luni, octombrie 7, 2024

Ultima ora

Sport

CJ Vâlcea se împrumută 5 milioane de euro pentru a finanța aparent a doua fazare a Sistemului de management integrat al deșeurilor

Miercuri, 22 noiembrie, Consiliul Județean Vâlcea a supus atenției publice, pe site-ul propriu, un anunț privind un proiect de hotărâre ce vizează contractarea unui împrumut în valoare de 24.988.551 lei, echivalentul a aproximativ 5 milioane de euro. Practic, este valoarea maximă admisă de legislație, în acest moment. Aproape 90% din acest împrumut va fi destinat acoperirii cheltuielilor ce vor rămâne în sarcina Județului Vâlcea, la 31 decembrie 2023, după încheierea perioadei de implementare a proiectului cu finanțare europeană “Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Vâlcea”. Este practic imposibil să închei cu adevărat acest proiect fără complicatele proceduri de desemnare a unui operator regional (în sarcina ADI Salubrizare Vâlcea), proceduri care vor mai dura un an, potrivit specialiștilor în domeniul implementării proiectelor europene. Andreea Popescu, șefa Direcției de Programe Externe din CJ Vâlcea susține, însă, că denumirea de fazare din documentul de pe site-ul CJ este cel mult o formulare insuficient riguroasă, că nu e vorba de o altă fazare (nici nu putea fi) și că împrumutul se ia pentru a asigura nevoia de cash-flow pentru decontarea plăților la 30 decembrie 2023, până în februarie 2024, când toți banii vor fi recuperați de la Comisia Europeană fără probleme. Până atunci, însă, toți cei care au citit documentele și atât (primari, consilieri locali, simpli cetățeni etc) au rămas cu impresia pe care am evidențiat-o și noi, inclusiv cu facsimile inserate în acest text. Sau, cei mai bine informați în domeniu, că s-a încercat aburirea lor.

Joi, 23 noiembrie, a avut loc o ședință convocată de îndată (de miercuri, 22 noiembrie) a CJ Vâlcea. Principalul punct de pe ordinea de zi a fost “Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 24.988.551 lei (…) din Trezoreria Statului”. Pentru SMID, CJ Vâlcea susține că va proceda la împrumut pentru fazare (vezi scurtul istoric de la finalul articolului), adică dincolo de exercițiul bugetar european în care a fost finanțat (2014-2020). Totuși, dacă ne uităm atent pe instrucțiunile prevăzute în OUG 36/2023, nu există posibilitatea unei a doua fazări. Ce nu s-a realizat în 2014-2020 fazat din 2007-2013 se face din bani proprii ai beneficiarului! Nu înțelegem de ce se insistă cu termenul de fazare de către Direcția Generală de Programe Externe din CJ în documente atât de importante. În realitate, nu există în acest moment posibilitatea cofinanțării din bani europeni a investițiilor nerecepționate la finalul acestui an. Din formularea actului oficial rezultă că CJ va acoperi din fonduri proprii cheltuielile aferente. Celelalte două obiective pentru care se apelează la bani din împrumut sunt: 1,412 milioane de lei la Spitalul Județean de Urgență și 1,632 milioane de lei pentru modernizarea DJ 678 A din Tătărani (sat Bratia, comuna Galicea) până la limita cu județul Argeș.

Directoarea Andreea Popescu susține că este vorba despre un credit tampon, gândit strict pentru a asigura fluxul de numerar necesar decontării lucrărilor la 30 decembrie a.c., că toate lucrările vor fi finalizate la termen și că banii vor fi recuperați fără probleme de la Comisia Europeană până la sfârșitul lunii februarie a anului viitor. “Noi proiectul de SMID nu îl fazăm. Apare (în documentul de pe site-ul CJ – n.r.) fazat, pentru că este fazat după prima etapă. Nu se mai refazează începând cu 1 ianuarie 2024. Niciun leu din banii care sunt în acest proiect nu devin neeligibili ca urmare a unei nefinalizări a proiectului, pentru că proiectul se finalizează 100% ca lucrări în luna decembrie (2023 – n.r.). Acest credit reprezintă un credit tampon, pentru asigurarea fluxului de numerar până în decembrie. După cum știți, Comisia Europeană a sistat cererile de plată ca instrument financiar din 20 noiembrie, adică să-ți faci fluxul de numerar și să rulezi banii. Ori, din 20 noiembrie, până pe 30 decembrie, când avem ultimul ordin de plată, noi trebuie să avem de unde să asigurăm cash-flow-ul. Toți banii se vor recupera la sfârșitul lui februarie (aici mai vedem, o dată, apoi mai vedem și dacă apar corecții, să sperăm că nu – n.r.) Niciun leu nu va rămâne cheltuială neeligibilă, din cauza consiliului județean, că nu s-au terminat lucrările. Pe 30 decembrie se termină toate”, ne-a declarat șefia DGPE. Ne pare rău, acum e greu de crezut că demersul e unul serios și că soarta acestor bani, foarte mulți, e pe mâini serioase și nu pentru alte jonglerii politice, poate, din moment ce această explicație lipsește cu desăvârșire din documentele esențiale aflate la baza inițierii actului normativ. “Proiectul se finalizează la recepționarea lucrărilor, obligația colaterală proiectului este desemnarea operatorului regional. În ședința ordinară, este și publicat pe transparență (ordinea de zi a ședinței ordinare din 28 noiembrie de pe site-ul CJ – n.r.) este documentul de poziție prin care noi vom delega obligația operării CMID-ului către ADI Salubrizare, pentru că ne obligă legea (tot până la 31 decembrie 2023 – n.r.). În urmă cu aproape trei ani a fost la nivelul ADI Salubrizare doar achiziția pe colectare și transport (desemnare a unui operator contestată în instanță de una dintre firmele lui Silviu Prigoană – n.r.) a deșeurilor la nivelul întregului județ și operarea celor două stații de sortare de la Râureni și Brezoi. Achiziția CMID-ului de operare este o operațiune distinctă”, a mai explicat Andreea Popescu.
Proiectul a trecut cu votul majorității PSD-PER. Grupul consilierilor județeni ai PNL a votat împotrivă, propunând inițial ca alternativă, dacă tot se apelează la un împrumut, să se încerce folosirea unei sume importante din el pentru a se salva ce se mai poate din proiectul de conectivitate 100% la canalizare și apă potabilă, rata de APAVIL. S-a putea ca o parte din acești bani (să zicem… vreo 10 milioane de lei? – sic!), dacă hotărârea rămâne validă, chiar acolo să ajungă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Bizar este că, potrivit anunțului privind punerea în dezbaterea publică a proiectul de împrumut, propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională s-au putut depune doar până la data de… 1 noiembrie a.c. Adică, înainte de a fi cunoscută public intenția legislativului județean. După cum se poate observa, proiectul de hotărâre este înregistrat la Registratura instituției cu nr. 21.713/21.11.2023, iar anunțul are nr. 21.801/22.11.2023. pe baza acestui considerent, actul adoptat azi este nul din punct de vedere juridic și foarte ușor de contestat cu succes în contencios administrativ de către orice parte interesată. Andreea Popescu consideră că aici este vorba de o eroare materială strecurată în documentație, dar nu poate fi vorba despre așa ceva, din moment ce ședința de îndată a avut loc în baza acestei documentații, fără a fi invocată eroarea materială la timp și fără a fi reprogramată ședința după îndreptarea erorii materiale.
În jurul datei de 1 decembrie a.c. era anunțată recepționarea lucrărilor de amenajare a Deponiei de la Roești. Acum, înțelegem că data va fi puțin amânată.

Scurt istoric al SMID Vâlcea

În urmă cu fix șase ani (22 noiembrie 2017), CJ Vâlcea a semnat cu Ministerul Fondurilor Europene (denumirea de atunci a MIPE), contractul de finanțare pentru “Fazarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide (SMIDS) în județul Vâlcea”. Investiția, al cărei beneficiar este Consiliul Județean Vâlcea, a fost finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, valoarea sa totală fiind de peste 31,5 milioane euro, din care 20,5 milioane finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană. Proiectul prevedea construirea unui Centru de management al deșeurilor în localitatea Roești – care include un depozit de deșeuri conform cu o capacitate de 19.610 tone/an, o stație de sortare cu o capacitate de 10.180 tone/an și o stație de tratare mecano-biologică modernă cu o capacitate de 34.070 tone/an; construirea a 2 staţii de sortare în Brezoi (capacitate 2.992 t/an) și respectiv în Râureni (capacitate 27.871 t/an), precum și dublarea capacității stației de compostare Râureni (de la 20.093 t/an în prezent până la 40.993 t/an). Termenul final estimat atunci pentru recepționarea acestor investiții era finalul anului 2019. Optimismul autorităților județene și naționale se baza atunci pe faptul că o parte importantă din investiții (stațiile de la Brezoi și Râureni) fusese deja realizată în prima fază a proiectului, finanțat în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu 2007-2013.

Politica