu comunităţile exilului din Paris, frecventând Cenaclul de la Neuilly, condus de scriitorul L.M. Arcade (Leonid Mămăligă). A publicat în 1968 cartea „Pe strada Mântuleasa” şi, în 1977, volumul „În curte la Dionis” la Editura „Caietele Inorogului” din Paris, înfiinţată de acelaşi Leonid Mămăligă.
A întreținut o importantă corespondenţă cu marile personalităţi ale exilului românesc (Vintilă Horia, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Matei Călinescu, Basarab Nicolescu, Ştefan Baciu, Leonid Mămăligă etc.).
Mircea Eliade a fost numit de marele teoretician și critic literar Matei Călinescu „profesor de exil”, rol pe care l-a jucat pentru numeroşi intelectuali cu care a împărţit această condiţie – fapt ce reiese şi din corespondenţa cu L. M. Arcade, Basarab Nicolescu, Vintilă Horia, corespondenţă care se află, de asemenea, în colecţiile Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc, donate de personalităţile menţionate. Fondul Mircea Eliade este, aşadar, fundamental pentru înţelegerea climatului intelectual din exil şi pentru descrierea şi tematizarea acestei condiţii existenţiale.
Foto: Facebook
