marți, noiembrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Procurorii și judecătorii se pot pensiona în aceleași condiții de acum și în următorii 5 ani

Coaliția dă înapoi și le face o concesie magistraților aflați în grevă: procurorii și judecătorii se pot pensiona în aceleași condiții de acum și în următorii 5 ani.

Astfel, procurorii și judecătorii pot ieși la pensie până în 2028 indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime, și beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizația brută și sporurile din ultima lună de activitate.

De aceleași condiții de pensionare prevăzute de legile în vigoare acum beneficiază și celelalte categorii de pensionari speciali și pensionarii militari, în următorii cinci ani, scrie hotnews.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Inițiatorii amendamentului motivează că această prevedere este necesară pentru menţinerea în activitate a celor care deja ar îndeplini condiţiile de pensionare. Astfel sistemul public nu va fi destabilizat prin ieşirea la pensie a unui număr foarte mare de angajaţi.

După data de 31 decembrie 2028, regulile se schimbă. introducându-se o vârstă minimă de pensionare care crește până la 60 de ani, în 2035, în cazul magistraților, și 65 de ani în cazul celorlalte categorii.

Astfel, magistrații se pot pensiona dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în funcție și îndeplinesc vârsta standard de pesionare prevăzută de lege. De asemenea, pensia de serviciu va fi în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţilor de încadrare brute lunare şi sporurile cu caracter permanent, din ultimele luni consecutive de activitate, stabilite conform eșalonării prevăzute de lege.

De asemenea, cuantumul nu poate depăși nu poate fi mai mare decât 100% din media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu.

Totodată, pentru partea din venitul din pensii care depășește nivelul câștigului salarial mediu net care se determină pe baza câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și excede aplicării principiului contributivității, se aplică o cotă de impunere de 15%

Modificările operate de către comisie de muncă au fost adoptate de către plenul Camerei Deputaților,pe repede înainte, dar actul normativ se va întoarce la Senat pe motiv că au fost aprobate mai multe amendamente care „generează deosebiri majore de conţinut juridic” faţă de forma adoptată anterior.

Politica