marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Un bebeluș de 3 luni, salvat de un dispecer 112 prin telefon

Un dispecer din cadrul ISU a salvat viaţa unui bebeluş de doar 3 luni, care s-a înecat cu picături pentru colici. Rudele au sunat disperate la 112 pentru că cel mic nu mai respira bine, iar bărbatul a reuşit să le explice pas cu pas, la telefon, manevrele care i-au salvat viața.

Plutonier adjutant Florin Oneţ, dispecer ISU Cluj, era în tură când o femeie a sunat la 112, disperată că nepotul ei de 3 luni s-a înecat. Ce a urmat a fost o misiune contracronometru pentru salvarea bebelușului. În timp ce încerca să o liniștească pe femeie, dispecerul o întreba detalii esențiale pentru gestionarea situației.

Povestea a fost relatată, pe rețelele sociale, de reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Cazurile cele mai dificile pentru noi sunt cele în care copiii au nevoie de ajutor. Deși e vital să ne păstrăm calmul și să acționăm conform protocoalelor, involuntar, un gând tot merge spre acasă. Mai ales dacă avem, la rândul nostru, familie.

Florin este tatăl unui băiețel de cinci luni, lucrează în dispeceratul integrat ISU-SAJ Cluj, iar intervenția primită în această dimineață îi va rămâne întotdeauna în suflet.

Printr-un apel la numărul 112 s-a anunțat faptul că un bebeluș de 3 luni este inconștient. Florin a preluat cazul, încercând, în primă instanță, să o liniștească pe mătușa copilului, dar și să obțină informațiile necesare gestionării situației critice.

– Respiră copilul?

– Da, însă foarte greu!

– Știți să aibă probleme de sănătate?

– Nu, dar tocmai ce a băut lapte și i-am dat câteva picături pentru colici. Probabil că s-a înecat!

– În regulă, vă rog să mă ascultați cu atenție până când vine ambulanța!

Starea copilului s-a agravat, așa că Florin și-a dat seama că fiecare secundă contează. I-a spus femeii să îl pună pe bebeluș pe brațul tatălui și a cerut să vorbească cu el. În paralel, echipajul de la Serviciul de Ambulanță Județean era deja pe drum spre Tritenii de Jos.

– Vă rog să îl țineți pe brațul dumneavoastră și cu podul celeilalte palme să îl loviți în spate, ușor, de jos în sus!

– Niciun rezultat!

– Vă rog să continuați!

În cele din urmă, manevrele explicate de colegul nostru au avut succes. Copilul a început să respire și să-și revină până la sosirea ambulanței. Prin stație s-a transmis către dispecerat și vestea mult așteptată: Am ajuns. Copilul e bine!”, au scris reprezentanții ISU.

Șeful DSU, Raed Arafat, a explicat cât de important este să cunoaștem manevrele de prim ajutor.

”Orice manevră de prim ajutor, fie că vorbim de resuscitare, fie că vorbim de oprirea unei hemoragii, poate salva viața persoanei respective până la sosirea echipei de intervenții. Oamenii trebuie să participe la cursuri de prim ajutor și să știe ce au de făcut, chiar dacă dispeceratul nu le spune”, a spus Arafat la Digi24.

El a adăugat că omul aflat lângă persoana rănită trebuie să sune la 112 și apoi să înceapă să acorde primul ajutor.

”Chiar dacă 112 te ține la telefon, îi pui pe speaker și discuți cu dispecerul cât tu faci manevrele. Trebuie să nu-ți pierzi răbdarea, pentru că dacă dispecerii îți pun întrebări, nu înseamnă că nu au trimis deja echipă de intervenție. De exemplu, colegul de la Cluj știa că echipa de intervenție e pe drum când dădea informațiile. Și faptul că a ținut oamenii la telefon și a dat informații este exact ce trebuie făcut. Dar oamenii trebuie să știe să aplice manevrele și fără să primească sfaturi, participând la cursuri. Persoana cea mai importantă este cea de lângă persoana care are nevoie de ajutor”, a mai spus șeful DSU.

Politica