O femeie a murit după ce s-a intoxicat cu apă

Grosu Claudia
7 Min Read

Medic român: „Nu contează cât bei, ci cât de repede bei. O pacientă de 35 de ani nu a mai putut fi salvată”

Ashley Summers, în vârstă de 35 de ani, și-a pierdut viața din cauza intoxicării cu apă, la scurt timp după ce și-a petrecut o zi relaxată lângă lacul Freeman din Indiana, în weekendul prelungit de pe 4 iulie, conform Daily Mail, notează Libertatea.

În ultima zi a excursiei, mama a doi copii s-a simțit amețită și a avut o durere de cap, simptome clare de deshidratare. Cu toate acestea, nicio cantitate de apă nu-i putea sătura setea. Într-un interval de doar 20 de minute, ea a băut patru sticle a câte 500 de ml de apă.

Când Ashley s-a întors acasă, s-a prăbușit în garaj, după ce a suferit o umflare severă a creierului și a leșinat. Nu și-a recăpătat niciodată cunoștința. La spital, medicii au diagnosticat-o cu intoxicare cu apă, numită și hiponatremie, care apare ca urmare a faptului că există prea multă apă în organism și insuficient sodiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Când Devon Miller, fratele lui Ashley Summers, a auzit de starea surorii sale, a fost neîncrezător: „A fost un mare șoc pentru noi toți. M-am întrebat, asta chiar e adevărat?”

El a fost de față când Ashley s-a plâns că îi e sete: „A fost o plimbare de 20 de minute cu barca, atunci când au ajuns la doc, a băut patru sticle de apă în acele 20 de minute”.

Medic român: „Intoxicația cu apă poate fi mortală. Nu contează cât bei, ci cât de repede bei”

Cunoscută și sub denumirea de intoxicație cu apă, hiponatremia se dezvoltă ca urmare a excesului de apă și poate provoca umflarea creierului. Medicul român, Tudor Ciuhodaru, a scris pe pagina sa de Facebook mai multe rânduri legat de acest subiect.

„Atenție, nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi mortală. Nu contează cât bei, ci cât de repede bei. O pacientă de 35 de ani nu a mai putut fi salvată după ce a ingerat 2 litri de apă în mai puțin de jumătate de oră. Nediagnosticată și netratată la timp hiperhidratarea cauzată de consumul excesiv de apă ( cantități mari de apă în intervale scurte de timp) poate crea mari probleme de sănătate.

Până când legea Ciuhodaru privind predarea educației pentru sănătate și a noțiunilor de prim ajutor în toate școlile din Românie va fi votată de Parlament:

1. Intoxicația cu apă poate duce la scăderea drastică a nivelului de sodiu din sânge (hiponatremie)

2. Oricine poate fi afectat (indiferent de vârstă).

3. Rata de mortalitate este foarte mare (de peste 50% dacă sodiul din ser este mai mic de 105 mEq/).

4. Riscul e mai mare la femei (mai conștiincioase privind hidratarea) și vârstnici cu patologii ce favorizează intoxicația cu apă (cardiace, renale, metabolice, neurologice și psihice).

5. Primele simptome: senzația de greață și dureri de cap urmate de astenie, dificultăți de vorbire, vertij (amețeli), dezorientare, confuzie ajungând în

6. Formele severe: convulsii, comă și deces,

7. Prim ajutor: solicitați intervenția medicală imediată. (!!!)

Nu dați pacinetului să mănânce sau să bea absolut nimic. Inițiați suportul vital de bază în caz de stop cardiorespirator.

8. Întotdeauna vorbim de o urgență ce trebuie evaluată și tratată la spital

9. Rapiditatea intervenției este esențială. Nu temporizați prezentarea la spital.

10. Nu uitați că tratamentul e în funcție de cauză și severitate clinică. Poate include restricție hidrică, administrarea de sodiu (inclusiv soluții saline injectabil), diuretice.

Rețineți

1. (!!!) Prevenția este cea mai importantă:

2. Persoanele cu risc vor bea apă doar atunci când apare senzația de sete.

3. NU aplicați principiul hidratării preventive.

4.(Eventual) consumul de mâncăruri mai sărate înainte și după efectuarea unui efort susținut și prelungit.

5. Întotdeauna vorbim de o urgență ce trebuie evaluată și tratată la spital

6. Vreau ca aceste ,,Noțiuni de prim ajutor” să fie predate în toate școlile din România. Legea Ciuhodaru a fost depusă în Parlament.

Sper să susțineți și acest demers”, a scris medicul.

Familia Summers a vizitat lacul Freeman, o destinație populară de vară situată la aproximativ 80 de mile nord de Indianapolis, într-o excursie cu barca. Familia a fost în vacanță de sâmbătă, 1 iulie, până marți, 4 iulie.

Marți seara, Devon Miller a primit un telefon legat de Ashley de la cealaltă soră a lui. Se prăbușise în garajul ei și a fost dusă la Spitalul Arnett, al Universității din Indiana: „Ashley este în spital. Are creierul umflat, doctorii nu știu ce provoacă asta, nu știu ce pot face ca să se micșoreze și situația nu arată bine”, i-a spus cealaltă soră. 

Afecțiunea apare atunci când cineva bea o cantitate excesivă de apă într-un timp foarte scurt

Ashley Summers nu și-a recăpătat niciodată cunoștința, iar medicii au diagnosticat-o cu hiponatremie. Afecțiunea apare atunci când cineva bea o cantitate excesivă de apă într-un timp foarte scurt, ceea ce blochează capacitatea sistemelor complexe de organe ale corpului, în primul rând rinichii, de a regla echilibrul fluidelor.

Scopul acestei reglări este de a atinge în organism un echilibru între apă și electroliți, cum ar fi sodiu, potasiu și clorură, ceea ce asigură o funcționare adecvată a celulei. Sodiul este crucial pentru capacitatea sa de a menține comunicarea între celule prin impulsuri electrice. De asemenea, sodiul ajută la absorbția nutrienților în sistemul digestiv și rinichi, ceea ce ajustează cantitățile de apă și electroliți reabsorbite în sânge sau eliminate prin urină.

Share This Article