miercuri, octombrie 9, 2024

Ultima ora

Sport

Rezidențiat 2023, la Craiova. Puține posturi, mulți candidați

Aproape o mie de candidați s-au înscris pentru a susține examenul de rezidențiat la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova. Examenul se desfășoară duminică. Posturile însă, sunt puține. În toată Oltenia, sunt doar 18 posturi, cu contract pe perioadă nedeterminată pentru rezidenți.

La Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, s-au înscris 567 candidati la medicină, 170 la medicină dentară și 226 la farmacie, au precizat reprezentanții instituției de învățământ.

„Medicina, farmacia, stomatologia – toate sunt domenii în care nu poți să devii un bun specialist fără pasiune, muncă, asumare și dăruire. Iar noi, în sănătate, avem nevoie de specialiști buni. Sunteți într-o competiție importantă, dar nu cu ceilalți, ci cu voi înșivă. Chiar dacă miza examenului generează emoții puternice, nu uitați că rolul acestora este acela de a vă ajuta să vă mobilizați și să acționați eficient într-o anumită situație”, le transmite prof. univ. dr. Dan-Ionuț Gheonea, rectorul UMF Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform metodologiei, concursul se desfășoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore. Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 65% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Cel mai mare spital din Oltenia angajează un singur rezident

Posturile și locurile în specialitate se vor ocupa în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu.

„Medicii, medicii dentiști/medicii stomatologi și farmaciștii care devin rezidenți pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică ce a publicat postul respectiv”, se arată în metodologia de concurs.

În toată Oltenia sunt doar 18 posturi. La Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova este unul singur, la Secția Oncologie Medicală.

Cele mai multe posturi (6) pe perioadă nedeterminată sunt la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin, respectiv câte unul în specializările: cardiologie, medicină de laborator, medicină de urgență, neonatologie, pneumologie, radiologie și imagistică.

Urmează Spitalul Județean de Urgență Slatina cu 5 posturi la farmacie, alergologie, geriatrie, oncologie, Caracal cu 3 posturi la infecțioase, pneumologie și radiologie și imagistică. Spitalul din Motru oferă un post la cardiologie, unul la geriatrie și încă unul la radiologie și imagistică, iar cel din Drăgășani, unul la medicina muncii.

Pe Centrul Universitar Craiova sunt însă câteva sute de locuri pentru rezidenți pe perioadă determinată, astfel: medicină -339, medicină dentară -37, farmacie -36.

„Medicii, medicii dentiști/medicii stomatologi și farmaciștii care devin rezidenți pe locuri încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidențiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidențiat”, se arată în metodologie.

La nivel național, sunt 10.177 de candidați la examenul de rezidențiat, care vor concura pentru 4.925 de locuri și 365 de posturi.

Politica