luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Magistrații din Vâlcea vor salarii care „să asigure independenţa”

Judecătorii Tribunalului Vâlcea cer adoptarea de urgenţă a unei legi a salarizării exclusiv pentru sistemul de justiţie care să fie clară şi previzibilă. Ei spun că veniturile nete ale judecătorilor trebuie să asigure independența lor reală.

Magistrații s-au întrunit în sedința adunării generale și au luat mai multe decizii.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă transmis de Tribunalul Vâlcea, judecătorii „îşi însuşesc în totalitate punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii şi sprijină eforturile garantului independenţei justiţiei şi ale preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea prezervării statutului judecătorului din perspectiva independenţei sale financiare, a respectării forţei obligatorii a hotărârilor judecătoreşti date în aplicarea legilor ţării; îşi manifestă dezaprobarea fermă faţă de modul de abordare din partea puterii executive a situaţiei drepturilor personalului din justiţie prin apariţia succesivă în spaţiul public  a unor variante de acte normative care încalcă explicit normele constituţionale şi golesc de conţinut principiul reparaţiei integrale a prejudiciilor, fără o consultare reală, fără să se ţină cont de forţa argumentelor chiar şi în condiţiile existenţei unei eventuale constrângeri de natură economică. Judecătorii consideră că este esenţială respectarea de îndată a actelor administrative emise cu privire la nivelul indemnizaţiilor şi plata integrală a salariilor astfel cuvenite până la finalul anului. De asemenea, se impune găsirea de urgenţă unei soluţii echitabile, constituţionale care să nu golească de conţinut drepturile persoanelor astfel cum au fost recunoscute potrivit legilor în vigoare prin hotărâri judecătoreşti definitive. Judecătorii susţin adoptarea de urgenţă a unei legi a salarizării exclusiv pentru sistemul de justiţie care să fie clară şi previzibilă şi care să înlăture dificultăţile de aplicare, pornind inclusiv de la următoarea teză fundamentală:

Policlinica Buna Vestire Craiova

Veniturile nete ale judecătorilor să asigure independenţa lor reală, în consonanţă cu locul şi responsabilitatea acestora în arhitectura constituţională, în acord cu posibilităţile reale ale statutului democratic, la un nivel mai mare decât pensiile magistraţilor aflate în plată”.

O nouă convocare a adunării generale a judecătorilor de la Tribunal ar urma să aibă loc la începutul anului viitor „pentru a analiza în mod concret respectarea obligaţiilor constituţionale de către celelalte două puteri şi luarea măsurilor care se impun a fi adoptate”.

Politica