luni, octombrie 21, 2024

Ultima ora

Sport

Primul Centru Respiro din România pentru copiii cu autism va fi inaugurat în Dolj

Primul Centru Respiro din România pentru copiii cu probleme din spectrul autist va fi inaugurat la sfârșitul lunii aprilie 2023, în comuna Coșoveni, Dolj. Acesta este înființat de asociația „Drumul spre Succes” și este pregătit să ofere prin intermediul unui personal pregătit, cele mai bune condiții pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor diagnosticați cu autism.

Am ales această comună datorită poziționării geografice, fiind la intersecția a 3 județe: Olt, Vâlcea, Mehedinți. Majoritatea copiilor aflați în mediul rural nu au posibilitatea de a se deplasa în Craiova, așa că ne dorim să fim mai aproape de nevoile lor”, spun reprezentanții asociației.

Asociația urmărește integrarea socială, recreerea și suportul emoțional necesar progresului copiilor. De asemenea, centrul dispune de 13 locuri de cazare. „Drumul spre Succes” este format dintr-o echipă tânără încărcată cu entuziasm și ghidată de cele mai bune intenții pentru a reforma viziunea si tratamentul împotriva autismului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Echipa asociației este formată din personal auxiliar instruit în îngrijirea și educația necesară copiilor, psiholog, terapeut, asistent medical și colaboratori din domeniul psihiatriei pediatrice. Echipa care a înființat centrul este Dumitrascu Antonio (președinte), Dumitrascu Daniela (vicepreședinte) și Ferdinand Victor Alin (membru)”, mai spun aceștia.

Prin entuziasm, implicare, devotament, iubire și speranță, acesti tineri exprimă ideea unei soluții în domeniul autismului pentru binele copiilor diagnosticați cu autism, dar și pentru părinții și întreaga familie a acestor copii care caută moduri de recuperare si integrare sociala.

„Toti facem parte dintr-o mare comunitate umană, iar noi echipa „Drumul spre Succes” întindem o mână atat copiilor, cat si parintilor pentru a ii ajuta sa depaseasca mai ușor momentele critice în care aceștia se găsesc.

Suntem pregătiți să oferim cele mai bune condiții pentru o dezvoltare armonioasă, urmărind integrarea socială, recreerea și suportul emoțional necesar progresului. Vom oferi servicii de cazare, masă și program terapeutic adapat fiecărui copil în parte”, potrivit acestora.

Ce costuri ar trebui sa suporte un parinte care vrea să-și aduca copilul aici

Terapia nu este însă gratuită. Părinții care vor să își aducă aici copiii vor plăti:

Cazare + 3 mese pe zi si 2 gustari +ludoterapie inclusa – 150 de lei
Terapia sensoriala: 50 de lei/sedinta
Muzicoterapia – 150 lei/sedinta
Echitatia terapeutica cu insotitor – 100 lei/ora
Kinetoterapie – 120 lei/sedinta
Terapia prin dans – 100 lei( 5 sedinte)
Ludoterapia – GRATUIT

Terapie cu animale, activități de grup, art-terapie (picture, desen, olărit etc), activități de exterior împreună cu personalul auxiliar (udatul florilor, hrănitul animalelor etc.). Aceste activități ajuta la stimularea cerebrala și imbunatațirea atenției, dezvoltarea simțului personalității și al empatiei față de mediul incojurator. Vom avea activități de grup unde vor învața să interacționeze și să lege prietenii dezvoltandu-și simțul civic și gradul de conștientizare emoțională. Precizăm că părinții pot să își însoțească copiii și să fie cazați împreună. Putem primi copiii și la program de grădiniță 8:30-12:30 – Preț 50 de lei + 10 lei 2 mese plus gustare (Ludoterapia, activități de grup, art-terapie, terapie cu animale inclus)”, au adaugat aceștia.

Investitia inițială s-ar ridica la aproximativ 15 mii de euro, chiria va fi suportata din fonduri proprii
în cuantum de 750 Euro/lunar.

Oferim copilului șansa dezvoltării repertoriului de abilitați sociale prin integrarea într-un grup și context adecvat social. Unul dintre principiile după care centrul nostru se ghidează este suportul emoțional, dorind să contribuim la crearea și dezvolarea empatiei, toleranței și generozității în rândul tuturor copiilor. De asemenea, suntem alături de părinții sau aparținătorii copiilor prin susținere psihică și morală, aceștia fiind integrați în grupul nostru de consiliere”, au mai spus aceștia.

De unde a pornit ideea de a înființa un astfel de centru

Ideea a pornit de la președintele și fondatorul asociației, dorind să ofere un ajutor palpabil acestor copii și părinți aflați în nevoie, aducând alternative în ceea ce privește integrarea socială și recuperarea acestora. „Am pornit acest proiect cu iubire și empatie față de tot ceea ce ne încojoară. Copiii fiind stâlpul existentei umane, ne dorim să ridicam și să consolidam acest pilon esential dezvoltării societății”, spune fondatorul.

Cum se vor ocupa locurile?

Locurile se vor ocupa în funcție de ordinea solicitărilor. „Atunci când am postat pe rețelele de social-media anunțul privitor la deschiderea acestui centru am primit solicitări de la părinți din mai multe județe ale țării. Aceștia manifestandu-și dorința de a ajunge la centrul nostru pe perioade cuprinse intre 7 – 30 de zile”.

Politica