Președintele Consiliului Județean (CJ) Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la Guvernul României, la o întrevedere între prim-ministrul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacșu, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș și reprezentanți ai structurilor asociative ale administrației publice locale – UNCJR, AMR, AOR, AcoR, transmit reprezentanții administrației județene.
“Am reprezentat Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, împreună cu alți patru colegi, președinți de Consilii Județene din țară.
Discuțiile au vizat proiectul Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
Reforma fiscal-bugetară este absolut necesară!
Este în interesul nostru național să se acționeze acum, să se reducă deficitul bugetar și să nu riscăm pierderea fondurilor europene”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Potrivit CJ Mehedinți, se desființează 200.000 de posturi bugetate, se reduc organigramele și astfel se reduc 30% din pozițiile de conducere. Se diminuează cu 15% cheltuielilor instituționale.
„Mai multă echitate fiscală înseamnă reducerea privilegiilor fiscale pentru anumite categorii de contribuabili care câștigă foarte mult. De exemplu, prin impozitarea cifrei de afaceri cu 1% pentru acele mari companii și bănci care plătesc in impozit pe profit sub acest prag echivalent, se contracarează practicile de optimizare fiscală care scot anual miliarde de euro din țară fără să fie taxate. Important de arătat că cifra de afaceri la care se aplică 1% nu include investițiile și amortizările (se scad), prin urmare în niciun caz nu se susține critică că s-ar descuraja ori bloca investițiile.
În continuare, se mențin facilitățile fiscale pentru domenii prioritate ori pentru sprijinirea unor categorii de angajați sau antreprenori: se menține scutirea de impozit pe venit pentru salariile de până la 10.000 lei/lună/brut din IT, Agricultură, Industrie Alimentară, Construcții; se introduce însă CASS-ul, pentru că de serviciile de sănătate beneficiază toți și acestea costă!
Prin aplicarea măsurilor cuprinse în proiect se estimează un impact bugetar de peste 600 de milioane de lei (reduceri de cheltuieli) pentru acest an și de 20 de miliarde de lei anul viitor (3,3 mld lei reduceri de cheltuieli și 16,4 miliarde de lei creșteri de venituri).
Proiectul este în dezbatere publică, va fi adoptat în guvern și apoi premierul își va angaja răspunderea în Parlament”, conform CJ Mehedinți.