joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Directorii școlilor din Craiova, dojeniți în bănci de Olguța Vasilescu

O ședință de lucru despre consumul de droguri în rândul elevilor din Dolj și despre siguranța copiilor în școlile în care învață a fost deturnată de primarul Craiovei, nemulțumit de două aspecte. Lia Olguța Vasilescu s-a arătat deranjată de faptul că problemele semnalate de directorii unor unități de învățământ din oraș au ajuns în atenția jurnaliștilor (în fapt, problemele au fost expuse într-un raport prezentat în ședința Colegiului Prefectural Dolj), fără ca Primăria să fie informată. Edilul le-a atras atenția directorilor din întreg orașul că ar fi bine să vorbească, prima dată, la Primărie.

Directorii prezenți au fost nevoiți să o asculte, cuminți, pe Lia Olguța Vasilescu. Primarul a stat ca la catedră și le-a explicat oamenilor pe care i-a avut în față chiar și cum să-și curețe școlile. Edilul vrea să vadă angajații școlilor la treabă, fără să mai fie nevoie ca regiile subordonate Primăriei să fie solicitate.

Am fost într-o vizită de lucru în mai multe grădinițe și școli. La ora actuală, nu există o școală sau o grădiniță care să nu aibă toate avizele necesare. Ca și veste bună, avem 160 de locuri noi în creșe, începând de anul acesta. În ultima perioadă, RAADPFL și Salubritatea au trecut pe la școli și pe la grădinițe, ca să facă puțină curățenie, pentru a fi pregătite. Rugămintea mea, la directori, ar fi: acolo unde nu vă descurcați, să cereți ajutorul. În rest, aveți personal care este abilitat să facă aceste lucruri. Aveți femei de serviciu care pot să se ocupe de curățenie. Sunt câteva lucruri pe care ar fi bine să le faceți și dumneavoastră, nu numai să așteptați de fiecare dată ajutorul Salubrității și al RAADPFL. Noi investim cam 10 milioane de euro, anual, în tot ceea ce înseamnă școlile, grădinițele sau liceele craioveni. Dacă este vreo școală, în care este nevoie să intervenim, rugămintea este să ne anunțați. Știți numărul nostru de telefon. Decât să citim prin presă unele lucruri care nici măcar nu sunt adevărate, cel mai bine ar fi să puneți mâna pe telefon și să sunați la Primărie. Ați văzut că, de fiecare dată, ați fost ajutați”, a fost mesajul primarului, pentru directorii unităților de învățământ din Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Supărarea primarului ar putea fi legată de faptul că problemele au ajuns în atenția publicului, fără să fie rezolvate. Totuși, autoritățile cunoșteau minusurile pe care unele unități de învățământ din oraș le au. Concret, în cazul grădinițelor, au fost făcute mai multe sesizări.

În raportul menționat anterior erau reclamate situații precum WC-uri folosite și de preșcolari și de polițiștii locali, clădiri nesigure, ori infiltrații, o parte dintre probleme fiind rezolvate deja. Directorii au mai semnalat probleme în ceea ce privește siguranța elevilor, dar și nemulțumirile părinților legate de termenele în care se fac lucrările de reabilitare/renovare a unor grădinițe.

Primarul și-a încheiat lecția, apoi s-a vorbit și despre despre droguri

Întâlnirea de lucru a avut ca teme de discuție prevenția în ceea ce privește consumul de droguri in școli și siguranța în unitățile de învățământ. După ce Lia Olguța Vasilescu și-a citit foile, s-a lăudat cu investițiile făcute în școli și le-a atras atenția directorilor să nu mai fie pârâcioși, întâlnirea urma să se îndrepte către principalul ei scop.

Reprezentanții tuturor instituțiilor responsabile și directorii unităților de învățământ din Craiova și din județ au ajuns la aceeași concluzie. Drogurile sunt o problemă, sunt periculoase și este nevoie de soluții. Aceste lucruri se știau. Unul dintre participanți a încercat să vorbească despre planuri concrete de acțiune, dar microfonul pe care l-a avut la dispoziție l-a trădat.

Doar președintele Consiliului Județean Dolj a vorbit înaintea primarului. Cosmin Vasile a preferat să discute pe marginea subiectului principal și a dezvăluit că, în această toamnă, se va investi pentru o campanie de informare destul de agresivă.

Am dorit să participăm la ședință, având în vedere începerea anului școlar, dar și evenimentele care au avut loc în ultimele luni, care nu au făcut decât să ne atragă atenția asupra problemelor care au legătura cu un adevărat fenomen. Încercăm să facem cât mai multe campanii pentru tot ceea ce înseamnă consumul de substanțe interzise. Acum doi ani, împreună cu Inspectoratul de Poliție, am făcut un parteneriat și am reușit să achiziționăm mai multe aparaturi. Sunt utile. Trebuie să înăsprim toate acțiunile. Alocăm bani pentru campanii de informare. Să știți că vom desfășura o campanie foarte agresivă, din această toamnă. Mult succes în noul an școlar”, a transmis Cosmin Vasile.

Politica