duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Primari revoltați fac apel la parlamentari să modifice cadrul legislativ pentru combaterea atacurilor de urși în comunități!

Peste 100 de apeluri la 112 s-au înregistrat de la începutul anului din partea vâlcenilor, majoritatea vizând semnalarea sau atacuri în gospodării din partea urșilor. Dar, au fost semnalate și multe alte viețuitoare sălbatice, cum ar fi șerpii, arată șeful jandarmilor Vâlceni, inspector-șef Grigore Ciaușescu. Cu toate acestea, primarii localităților de pe malul stâng al Oltului din Țara Loviștei susțin că doar în zona lor au fost peste 80 de atacuri. Ei acuză cadrul legal restrictive și lipsa de asumare a răspunderii din partea unor instituții ale statului pentru rezolvarea unei problem care se agravează de la zi la zi. De asemenea, fac apel la parlamentarii vâlceni să lucreze la îmbunătățirea legislației în domeniu, ministerele cu atribuții rămânând impasibile până acum la zecile lor de adrese.

“Nu au fost numai despre  urși, ci toate tipurile de animale. Au fost destul de multe și la șerpi, dar la urși, într-adevăr, în ultima perioadă s-au intensificat. Am avut acea situație deosebită de la Horezu, chiar și ieri am avut un apel la Câineni, o ursoaică cu doi pui. De frică, s-a suit îăn copac și a rămas blocată acolo, la marginea unei liziere, vreo trei ore, dar a reușit să se elibereze și să se întoarcă în pădure”, arată șeful IJJ Vâlcea.

Racovița, Câineni, Perișani, Berislăvești  și Sălătrucel sunt comunele din Țara Loviștei și imediata vecinătate care s-au confruntat cel mai des cu prezența urșilor, în multe cazuri aceștia creând pagube însemnate în gospodăriile oamenilor, mai ales prin uciderea unor animale domestice și inducându-le o stare colectivă de teamă. Primarii acestor localități susțin că doar din această zonă s-au semnalat peste 80 de cazuri de urși coborâți în comunități, de la începutul anului, inclusiv în curți, lângă casele oamenilor și, explicit, atacuri. Pe acest considerent, ei consideră că numărul total al cazurilor din județ este, probabil, mult mai mare decât cel în care au ajuns jandarmii să intervină, aceștia având doar rolul de a alunga animalele sălbatice, ceea ce nu reprezintă o rezolvare a problemei nici măcar temporară, pentru că deseori urșii se întorc.

Policlinica Buna Vestire Craiova

OG 81/2021 este singura bază legală pentru a intervene, dar este și aceasta foarte restrictive și nicio instituție răspunderea pentru măsuri mai radicale. Spre exemplu, primarul din Horezu a luat acordul CLSU pentru uciderea ursului care a rănit un bătrân din satul Urșani, la el în curte, săptămâna trecută, dar nici până acum nu a obținut avizul Agenției Județene de Mediu. Vânătorii cu experiență știu că, din momentul în care a atacat un om, un animal sălbatic o va face mereu. Între timp, bătrânul din Urșani a decedat, din păcate, din cauza complicațiilor, la un Spital din Craiova. Culmea, pe numele său demaraseră cercetări pentru suspiciunea de braconaj, acesta având lațuri (capcane) amplasate în propria livadă.

Politica