miercuri, noiembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Belogradchik, locul de care puțini au auzit. E la 2 ore de Craiova

Într-un colț liniștit și pitoresc al Bulgariei, la doar două ore distanță de Craiova, se află un loc atât de fermecător, însă puțini dintre români au avut privilegiul de a-l explora.

Cetatea Belogradchik, cunoscută și sub numele de Cetatea Kaleto, este situată pe pantele nordice ale Munților Balcani, aproape de orașul Belogradchik din nord-vestul Bulgariei, și este cel mai vizitat obiectiv turistic din zonă, alături de Stâncile de la Belogradcik. Cetatea este așezată la poalele unei formațiuni de roci spectaculoase. Unele dintre stânci ajung până la 200 de metri înălțime, iar cele care servesc drept zid pentru cetate sunt de 70 de metri înălțime.

Aceasta a fost reconstruită în ultimii ani pentru a deveni monument cultural.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Istoria acestei cetăți remarcabile se întinde pe parcursul secolelor 1 – 3 d.Hr., când a fost construită de către romani, cei care au contribuit semnificativ la dezvoltarea rețelei de drumuri din Peninsula Balcanică, scrie spynews.ro

dav

Scopul inițial al cetății Belogradchik a fost unul simplu și necesar: să controleze și să apere drumurile împotriva invadatorilor. Zidurile robuste, cu o grosime de peste 2 metri și înălțime de până la 12 metri, au servit drept garanție a securității cetății. De-a lungul vremii, cetatea a fost folosită și de bizantini, și de otomani, ca un punct strategic crucial.

O etapă semnificativă în istoria Cetății Belogradchik a fost în secolul al XIV-lea, când țarul bulgar de la Vidin, Ivan Stratsimir, a extins cetatea inițială, construind garnizoane fortificate în fața masivelor stânci. Această extindere a transformat Cetatea Belogradchik într-una dintre cele mai importante și impunătoare cetăți din regiune. Prin secolul al XIX-lea, cetatea și-a păstrat utilitatea militară și defensivă, servind ca loc al ultimelor bătălii în timpul războiului sârbo-bulgar din 1885.

Astăzi, Cetatea Belogradchik nu mai este doar un punct de apărare, ci o atracție turistică deosebită. Vizitatorii pot explora culorile și formele unice ale stâncilor, pătrunde în lumea istoriei și admira arhitectura străveche ce se îmbină în armonie cu peisajul natural spectaculos.

Pentru cei care doresc să viziteze Belogradchik, costurile sunt între 700 și 1200 de lei, 3 zile, pentru 2 adulți și 1 un copil.

Foto: Facebook

Politica