Locuitorii din Olt, Vâlcea și nu numai, au primit o veste bună. CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova face lucrări de ,,punere în siguranță” a podului peste Olt de lângă Drăgășani, un pod construit în 1901 al cărui trotuar adăugat în anii 60 s-a rupt și s-a prăbușit în albia Oltului în această primăvară. Nu este vorba despre o reparație capitală de durată, ci o intervenție mai simplă, iar circulația va fi redeschisă în aproximativ o lună, până la începerea noului an școlar, a transmis șeful DRDP Craiova, Călin Petruț. Podul de la Drăgășani pe DN 67 B Pitești-Drăgășani-Târgu Jiu este inclus într-un contract de modernizare semnat cu Strabag, dar blocat într-un proces care a durat câțiva ani. Podul peste Olt are o lungime de 400 de metri, iar în anii 60 a trecut printr-o consolidare.
,,Antreprenorul are o mobilizare bună, graficul de lucrări asumat este respectat și sunt sigur că, așa cum am promis, circulația se va relua, în condiții de siguranță, până la începerea cursurilor școlare. Lucrarea este monitorizată permanent de angajații SDN Slatina și DRDP Craiova”, dă asigurări, Călin Petruț. Acesta nu menționează dacă va fi o redeschidere parțială pentru autovehicule de până la 7,5 tone sau vor putea circula și camioanele fără a mai ocoli zeci de kilometri pe drumuri județene. În mai, localnicii au protestat a Prefectura Olt solicitând redeschiderea circulației.
Lucrări de punere în siguranță la podul peste râul Olt, DN67B, km. 191, zona lo








