luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Câte reședințe de județ din Oltenia folosesc Facebook-ul în folosul cetățenilor

Facebook-ul este rețeaua de socializare pe care, de ani de zile, majoritatea românilor o folosesc pentru a afla informații. Astfel, afaceriștii, politicienii sau sportivii au încercat să profite la maxim de acest aspect. La fel ar putea face și Primăriile, care și-au făcut pagini oficiale de Facebook. În Oltenia, orașele reședințe de județ dispun de astfel de pagini. Teoretic, acestea ar trebui să îi țină pe cetățeni la curent cu ce mai e nou la ei în oraș, ce planuri are municipalitatea, cu ce probleme se confruntă și ce soluții s-au găsit. Nu mereu se întâmplă acest lucru.

Paginile de Facebook ale primăriilor, nu de puține ori, se transformă într-un instrument al edililor, care își promovează activitatea sau transmit mesaje aproape inutile pentru cetățeni. O scurtă analiză a activității de pe paginile primăriilor reședințelor de județ din Oltenia, în prima jumătate a lunii aprilie, arată faptul că nu toți știu care ar putea fi adevărata utilitate a rețelelor sociale, în ceea ce privește relația dintre administrațiile locale și cetățenii orașelor.

Câte reședințele de județ din Oltenia folosesc Facebook-ul în folosul cetățenilor

Primăria Municipiului Craiova are 26.000 de urmăritori pe pagina oficială de Facebook. În luna aprilie, autoritățile locale din Bănie nu au făcut nimic altceva decât să promoveze Târgul de Paște, pe această rețea de socializare. Teama în ceea ce privește un eveniment care poate reprezenta un eșec total și o gaură imensă în bugetul local, o doză prea mare de entuziasm sau pur și simplu lipsa de idei au umplut pagina de Facebook a primăriei Craiova cu poze din Parcul „Nicolae Romanescu” și cu redistribuiri ale postărilor publicate de primarul orașului, pe pagina personală, până pe data de 18 aprilie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Primăria Slatina are 45.000 de urmăritori, dar în luna aprilie nu a fost foarte activă pe Facebook. Pe lângă urările de sărbători ale primarului Emil Moț, pe pagina oficială a municipalității s-au postat informații despre Slatina Forest Race și despre procesul de elaborare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021‐2027. Acolo, cetățenii au avut șansa să vadă măcar informații în legătură cu mai multe subiecte.

Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin nu stă la fel de bine la capitolul urmăritori. Doar 10.000 de oameni sunt cu ochii pe pagina oficială de Facebook a orașului. Totuși, cetățenii sunt cât de cât informați în legătură cu ce mai fac autoritățile locale în municipiu. De la începutul lunii și până pe 18 aprilie, autoritățile locale au postat informații în legătură cu Programul Rabla Local, Târgului de Paște, redeschiderea fântânii de la Cetatea Medievală sau Zilele Severinului 2023.

Primăria Municipiului Târgu Jiu are 13.000 de urmăritori, dar o activitate destul de constantă și diversificată, pe pagina oficială de Facebook. Spre deosebire de Craiova, Slatina și Drobeta Turnu Severin, în primele 18 zile din luna aprilie, autoritățile locale din Târgu Jiu nu s-au ferit să posteze și informații legate de problemele pe care le are orașul. Au lăsat la o parte laudele și le-au atras atenția cetățenilor că lucrurile nu sunt doar roz. Pe pagina oficială a primăriei au fost postări în legătură cu: programul de activități pentru luna aprilie, procedura de acordare a scutirii de la plată a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale, intervenția de urgență pe strada 1 Decembrie 1918, acolo unde a apărut o spărtură care s-a lărgit rapid în căminul de canalizare sau despre consumul de băuturi alcoolice într-un loc de joacă de pe raza municipiului Târgu Jiu.

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea este urmărită de 33.000 de persoane și are o pagină de Facebook foarte bine pusă la punct. Pe lângă faptul că râmnicenii au cele mai multe postări pe această rețea de socializare, acestea nu sunt legate de o singură temă, așa cum se întâmplă la Craiova. De la începutul lunii și până în prezent au fost abordate subiecte precum: Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, modernizare a transportului local de călători, acțiuni de ecologizare, decorarea festivă a orașului pentru sărbătorile pascale, performanțele echipei de robotică Infinitronics de la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, Ziua Responsabilității, performanțele clubului SCM Râmnicu Vâlcea, inaugurarea unui nou parc, Conferința de presă a primarului Mircia Gutău, Ziua Internațională a Romilor, desfășurarea la Râmnicu Vâlcea a Olimpiadei Naționale de Istorie pentru clasele a VIII-a – a XII-a, semnarea primului contract de finanțare din oraș în cadrul Programului Național „Anghel Saligny” sau tiroliana distrusă din Parcul Ostroveni.

Clasamentul aparent al activității primăriilor, pe Facebook

Astfel, Primăria Râmnicu Vâlcea a devansat celelalte primării ale reședințelor de județ din Oltenia, în ceea ce privește comunicarea cu cetățenii, pe Facebook. Pentru că le plac topurile, craiovenii se pot bucura de un simplu loc 4, ținând cont de faptul că ei s-au axat mai multe pe chemarea turiștilor în municipiu, în loc să își țină la curent cetățenii cu informații utile. Ultimul loc, pentru prima jumătate a lunii aprilie poate fi ocupat fără probleme de Primăria Slatina, care nu a fost prea activă și a preferat să pună accentul pe urările primarului. Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin s-ar putea clasa de ultimul loc de pe podium, în timp ce poziția secundă ar fi ocupată de Primăria Municipiului Târgu Jiu. Detașat, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și-a pus la punct cel mai bine pagina de Facebook, în interesul cetățenilor.

Politica