luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Comunele, primele sacrificate după devastatorul eșec al APAVIL în proiectul prin POIM de 130 de milioane de euro

În ședința ordinară a Consiliului Județean Vâlcea (VIDEO aici) de marți, 31 octombrie, punctul cel mai delicat inclus pe ordinea de zi (nr. 7) a vizat mandatarea reprezentantului județului în Adunarea Generală a Acționarilor a Apavil SA să voteze o rectificare de buget a societății. Aleșii județului au avut astfel prilejul și cadrul oficial să-și exprime nemulțumirile și observațiile legate de activitatea operatorului județean de alimentare cu apă și canalizare. Nici președintele Constantin Rădulescu nu s-a mai ferit de data aceasta să pună degetul pe rană, adică să indice principalul responsabil de situația economică dezastruoasă a societății, directorul general Ion Florescu.

Înainte de toate. Apavil, conform documentației atașate proiectului de hotărâre, raportează un număr total de 715 salariați, cu un câștig mediu lunar de 5.166 lei per salariat, cu cheltuieli totale de 930 de lei din fiecare 1.000 de lei înregistrați ca venituri. Toate astea în condițiile în care majoritatea salariaților implicați la propriu în obiectul de activitate al societății nu ating acest nivel salarial, el fiind crescut artificial de aliotmanul de pilăraie care sufocă departamentul TESA.

Multe comune vor rămâne și cu asfaltările în aer pe mulți ani

Vicepreședintele Florian Marin (PSD) este reprezentantul CJ în AGA Apavil, acolo unde județul deține doar 33% din acțiuni, restul fiind deținut de Municipiul Râmnicu Vâlcea. Proiectul a vizat mandatarea acestuia să aprobe o suplimentare de ajutor din partea acționarilor și fost aprobat cu voturile PSD și PER, dar nu și cu cele ale aleșilor PNL. “Din păcate, avertizările anterioare s-au confirmat, anunțul domnului ministru al Fondurilor Europene (Adrian Câciu – n.r.) fiind clar, nu ne mai putem încadra până la 31 decembrie cu proiectul de conectivitate 100% a comunităților la alimentare cu apă și canalizare prin proiectul POIM semnat în noiembrie anul trecut. Domnul director (Ion Florescu n.r.) nici azi nu a venit să ne explice de ce nu sunt bani în contul în care am pus toți acționarii ADI APA Vâlcea pentru cofinanțare și pentru a organiza licitațiile care au eșuat. Dacă nu ne dă banii înapoi, cel puțin în anul 2024 să nu mai facă alte creșteri de tarife, pentru că, dacă nu mă înșel, era programată și anul viitor o etapă de majorare, cred că la canalizare și este destul de mare. Ni se spune că se va transfera parțial finanțarea pe un alt program (Programul de Dezvoltare Durabilă – n.r.), dar domnilor, un nou program înseamnă noi reguli, noi verificări, noi etape de parcurs care înseamnă până la trei, patru, poate chiar cinci ani de parcurs până la implementarea efectivă. De partea cealaltă, ce fac membrii ADI Apa Vâlcea (comunele – n.r.) care rămân cu investițiile la drumuri, prin Programul Anghel Saligny, în aer? Cu toții știm că este obligatorie existența infrastructurii de apă și canalizare pentru a putea asfalta. Acesta este motivul pentru care noi, consilierii județeni liberali, nu am votat astăzi mandatarea reprezentantului Consiliului Județean în AGA Apavil”, a declarat consilierul județean PNL Ilie Fârtat, fost primar al orașului Horezu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Președintele Constantin Rădulescu, de la “Trebuie să lucrăm cu ce avem”, la “Nu sunteți în stare? Plecați acasă! Și pun eu (director general) de la consiliu!”

“De acord! Trebuie să vină aici domnul de la Apavil. Da, trebuie să se fazeze POIM-ul (proiectul prin acel program european – n.r.) pentru că altfel se pierd banii. Mergem pe PDD. Nu noi! ADI Apa și Apavil au fost chemate la București (la MIPE, în noiembrie 202 – n.r.) să semneze un contract în care erau deja aranjate niște lucruri, niște loturi enorme (de lucrări pe mai multe localități n-.r.) și, pe românește, nu s-a-ncadrat nimeni să se ducă la licitație. La niciun lot nu s-a prezentat nicio firmă la licitație. Gândirea acum care e? Să meargă pe acest PDD, să facem loturi pe localități (nu pe mai multe în același lot – n.r.) să se poată ducă firme la licitații, să poată câștiga și, mai ales, să le și facă. (…) Au plecat foarte mulți oameni din Apavil. Foarte mulți! Și ăsta e un semnal de alarmă. În fiecare săptămână, la primărie, se ține comandament la care participă primăria, Consiliul Județean, APAVIL. O să vă spună domnul Mihăilă (administratorul public al județului – n.r.) cum reușim să recuperăm 9 milioane de euro (cota însumată de cofinanțări achitată – n.r.). Repet, observațiile dumneavoastră sunt corecte, dar… trebuie să lucrăm cu ce avem. Ce să facem acum? (…) Mergem pe PDD mai departe, chiar dacă, așa cum spuneți și dumneavoastră, o luăm din nou de la capăt cu formule și așa mai departe. Dar, ne vom mișca suficient de repede, îl las pe domnul Mihăilă să vă explice mai pe larg, cum ne-am propus noi să ne mișcăm. Noi, Consiliul Județean, deși nu noi trebuie să fim cei care să-l împingă efectiv de la spate pe director și pe cei care lucrează la APAVIL! Ar trebui să-și facă singur treaba! În fiecare săptămână am cel puțin patru oameni de la Consiliul Județean care stau să lucreze pentru APAVIL! Iertați-mă că am ridicat tonul, dar, hai să ne hotărâm. Nu sunteți în stare? Plecați acasă! Și pun eu de la consiliu”, a spus președintele Constantin Rădulescu (PSD), vizându-l clar pe directorul general al APAVIL Ion Florescu, opțiunea aliaților PSD de la PER pentru funcția respectivă.

15 noiembrie, data la care se va semna un nou microproiect. Doar pentru mediul urban!

“Noi, Consiliul Județean, la propunerea noastră, am insistat să participăm la acel comandament de la primărie. Nu de mult timp, ci de puțin timp. Din partea noastră suntem Andreea Popescu (șefa Direcției de Programe Externe din cadrul CJ – n.r.) și eu. Urmăresc personal calendarul asumat de toată lumea. Practic, am preluat noi, împreună cu primăria, managementul acestui proiect (fazarea și transferarea pe PDD, cel pe POIM e “mort” – n.r.), fapt pentru care se și mișcă. Avem partener un director general în Ministerul Fondurilor Europene, cu care colaborăm zilnic. Din proiectul mare (39 de localități, inclusiv 10 orașe) de pe POIM, care expiră pe 31 decembrie 2023, pentru a salva suma de 6 milioane de euro, cheltuită deja și pentru a putea primi banii înapoi, s-a desprins un  așa numit proiect minor (10 orașe – n.r.) care este o aplicație exact pentru acest subiect. 15 noiembrie este termenul la care se întâmplă concomitent rezilierea contractului pe POIM și semnarea contractului pe proiectul nou minor, care implică rambursarea sumei de 6 milioane de euro în contul APAVIL (de fapt, ideea e că nu ar putea face obiectul unei justificate corecții financiare dispusă de CE, nu că sunt în cont, ceea ce e mai mult o speranță, acum – n.r.). Astfel, am salvat și celelalte trei milioane de euro (plată) pe care trebuia să o facem (până la sfârșitul anului în curs – n.r.) noi acționarii, operatorul, dar de fapt, noi, acționarii, primăria municipiului reședință de județ și consiliul județean”, a explicat Adrian Mihăilă, administratorul public al județului.

Din păcate, nimeni nu a putut explica felul în care va fi corectată nedreptatea făcută zecilor de mii de consumatori prin majorările repetate de prețuri prevăzute în planul tarifar inclus în proiectul prin POIM. De asemenea, nimeni nu a spus clar dacă și cum vor fi identificați și trași la răspundere cei care au dus APAVIL în acest cel puțin jenant impas.

Politica