Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a precizat recent la Euronews că în anul 2023 ministerul a pierdut aproximativ 10.000 de cadre prin pensionare. Asta, în situația în care MAI mai are nevoie de 20.000 de polițiști pentru a asigura necesarul de personal care să facă față provocărilor începând cu ordinea publică până la infracțiunile cele mai grave de trafic de persoane, trafic de droguri, crime, violuri, scrie stiripesurse.ro Din cauza lipsei de cadre, după 2017, absolvenții de liceu ajung polițiști după doar zece luni de pregătire, față de doi ani cât prevedea legea până atunci.
Valul de pensionări de anul trecut arată însă că retragerea din activitate a 10.000 de polițiști în condițiile așa-zisei reforme a pensiilor speciale care se va aplica de fapt după cinci ani este o realitate pentru care ministerul de Interne nu are soluții. Atâta vreme cât pensiile polițiștilor sunt mai mari decât salariile pe care le-au avut, e de presupus că tot mai mulți vor părăsi sistemul.
Pe de altă parte, discrepanța dintre salariul de 3.500 de lei pe care îl câștigă un polițist debutant și salariul unui chestor de poliție care este de cinci-șase ori mai mare este cauza pentru care meseria de polițist nu mai e atrăgătoare, drept pentru care instituția va avea în continuare lipsă de cadre dacă reforma MAI nu va include și regândirea salarizării.
Tot legat de salarii, o altă anomalie a fost semnalată de fostul ministru de Interne Marcel Vela, care a făcut o comparație între salariul pe care îl câștigă un polițist local, aflat în subordinea primăriei, și un polițist din Poliția națională, dând următorul exemplu: „Un polițist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timișoara are 8-9.000 de lei iar un polițist din MAI care își riscă viața să prindă un criminal are la jumătate din salariul polițistului local“.
Nu este primul caz când un demnitar semnalează o problemă care ține de instituția pe care o conduce iar lucrurile se opresc aici, fără a veni și cu soluții. E o meteahnă veche ca politicienii și demnitarii în general să se poziționeze pe post de observatori care ridică din umeri atunci când li se cer soluții pentru rezolvarea unei probleme.
Foto: arhivă