Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a afirmat joi, că o treime din judeţele ţării primesc finanţare pentru trasee cicloturistice.
„Construim trasee cicloturistice în 14 județe ale țării, cu semnarea contractelor de astăzi suntem la zi cu toate jaloanele, toate termenele asumate de Ministerul Dezvoltării prin PNRR”, a anunțat ministrul dezvoltării.
Attila a spus că, prin semnarea celor patru contracte pentru amenajarea traseelor sunt închise toate jaloanele din PNRR pe care ministerul le avea în vedere.
”Pe toate componentele PNRR gestionate de Ministerul Dezvoltării, am încheiat contracte de finanțare cu o valoare totală reprezentând 100% din fondurile disponibile. Sunt peste 6.000 de contracte, în valoare totală de 6,4 miliarde de euro. Am închis toate jaloanele asumate pe semnarea contractelor pe componentele gestionate de către Ministerul Dezvoltării. Pentru a ne asigura că România va folosi toată suma disponibilă din PNRR, vom încheia contracte de finanțare suplimentare, depășind cu 30% fondurile europene disponibile, pentru acestea au fost alocate fonduri guvernamentale”, a mai spus ministrul dezvoltării.
40 de localități din trei județe ale Olteniei vor avea trasee cicloturistice, parte a celebrei rute EuroVelo 6, proiectul fiind implementat cu bani europeni. Este vorba despre județele traversate de Dunăre: Dolj, Mehedinți și Olt.
În județul Dolj, traseul propus străbate 19 localități: Cetate, Maglavit, Calafat, Ciupercenii Noi, Desa, Poiana Mare, Piscu Vechi, Ghidici, Rast, Negoi, Catane, Bistreț, Cârna, Măceșu de Jos, Gighera, Ostroveni, Bechet, Călărași și Dăbuleni.
În județul Mehedinți traseul trece prin: municipiile Drobeta Turnu Severin și Orșova, comunele Salcia, Vrata, Gârla Mare, Pristol, Gruia, Gogoșu, Burila Mare, Devesel, Hinova, Șimian, Eșelnița, Dubova și Șvinița.
Județul Olt va avea piste în: Orașul Corabia, comunele Ianca, Grojdibodu, Gura Padinii, Orlea, Gârcov.
EuroVelo 6 sau EV6, cunoscută și sub numele de „Euro-velo-ruta fluviilor” sau „Pista ciclabilă europeană a fluviilor”, este o rută ciclabilă de tip EuroVelo în lungime de 3.653 km care leagă Nantes de București, și, prin extensie Saint-Nazaire de Constanța. Este cea mai celebra rută ciclabilă europeană, traversând Europa de la vest la est, de la Oceanul Atlantic la Marea Neagră și trecând prin nouă țări, potrivit Wikipedia.ro.Mai exact, traseul începe din Franța de la Oceanul Atlantic, trece prin Elveția, ajunge în Germania. De aici urmează cursul Dunării până la vărsarea ei în Delta la Sulina. Pe drum se pot descoperi cele mai încântătoare orașe riverane și sate cu numeroase situri din Patrimoniul UNESCO. Vorbim de o mare parte din Franța, Germania, Elveția, Austria dar și România, în care este inclusă și Delta Dunării. În Franța se poate admira Valea Loirei, cu minunatele castele ale nobilimii franceze. În Austria se poate vizita Mănăstirea benedictină din Melk, unul din cele mai cunoscute situri monastice din lume. În plus, traseul are parte și de capitale precum Viena, Bratislava, Budapesta, sau Belgrad.
Foto: pixabay